Eva Under Fire – Until Forever (2016)

Temă: țigani, Înviere și Între sunetul (muzica) planetelor și sunetul (muzica) frunzelor și al ierbii – iată spațiul acustic în care își duce existența viața umană. Universul e un organism pulsatoriu, vibratoriu și deci sonor. Dar sonoritatea lui nu este haotică, ci este bine construită armonicIon Gagim

Sâmbăta Mare. Mama și niște rude insistă să se ducă la cimitir. Împreună. Nu mi-a convenit deloc. Voiam să fac circul solo de rigoare într-un cadru cu mult mai mulți spectatori, nu doar cu parohul, groparii și cerșetorii care își fac veacul pe acolo. Puteam și așa, doar că maica-mea ar fi zis oricum că de la sufletul bun mi se trage isteria, rudele că de la nenorocitul de tata. Plictisitor.

Astfel că am rămas acasă cu o Tanita și cu muzica noastră. Adică a mea și a străinei moarte Cornelia: alt egotism, poate fătucii nici măcar nu i-a/i-ar fi plăcut insistența riff. Mai bine dădeam la teologie. Secția clopotar.

Spre seară, mă reîntâlnesc cu mama. Părea împăcată, locul mortuar în primăvară arătând ca un parc fascinant (copaci înfloriți, păsări peste păsări, roiuri de musculițe, invazie de melci etc.) – în mintea mea zic: stai s-o vezi pe Cornelia la răsărit! -, dar și un pic tristă.

Mă gândeam că obosise și că, în principiu, o necăjise atitudinea mea față de rudele prea brusc (pentru gustul meu) desăvârșite, mai ales că data era plină de semnificații bla, bla. Dar, nu! Partea ei de stare abătută avea un cu totul alt pretext: nimeni nu fusese la… fata aia a ta… Cornelia.

Mi s-a întunecat privirea.

Foarte inteligent fiind, îmi calmez pulsul 200 și dau situația pe repede înainte: 1. De unde dracului știe de mine și Cornelia? Nu i-am arătat ce am bălmăjit pe aici (de alte confesiuni nici nu încape vorbă + îmi respectă enorm intimitatea) pentru că n-am vrut să creadă că astfel îi neglijez pe răposații noștri (deși cam asta fac) 2. Unde dracului e tipa cu bombonica de pe 25 decembrie?

Și răspund: Eh, poate au avut oamenii alte treburi, poate alte probleme, poate sunt din alt oraș, poate muncesc în altă țară, poate au preferat solitudinea, poate nu-s sportivi ruși obligați fascistoid să facă și să dreagă… poate se duc mâine, după Înviere… nu așa ar fi mai biblic?

Reacția mamei: La toată, absolut toată lumea se lăsase câte ceva. O floare, un oușor de ciocolată, un iepuraș de pluș… doar la Cornelia era pustiu. Dacă rămâne singură… nu poți tu să te duci cândva… ?

Atât mi-a trebuit!

Stai să vezi ce Heavy Metal Show fac mâine în cimitir! În premieră pe posturile (funerare) din România, vorba lui Lenți! Toți sataniștii care tăiau pisici prin cimitire vor părea galeria Stelei-de-rezultat în comparație cu ultrașii Laziali!

Zis și făcut.

Duminică dimineața, Duminica Paștelui.

Îmi pun tricoul verde cu simbolul de cap de mort al piraților lui Luffy, adică mă înveșmântez libertarianist 😀 ca să n-avem discuții, să fiu sigur că nu scap nevăzut. Pun și o mască verde, ca să fiu sigur că nici nu evit comentariile ~ia uite-l și pe îndobitocitul ăsta, botnița nu mai e obligatorie!, iar el la 20+ grade stă cu porcăria aia pe nas~. Și mă duc hotărât spre cimitirul cu pricina!

Pe drum iau și un singur trandafir. Roz. Ca să fie ostantativul ostentativ: un ochelarist cu ciudățenii animeuri/rock verzi pe piept și o unică floare ghiurghiulie în mână! Prea mă agitase… tipa cu bombonica! Cu toate că eram conștient de penibilul situației.

Ajung la fața locului. Mă îndrept către mormintele lor.

Când eram la vreo 10 pași de locație… șoc!

O șatră pusese de… grătar… fix în dreptul Corneliei!

Plus o boxă (probabil înzestrată cu bluetooth – acum mi-a dat prin cap să analizez conexiunea tehnică… ferească Măicuța Domnului! fiecare cu ce-l doare) din care răsuna: FRĂĂĂĂĂĂĂȚIIIIIOOOOOORUUUULLLL MEEEEEEEU ….. te duceai la Maria, Iuliana, Alexandra, Mihaela, Diana, Adela, Gabriela, Mirela etc. ….. și Cutăreasca plâââââââângea… plângeam și noi… dar TOT TE IUBEAM!!!!

Șaidilidida, Șaidilidida

Pentru precizări geometrice, Cornelia și câțiva membri din familia ei (toți morți într-un decembrie, ani diferiți – de unde, probabil, și tiparul monumentului impozant, dar cu gust) sunt în stânga bunicului. În dreapta e îngropat de curând un domn relativ tânăr (45 de ani) – pe la finele anului trecut. Cele trei morminte sunt foarte apropiate. De asemenea, construcția unde e îngropată Cornelia permite arhitectural utilizarea diversă a spațiului, la modul practic, în sensul că acolo poți pune, la propriu, diverse obiecte personale fără să te apleci chinuitor printre structurile îndeobște aberante din punct de vedere aplicat. Chiar invită la acțiuni ergonomice!

Domnul proaspăt, evident țigan.

Și io ce fac cu trandafirul? Să mă întorc cu el între picioare e de-a dreptul…

Captasem deja atenția… mi-ar ideile cretine să-mi fie… toți cerșetorii țipau băiatu` în verde, băiatu` în verde, n-ai un pachet? N-ai o tigără? Lăcașul (meu) de… hai să zicem cult e în primul rând cum vii din stradă… Căcat!

Dar parohul ce păzește? Adică de șase luni de zile are o problemă apăsătoare cu ungandmuzical.blog și acum trece cu vederea Taraf TV? 😀

NU! I-L DUC!… deși nu prea mai vedeam de fumul de la grătar… chestie care se combina cum nu se poate mai prost cu teama de a nu mă întâlni cu apropiații fetei (mi-era că data festivă e o șansă în plus ca tipa-cu-bombonica totuși să apară de undeva… labil psihic ca Crin Antonescu – ori vreau, ori nu vreau…). Mdea… și aburirea ochelarilor, căci gâfâitul emoțional pe după mască… Repet, mi-e cam aiurea de ce ar crede ai ei. Cu oamenii vii am rețineri.

Aflat în dreptul grupului pamento-petrecăreț, țiganul bătrân pune ochii mariuși lăcătușenești pe mine, dă muzica mai încet, ia un ton sobru și zice:

Boss, da` vino, boss, pe aici!

Adică să trec printr-un loc mai neîncărcat de farfurii cu mici, sticluțe cu muștar, pungi cu pâine și cutii cu bere… ca să ajung unde ei credeau că vor să ajung…

Hristos a înviat!, îngâimă nenihilistul din mine…

Nu, nu e o întrebare cum are impresia Cristian Tudor Popescu, ci o afirmație (incipit). Reiterată (final):

Adevărat a înviat, boss!

Ca atunci când conducătorul unei oști zice: PENTRU ȚARĂ! Iar soldații reafirmă: PENTRU ȚARĂ! Primordialul nu e… PENTRU ȚARĂ??… în fine… să nu pierdem vremea cu dramatice probleme logico-tonale.

Pe fundal, manelistul profesionist continua să-și (de)plângă sărmanul ex-fustangiu.

Eu, știți, vreau să…

La tata-mare, nu??? Am văzut crucea de lemn! Să-i fie țărâna ușoară, că mult a trăit!

Da… adică nu… știți… dincolo…

AOLO, boss, unde am pus noi alea? Să moară sor`mea…

Nu, nu, nu asta e problema! Da, aici e bunicul meu! Dar acum venisem pentru cineva de acolo…

Florine, Fă, Anuțo, luați dracului pizdeala aia să ajungă domnu` să….

Pauză.

Pauză de vreo 5 secunde.

Boss, ia stai! Da` tu ce faci cu trandafiru` ăla? Bă, tu ai venit la gagica aia!!!

Mi s-a întunecat privirea.

Nu era complicat să deducă faptul că nimeni nu prea are de ce să fie acolo cu rozalisme solitare la niște unii depășiți de situație… dar chiar trebuia s-o spună-n gura mare?

Miștoacă rău! Florin (un băiat mai tânăr, bănuiesc că nepotul lui) de două ore își întoarce gâtul la muiere. Tot rudă cu tine?

Și când să le zic că-s niște… când să Tornado marca Roronoa Zoro… bătrânul țigan incantează: PENTRU CEI CARE S-AU DUS, DAR PE CARE ÎI IUBIM! Nu-i aiiiiiciiii, sfârșitu` nu-i

Rapidist.

În seara precedentă, probabil înlocuise cuvântarea Patriarhului Daniel – sfatul de a cumpăra păscuțe sfinte numai și numai și numai de la o anumită patiserie – cu fericirea deznodămândului din meciul vs. Sepsi Orban OSK. Și simțea nevoia s-o continue.

Și varsă toată sticla de Bucegi pe mormântul rudei sale. După care dă iar maneaua aia la maximum. Și începe un duet cu lăutarul modern.

Black Hand Inn

Am zis că nu-i adevărat..

Mai întâi mi-a dat prin cap sloganul: simbioza dintre spirit și materie, cum le place rapidiștilor să spună. 😀

Apoi m-a trosnit: citatul din Ion Gagim de mai sus!

Boss, stai cu noi la un mic!

Dincolo de scena care ar putea părea inadecvată mediului – iar eu am rezumat cam ce se poate rezuma în public -, m-a pocnit afecțiunea lor. Și nevoia acestor țigani (oameni) de a găsi simboluri suficient de… valoroase pentru a-și afirma, în felul lor, respectul pentru viață. Iar muzica avea un rol determinant.

În felul lor…

Dar eu cu ce eram mai diferit? Dădeam extremist pe telefon ungandmuzical.blog – muzică (mai) elevată, de (mai) filosofi, domn`le, rockul e pen` deștepți și profunzi, vai, vai, vai!! – pe (nici măcar lângă) mormântul funcțional al Corneliei… și beam Tanita… De șase luni doar despre asta bolborosesc.

Mai mult, cunosc oameni realmente erudiți care chiar par fericiți că au scăpat de ciumpilitici. Întâmplător sau nu, aceleași persoane mi-au zis cândva că Bach sau nimic. Și că semăn cu tata… ok. Nu mai vorbesc despre empatia generală (problemă unde în cel mai bun caz se implică doar ăia care încă respiră).

Ei bine, țiganii ăștia erau acolo, chiar în Duminica Mare. Lângă mortul lor. Iubind cumva ideea de viață … cu mici, cu manele, dar evident prețuind frumusețea existenței. Ăștia trebuiau să fie președinte în locul abatorului Zelensky!

Mintea lor, ca și a mea, se poate spune că nu conține prea multă epistemă încât să cinstească amintirea în decență.

Dar nici nu știu prea exact care e linia ce desparte decența/indecența (dogmatizată) de trăirile/speranțele autentice.

Am mai zis: circuitele cerebrale nu cred că îi sunt suficiente omului pentru a trăi bine.

Cercetătorul științific Alexandru Mamina zicea: omul nu este numai corp, are și afectivitate, care se cere și ea împlinită în actele vieții cotidiene.

În context, este foarte interesant de iscodit cum multe formații rock (!) autohtone deseori s-au lipit de ideea spiritului țigănesc (caracter nomad, liber, curios, plin de simboluri și metafore). Până acum credeam că Phoenix, Cargo ori Zdob și Zdub, să numim doar câteva dintre formațiile apropiate de temă, forțau analogia considerente fundamentale rock – esența gitană (din lipsă de alte subiecte locale). De ieri însă încep să înțeleg mai bine de ce muzicienii menționați, cu atât mai mult cei care și-au desfășurat tinerețea înainte de 1989, s-au identificat cu acel comportament considerat îndeobște a fi desfrânat. Dar cazul se aplică și-n lumile deschise. Axel Rudi Pell, Deep Purple, Fleetwood Mac sau King Diamond & Mercyful Fate sunt doar câteva dintre titulaturile (subgenuri diferite) ce au luat în calcul țigănia.

Am refuzat frumos micul (virtual mă grăbeam să nu dau de corneliști), deși mirosea divin 😀 , și-am pus, cu greu 😀 , trandafirul roz lângă Cornelia.

Da`, boss, ai fost și ieri? Că la tata-mare e plin de flori și lumânarea aia lungă încă arde!

Întrebarea m-a făcut să flutur aerul cu palma și să-mi dau masca jos… începusem să bănuiesc deja de ce, fiind fix acolo, au tras inițial concluzia că nu venisem pentru Cornelia… n-aveam neapărat nevoie de confirmări, însă simțeam și o nevoie masochistă de a mă enerva și astfel de a elogia (iar) în subsidiar frumusețea fetei: iar parada rudelor mele care mereu au crezut că pot înlocui calitatea cu cantitatea… și asta doar demonstrativ, la ocazii milenare, căci în rest niciunul nu m-a sunat vreodată de ziua mea tânără, unul n-a făcut ceva deștept când locuiam prin spitale sau când bunicul a murit, toți au fugit când conta, că sangvin întotdeauna am fost mai degrabă vardist. Scuzați… mă mai descarc și io 😀

Iar voi, țiganilor, sunteți aici, deși nea` ăla al vostru e sub pământ… n-avea rost.

Probabil… mama…

Aaaaaaaaa, am înțeles! Tu ai venit la gagică pe șustache! Hehehehee!!!

Pe… da 🙂 des vin singur la ea. Știți… ea e cea mai drăguță fată…

E belea, boss! Așa e. Bună rău!

Urgghhhh… a…. e…. da! E bună rău! 🙂 Și aș vrea să… fie cu noi aici!

AOLO, boss, crezi că pizda (bun!, devenisem colocviali – tot e bine, că avem de colaborat la aleile alea din jur) asta mânca mici? Asta era cu alte alea… Ete la ea!

Iar lovitură! Păi ce scriam acum câteva luni? După ce aflasem că cei îngropați cu ea era nuj ce nobilime (se cam vede oricum după monumentul funerar) și nuj ce intelectuali interbelici? Că n-avea cum să se uite la mine chiar și dacă trăiam în același timp… HA! 🙂 Simțisem fix ce simțea și interlocutorul meu.

Am vrut din tot sufletul să le spun și lor: văd… de jumătate de an doar asta văd…

Și o voi vedea pentru totdeauna… dar nu cred… faptul că era atât de expresivă și celestă nu înseamnă că era și figurantă… ba dimpotrivă… uitați-vă la ochi… și la coada împletită… la zâmbetul șmecheresc… nu știu ce v-a tot zis societatea, țiganilor, dar cu siguranță nu v-a anunțat de sfintele rebele Irene BelserionErza Scarlet… mie mi se pare că, înainte de orice simț estetic, era o tânără ca oricare alta… mi se pare că simbolizează optimismul din univers: tinerețea (singura speranță la cum arată situația generală). Poate că mai încolo ar fi devenit nesuferită! 😀

Și să le povestesc măcar lor (pe viu) cum în ziua mea Z, după mormanul de fete tinere moarte de Covid, azvârlite mai ceva ca tinerii uciși în Irak după vizita NATO, mă uitam în stânga: niciun promisist; mă uitam în dreapta: există doar momente de prietenie/preocupare (vina îmi aparține și mie) – iar dintr-o dată a răsărit… Cornelia.

Ființa care mi-a confirmat repentin, fază mișto în sine, credința într-o ardoare mai veche pentru alt gen de icoane.

Cu puține clipe înaintea cercetării locului de veci (=parnosului fețelor bisericești) credeam că ultimul gest pe care l-aș face în orele alea ar fi să zâmbesc. Și de atunci fata parcă e cu mine peste tot. Vorbesc serios. E suficient să mă gândesc la ea și parcă tot ce-i anevoios devine digerabil. Rareori am trăit senzația asta (și oricum, pentru foarte scurt timp). Acum… poate să-mi dea cu trandafirul, Tanita și micii în cap! Uneori mă și scoate din sărite că e parțial în imaginație!

Și nu înseamnă deloc că eleganța ei este antitetică perspectivei voastre!

M-am abținut, bineînțeles. Nu că țiganii maneliști n-ar fi înțeles, acțiunile lor demonstrându-mi deja că sunt mai pe fază (măcar emoțional) decât, de exemplu, rudele mele erudite. Dar încercam să fiu precaut în cazul apariției alor ei… că nu prea mă descurcam prin fum și mulțime. Stau destul de prost și cu auzul… Ozzy gen.. veșnic cu căștile pe urechi la VLC +300%… iar FRĂȚIORUL deja cam acoperea atenția distributivă de care sunt capabil.

Ca să închei: țiganii noștri au ținut morțiș să fie atunci, acolo, așa, însoțiți de muzică! Nu discutăm aici atributele acesteia. E irelevant. Important e că, fie și-n ambianța menționată, omul intuiește (cel puțin) nevoia indispensabilă de comuniune fonică. Poate și din rațiunea asta toate cultele religioase se bazează (fundamental) în ritualurile lor pe muzică.

Deci, că Ion Gagim a avut mare dreptate.

În fine, le-am băgat țiganilor o strâmbă ca să pot fotografia ceva ce cred că foarte strident – un ditamai trandafirul… n-am mai avut prezența de spirit să și rup tulpina-degeaba în agitația cu pricina – pava cam tot medalionul Corneliei (nu voiam să spună că-i filmez în splendoare… să stricăm prietenia). S-o liniștesc pe mama. Sau să mă laud înfumurat. Ori că există ceva s-ar putea denumi Cornelism. Sau că pur și simplu imi era dor de Cornelia. Habar n-am.

Am avut gâlme când i-am arătat mamei că… a fost cineva la fată, dar reacția ei m-a electrizat: floarea e splendidă și delicată! Ca ea!

V-am zis că orice aș face…

Altminteri, e simpatic: mama chiar putea fi soacra cuiva! 😈

Pe Eva Under Fire, trupa din foaia precedentă scrisă fiind animat de ambianța temporală, am descoperit-o în 2016 (albumul Anchors). Și, atunci, timp de multe săptămâni la rând am ascultat doar piesa Until Forever. A fost anul când căutam intenționat numai astfel de sonorități trandafirii (fără caterincă) – pățania despre care au voie să simtă doar Gărzile Patriotice Hashtagiste.

Hitulețul nu e cu nimic mai special decât ce deja ne oferiseră Within Temptation sau Delain. Dar încă de atunci intrasem în zona unde nu mă mai interesa (emotiv) cine și ce e original, bla bla bla, cine și ce e doct (ca anvengură), ci ca realizarea să transmită o stare de spirit. 

Sâmbătă dimineață am descoperit acel cover Journey. 24 de ore mai târziu avea loc întâlnirea cu țiganii și cu așa-zis manelismul lor. Din categoria: Cine ține cu Rapid s-aibă Paște Fericit! 😀 😀 În definitiv, Cornelia s-a născut în unicul an când echipa din Giulești cică a fentat protocolul cezarist. Vom suferi încă o veșnicie pentru clipa noastră de nemurire! De la extaz până la agonie: pentru o dragoste… alb-vișinie! 😎

P.S.: Acum mi-a dat prin cap… dacă tipa cu bombonica a venit și s-a speriat de situație?

Edit 26 aprilie: Luni am rugat o tovarășă care locuiește mai aproape de cimitir să verifice dacă n-ar trebui strâns ceva… anume. 😀 Nu, comemorarea și în general activitatea frenetică din incită cu ocazia Paștelui nu au lăsat cine știe ce urme deranjante. Toată lumea fusese civilizată până la final. Dar știrea nu m-a împiedicat s-o forțez pe amică să-mi pozeze… împrejurările. Ca să mă conving. 😀 Trimisei în recunoștință, pe bună dreptate, i s-a părut foarte straniu (de atunci nu-mi mai răspunde la mesaje). Dar a fotografiat totuși întreaga zonă, mi-a trimis pe whatsapp și astfel am văzut că cineva fusese după mine la Cornelia. Ai ei lăsaseră flori… plus un iepuraș de ciocolată. Dacă a fost cândva în Duminica Mare (cel mai probabil), atunci sigur s-au întâlnit și ei cu țiganii. Pe de-o parte, m-am gândit că, văzând cadrul, au fost convinși că vinovatul cu trandafirul (și altele din trecut) sunt rebelii în cauză. Mi-ar conveni situația… și nu prea. Am și eu mândria mea! 😀 Parcă aș vrea să știe tot universul ce cred despre ea. Pe de alta, poate chiar i-au întrebat direct dacă sunt implicați în apariția noului fan (nu prea cred că nu-s curioși), iar cinstiții spirituali m-ar fi descris la virgulă. Iar mi-ar conveni… și nu prea. Starea de incognito și discreția sunt speciale. Oricum ar sta lucrurile, povestea e antrenantă. Îmi dă un sentiment de viață. Sper că și Cornelia măcar se distrează văzând născocirea care a apărut de nicăieri lângă ea după aproape 40 de ani de când s-a dus.

Edit 29 aprilie: M-am dus și eu până acolo. Se împlinea fix jumătate de an de când alergam singur cu coșciugul în spate. În mormântul țiganului, de pământ, înfiptă o sticlă de Jack. Black Hand Inn!

Hide behind the music… let it set your soul on fire
Tell ‘em that we’re here until forever

Until forever with our hearts attached

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s