BloodBound – Stormborn (2014)

Starea de Kung Flu, vorba lui Trump, nu permite cine știe ce vectori intelectuali. Capul ciocănește în ultimul hal. Și cum vrei să nu-ți pierzi și mințile din cauza sistemului public de sănătate sufocat, alegând pe cont propriu credința-n tot soiul de analgezice-vedetă-la-ore-de-maximă-audiență, bine-i neoliberalismului, dacă tot nu te bagă nimeni în seamă din moment… Citește în continuare BloodBound – Stormborn (2014)

Keldian – Darkness And Light (2017)

E foarte simpatic ultimul slogan IKEA: „Pentru o lume mai bună!”. Căci, dacă cineva încă n-a aflat, compania de mobilă suedeză e responsabilă contractual de distrugerea pădurilor virgine din Carpații noștri și de pustiirea Pădurii Băneasa - printre multe alte dezastre ecologice cauzate prin toată Europa. Desigur, motto-ul nu menționează limpede în favoarea cui se… Citește în continuare Keldian – Darkness And Light (2017)

Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)

În aproape fiecare stație de transport în comun prin care trece autobuzul meu se pot descoperi citate care mai de care mai culturalizatoare întru gloria STB. De exemplu, călătorii (majoritari) care îndeobște nu poartă mască (sau și-o scot imediat ce coboară, frecându-și isteric râtul, de parcă țin morțiș să viziteze secțiile ATI cu orice preț)… Citește în continuare Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)

Keldian – Outbound (2013)

Dispare magia primului impact, dar se individualizează calitățile muzicienilor la comandă. Linia a-ha nu mai oferă aceleași surprize, naivitatea, poate și un pic bravura, transformându-se pe acest al treilea album într-o stilizare impară (eu unul nu știu să mai existe o trupă cu sound-ul de față). Al doilea disc, Journey of Souls, reprezintă un detaliu… Citește în continuare Keldian – Outbound (2013)

Keldian – Heaven’s Gate (2007)

Datorită tonalității vocale, proiectul Keldian s-a înscris încă de la start pe coordonate destul de originale. Exprimarea clară de tip Duran Duran, Sting sau a-ha escortată prin faze hard & heavy optzeciste, progressive ori chiar power/symph metal nu era un teritoriu exploatat, motiv pentru care acest grup și-a câștigat o poziție aparte pe scena muzicală,… Citește în continuare Keldian – Heaven’s Gate (2007)

Elysion – Someplace Better (2014)

E unul dintre acele albume care devin instantaneu analogice lumii unde fel de fel de costumari colonizează fel de fel de instituții pompoase, unde milităria, oricum abjectă prin excelență, suprimă necesitatea batalioanelor de sanitari și unde aproape totul e direcționat în visteria grupulețului de trustmeni abonați (oficial!!) la importante companii de armament (sau/ȘI social media,… Citește în continuare Elysion – Someplace Better (2014)

Elysion – Silent Scream (2009)

Sau când te gândești că două dintre fetele pe care le-ai iubit sunt acum însărcinate cu alții, că alte trei au deja copii mari, că aia de seamă a devenit o halucinație, că sora celeilalte nu va afla niciodată ce ți-a trecut prin cortexul cerebral, că una s-a crezut Silk din The Dirty Picture, în… Citește în continuare Elysion – Silent Scream (2009)

Existentia – The Planet in the Universe (2021)

În timpul unei transmisiuni TV de la recentele Jocuri Olimpice organizate în Japonia, comentatorul Eurosport România afima, pe parcursul intonării imnului ROC (Comitetul Olimpic Rus), că versiunea Federației Ruse este: „(...) mult mai impozantă decât ce auzim acum”. Atunci auzeam... Ceaikovski - Concertul nr. 1 pentru pian și orechestră. Fără a pretinde minimă excelență în… Citește în continuare Existentia – The Planet in the Universe (2021)

Wagakki Band – Tokyo Singing (2020)

Ultimul album (până acum) întărește senzația lăsată cu precădere pe discul anterior: trupa asta poate mult, dar se mulțumește cu puțin. Poate în sens estetic. Contul bancar cu siguranță că a fost fericit. Ar trebui să fac o precizare pe care am lăsat-o oarecum suspendată în celelalte pagini WB: ziceam, nemulțumirea mea destul de unilaterală… Citește în continuare Wagakki Band – Tokyo Singing (2020)

Wagakki Band – Otonoe (2018)

După o anumită vreme, în foarte multe cazuri ce capătă notorietate, apare un fel de fenomen al compozițiilor condiționate: hai să facem acel ceva pentru gloata care ne cumpără! Aproape firesc, asemenea răsturnări sunt lipsite de orice palpitație, deși execuția pare ireproșabilă. Este și situația acestui al patrulea album Wagakki Band. Nu pot să-mi imaginez… Citește în continuare Wagakki Band – Otonoe (2018)

Wagakki Band – Shikisai (2017)

Când spui că e clară direcția, centrul de greutate se schimbă destul de brusc. Al treilea album ne propune exact acea manieră comercialo-elitistă (ambii termeni sunt evident deplasați) cu care japonezii vor de vreo 30 de ani încoace (eu zic că de la Yu Yu Hakusho Song Collection încoace... ha!) să recupereze ecartul care-i separă… Citește în continuare Wagakki Band – Shikisai (2017)

Insomnium – Argent Moon (2021)

Tot pachetul Insomnium din ultimii ani este o recurență (poetică) Amorphis. Nu la nivel de sound, elementele folk lipsind în cazul trupei mai tinere, ci la modul în care teritoriul finlandez reușește să reinventeze genul death metal. Și nu doar să-l reimagineze... de fapt, mai simplu ar fi fost să spun că această muzică expresivă… Citește în continuare Insomnium – Argent Moon (2021)

Wagakki Band – Yasou Emaki (2015)

Alternând influențele NWOBH, vitalitatea euro-power și îndrăzneala americană (specifică Japoniei post-ajutătoare WW2) cu sonorități apreciate îndeosebi de publicul Anisong ori Anifest, al doilea album furnizează o diversitate (fundamentată folk) mai aerisită decât startul entuziast dar destul de ambiguu. Materialismul folcloric face un pas în spate. Rolul lui nu avansează aceleași abundențe, motiv pentru care, deși… Citește în continuare Wagakki Band – Yasou Emaki (2015)

Wagakki Band – Vocalo Zanmai (2014)

Proiectul ăsta a fost încă de la început un fel de târg promoțional. Oferind sunete reprezentative locale combinate cu farmecul optzecist și cu o convenție modernă jpop, Wagakki Band, înainte de orice neajunsuri compoziționale, te plimbă relaxant prin aproape tot ce înseamnă construcția Japoniei prezente. Problema (sau calitatea!) primului album, denumit sugestiv Vocalo Zanmai, este… Citește în continuare Wagakki Band – Vocalo Zanmai (2014)

Epica – Omega (2021)

Apropierea de proiectul japonez Linked Horizon cred că i-a făcut pe olandezii de la Epica să-și găsească în sfârșit echilibrul și imaginațiunea ce justifică întrucâtva piedestatul intelectual pe care au fost ridicați în ultimii 20 de ani. Omega, noul album, conține mult din puterea de a transmite o idee prin sunete, nu de a face… Citește în continuare Epica – Omega (2021)

LiSa – Homura (2020)

Câștigătoarea marelui premiu Japan Record Award, numărul 1 în clasamentul Oricon, numărul 1 în clasamentul Japan Hot 100, Platina RIAJ... și lista reușitelor acestei piese poate continua. Compus de către Yuki Kajiura, una dintre cele mai elastice orchestratoare nipone, în interpretarea solistei LiSa (Risa Oribe, numele adevărat), una dintre cele mai populare cântărețe pe teritoriul… Citește în continuare LiSa – Homura (2020)

Babymetal – Metal Galaxy (2019)

Metalic s-aud gorniștii, în fund, la cazarmă. - George Bacovia Neometal. Unde stelarul sinonimizat nu e altceva decât perspectiva prin care privim azi către frontiere necunoscute. Mai înzestrați, mai aproape de adevăr, dar cu încă multe confinii de aflat. Exagerez, bineînțeles. Dacă ar fi fost un album bazat pe From Dusk Till Dawn, atunci puteam… Citește în continuare Babymetal – Metal Galaxy (2019)

Babymetal – Metal Resistance (2016)

În primăvara lui 2016, captiv psihozei sociale românești ce vorbea despre schimbări istorice (o mică parte, e drept, majoritatea fiind indiferentă, opusă ori ipocrită), descriam semidoct îmbinarea de (#)rezistență și codana Babymetal sub forma unui citat din Leonardo da Vinci: „Viața este destul de simplă: Faci anumite treburi. Unele eșuează. Altele iți merg. Faci mai… Citește în continuare Babymetal – Metal Resistance (2016)

Lovebites – Electric Pentagram (2020)

Depinde ce căutăm în muzica de acest tip. Abilități tehnice, asocieri potrivite, sonorități mediate? Atunci este albumul perfect. Dacă însă vrem fresh (fie și retro, după cum se sublinia într-o recenzie Lovebites), lucrurile devin capricioase. Iar dacă pur și simplu ne dorim ceva catchy, e necesară îngăduința de a parcurge tot albumul (cam lung pentru… Citește în continuare Lovebites – Electric Pentagram (2020)

Lovebites – Clockwork Immortality (2018)

Al doilea pas al Lupoaicelor este exemplul perfect de uzură ce vine după o fulminație memorabilă. Încercând să respire prin accesibilitatea power (melodic), fără a renunța la eretism, eufonia, în mare parte din timp nu cacofonică, dar oricum ezitantă, reprezintă un capitol doar pasabil în discografia Lovebites. Lansat de către altă trupă sau în alte… Citește în continuare Lovebites – Clockwork Immortality (2018)