Multe publicații muzicale au fost acuzate că n-au trecut recentul album Mostly Autumn în topul pe 2025. Inclusiv noi am primit pe e-mail mustrări că am omis SeaWater când am făcut clasamentul anului trecut. Da, dacă fiecare piesă de pe SeaWater ar fi fost la fel de captivantă precum Future is a Child, atunci lucrurile… Citește în continuare Mostly Autumn – Future is a Child (2025)

E (și) un aer retro la fetele astea, clasic pe care nu am cum să nu-l observ în ciuda sintagmelor fresh ce tot însoțesc recenziile Lovebites. Nu-mi propun să constrâng la îndoială proiectul ăsta, departe de mine neglijarea finitului din cine știe ce motive de fabricație, ci vreau doar să stabilim niște adevăruri - oricât… Citește în continuare Lovebites – The Castaway (2026)

De un an încoace, aproape nimic nu mi-a mai dat impulsul de a Rusia Azi X - o poveste pe care am născocit-o din cauza războiului ruso-rusuleți (problema cancel culture) și datorită MV-urilor rușilor de la RGN. Nu am mai avut nimic de zis pe temă și pentru că tărăgănarea cu pricina continuă nestingherită în… Citește în continuare Rusia Azi 9

Îmi amintesc cum, pe la începutul anilor 2000, puștimea românească urla din toți ficații VIOLENT REVOLUTION! la un concert Kreator din București. Erau vremurile când mie îmi plăcea să combin Gary Moore - Still Got the Blues (ca intro) cu piesa Kreatorilor menționată, în timp ce țineam geamurile deschise pe timpul iernii; acum nu știu… Citește în continuare Kreator – Satanic Anarchy (2026)

Potrivit revistei The Prog Mind, acest single este piesa anului 2025. Și într-o încercare destul de lapidară, cronicarii cu pricina încearcă să-și justifice cumva alegerea (printre faze foarte notabile de tip Primrose Path, Remina, Paradise Lost sau Flaming Row) începând de la ideea dulceagă a fanboy-ului care justifică bucuria fără prea multe explicații, deși lapidarul… Citește în continuare Evergrey – Oxygen! (2025)

O rudă nu foarte îndepărtată mi-a sugerat să scriu ca să mă descarc; că așa (scriind/tastând) o să atrag liniști sufletești. I-am răspuns că fac asta dinainte de clasa I, oarecum public de peste 10 ani: fără vreun rezultat bun; altfel n-aș fi ajuns deunăzi internat într-un spital de psihiatrie. E drept că poate nici… Citește în continuare Blackwater Holylight – Wandering Lost (2025)

Parcă direct proporțional, fiecare eveniment major scoate la suprafață imensa imbecilitate a presei noastre. Să ne limităm acum la două dintre cele mai vizionate/accesate gazete: Digi 24 și Antena 3. Prinși în agitația momentului, jurnaliștii Digi 24 și Antena 3 responsabili cu relatarea transportului soților Maduro de la detenția inițială către sala de judecată au… Citește în continuare Și Fără Sâni Există Paradis (2)

Afectarea circumscrisă a ales următoarele recente zece albume - cu rol mai degrabă de informare. 10. Echosoul - Time of the Dragon Un disc ce gravitează în jurul piesei cu numărul 4, anume Sister Suicide. Efectul nedefinit, adică accentul pus pe o piesă de mijloc, este o formă de-a spune că incipitul și epilogul își… Citește în continuare TOP SSR 2025

Cred că un film de animație avântat nu-și poate depăși condiția juvenilă (circumscrisă) dacă nu este însoțit de o muzică pe măsura fervenței propuse - și din motive sonore au reușit la nivel universal producții precum Fairy Tail ori Naruto (Shippuden); lacunele unei sonorități neconvingătoare vor face probabil ca titulaturi prezente de Oscar să nu… Citește în continuare Dragon Skull – Dragon Riders (2025)

Să fredonezi melodia preferată (atunci când ți-e mai rău) zice la difuzoare un slogan Mega Image. O primă concluzie este că din start demersul e supărător pentru că a avea o melodie preferată înseamnă limitarea orizonturilor. Cetățeanul care-și trage seva din muzică are mii de melodii preferate; în funcție de starea în care se găsește.… Citește în continuare Mariah Carey – Hero 

M-am uitat deunăzi iar la toate posturile noastre muzicale de TV și de radio. Și cam 90% dintre ele continuă să se axeze pe muzica populară autohtonă, de parcă tradiția noastră muzicală, exceptând câteva momente dansabile de tip George Enescu, ar avea ceva de spus atât de mult încât e nevoie de axarea determinată cu… Citește în continuare Phoenix – Negru Vodă

Norvegienii de la Leprous au încropit post-eșecul Melodies of Atonement (recentul disc de studio) un cover interesant care mai pune o cărămidă la construcția a-ha - Take on Me - alături de fenomenul anime (a 9-a artă, după cum mai pompos ar zice fostul ministru de externe Adrian Cioroianu), alături de găști precum Keldian. Videoclipul… Citește în continuare Leprous – Take on Me (a-ha cover 2025)

De cele mai multe ori, ciuntirea unei melodii e binevenită din motive originale de alungire, chiar repetitivitate. Alteori însă primează doar factorul comercial, circumscris timpilor (banilor) alocați elementului video, renunțându-se la momente cheie. Cazul de față e o abandonare foarte deranjantă la o clipă absolut necesară totalității, anume growlingu-ul-epilog Why did I silence the words… Citește în continuare Amorphis – Wrong Direction

Ieri am primit un cadou fabulos de ziua mea: vestea că o fată (deosebită) și-a dat demisia din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Asta după ce un băiat și-a dat la rândul lui demisia prin vara curentă din similare motive deosebite. Se cerene astfel instituția aia de Siguranță Națională întru cel mult Interesul Poartă Fesul,… Citește în continuare Magica – You Should Have Run

Pe seama unei trupe precum Battle Beast e destul de ridicol să vorbești circumscris ideii de album pentru că formația finlandeză niciodată nu și-a propus vreun macro mesaj, niciodată vreun sunet fundamental divers, ci tentative-la-un-moment-dat care să poată da măcar o clipă fulgurantă. Iar acea clipă de pe noul disc Steelbound este pentru mine piesa… Citește în continuare Battle Beast – Angel of Midnight (2025)

Cu un coleg de celulă de la psihiatrie am reușit iar s-o pun de-un radio. După stația ce pirata FM-ul prin școala generală, continuând cu parțialul Sky Sound Radio, am ajuns să fac ce-mi place și pe un teritoriu nebănuit. În sala mare (de așteptări?) de pe secție trona un ditamai televizorul și un ditamai… Citește în continuare Linkin Park – Faint & Numb

Albumul ăsta a venit pe fondul încercării metalului extrem de a se reconfigura. Nu doar că-n 1998 rockul devenise destul de plat, indiferent de subgen, dar zona death cu precădere suferea de crizele vârstei mijlocii. Bruce Dickinson - The Chemical Wedding sau Devin Townsend - Infinity - din același an - sunt exemple elocvente în… Citește în continuare Amon Amarth – Once Sent from the Golden Hall (1998)

Jurnalul de Balamuc pe care mi-l propusesem, luându-mi și caietul din antent ca obiect muncitoresc, nu și-a dus până la capăt planul probabil pentru că, vorba filosofului Valentin Mureșan, nu-ți mai arde de nimic (filosofie, muzică, literatură etc.) atunci când trebuie să stai cu ochii pe sănătate. Vreau totuși să las ceva (mai degrabă muzical)… Citește în continuare Iron Maiden – Doctor, Doctor (2025?)

Prima impresie judecând după relația muzică-imagine (videoclip) e că avem de-a face cu un alt epigon The Cranberries - Zombie. Doar că, dacă ținem cont de acea revoltă a tocilarilor pe care o uzita domnul Aaron Biro analizând Linkin Park, From the Inside pare perfectă într-o zi în care comemorăm una dintre cele mai sinistre… Citește în continuare Linkin Park – From the Inside

Săptămâna trecută s-au împlinit 25 de ani de la lansarea Hybrid Theory, probabil cel mai interesant album de nu-metal (mie îmi place să-i zic prog. alternativ) lansat vreodată. Ieri am crezut că Numb, piesă parte din următorul disc cronologic Linkin Park, se potrivește cu ce am vrut să zic. Dar acum nu despre Linkin Park… Citește în continuare Eminem & Dido – Stan