Pare un album în care o fată gothică, cu tot machiajul ei cotidian deopotrivă strident și misterios, se supără foarte tare pentru că n-are cu ce să-și plătească Întreținerea – într-o lume unde are totuși conștiința propriei valori. Și o face firesc, dând cu pumnii în pereți, de unde probabil și apelul grupeților portughezi la un citat din Nietzsche (piesa Goat on Fire), sociologia filosofică invocată împăcând și capra neagră și varza în putrefacție.
Iar tribalul! Elementele tribale îndeobște le regăsim la formații non-europene. Sepultura de exemplu. Albumul ăsta spune totuși că orice efect are o cauză. Nu vom insista acum pe marginea colonizării Braziliei, pe #IStandWithBrasil, #SlavaBrasilia #medicinromania etc.
Ci vom pune mai degrabă accentul pe Where I’ll sleep under this neophyth Sky of Anxiety.
Prinsă între divolul Întreținere și ideea că omul trebuie să cumpere până și apa, gașca Moonspell a propus cu ocazia acestui album o… nu știu cum să-i zic… că nici colac de salvare nu e, nici îndulcire nu e, nici îndemn la schimbări sociale majore (de tip Sepultura). Cu toate astea, își însoțește acest punk extrem-gothic metal (unii zic că și death metal… nu-s de acord pe fond) cu dansuri ritmice acute, semn al nemulțumirii cetățeanului (încă viu) de zi cu zi.
În dimineața asta, am simțit nevoia să iau o jumătățică de Anxiar. Nu mi s-a mai întâmplat de mai bine de două săptămâni, începând să cred că pastilele de nebuni care mi-au fost prescrise în paralel își fac efectul. Fără vreun motiv anume, fără vreun eveniment spectaculos, am simțit din nou crâncena aia decuplare de realitate, spiritul care parcă stă lângă corp, pe care doctorii o numesc anxietate. Sky of Anxiety… LOL! Cerul fiind leitmotivul nostru, Sky Sound Radio, vorba aia, dar fiind și metafora, iată!, a cubului în care altfel ne scăldăm viețile prizoniere – căci Anxiarul m-a… liniștit.
Under Satanae nu pot să zic că m-a liniștit, acum încercând să tastez ceva în loc să-mi văd de treabă, dar a jucat un important rol al resemnării sexy, factorul gothic fiind atins de Moonspell și acum chiar dacă într-un mod mai… punk.
Nu știu ce bărzăuni i-au împuns pe băieții de la Moonspell de au scris albumul ăsta aproape complet drăcos (apărut la distanță semnificativă de siroposul-arguție Wolfheart), plin de nervi, fără urme siropoase digerabile, în ciuda interludiilor pe care eu unul le asociez acum cu luciditatea că totuși trebuie să apelez uneori (și) la Anxiar. Dar știu ce anume m-a făcut să pun foaia asta: alternativă, pentru cine mai poate, la industria farmaceutică. E de remarcat cornul ăla drăces din art-work ce sfidează Luna întocmai precum arhitectura bisericilor gothice (chiar și minimalista din Brașov) sfidează cerul-comod.
Unholy I felt, delirium of death
With blood I enchaint, I’m the Angel
un gând muzical 