E foarte interesantă misiunea Artemis II ce însoțește zilele astea omenirea prin preajma Lunii, dar mie încă și mai interesantă, cu ocazia discuțiilor cu pricina, mi se pare stabilirea unor scări de valori autentice.
Anume, să nu ni se mai impună, prin mass-media în special, ideea că astronauții sunt niște supraoameni, ba chiar că sunt niște eroi. Că nu sunt.
Austronauții ce acum dau târcoale satelitului nostru natural cu siguranță că nu sunt jurnaliști, meteorologi, preoți, agronomi, fotbaliști, instalatori, psihiatri, psihoterapeuți, politicieni, asistente medicale, prelucrători prin așchiere, vânzători de ceapă sau plantatori de roșii – cu siguranță că au înzestrări mai mari decât au alte categorii. Dar zborul lor, al astronauților respectivi, este calculat prin mașinării în proporție de peste 90%. Restul de aproape 10% căzând sub incidența tocilarului care învață pe de rost cum să apese pe niște butoane.
Or, la acele calcule omenirea a ajuns cu precădere datorită filosofilor și artiștilor, indivizi ce au visat la un moment dat că putem zbura mai sus decât vârful/rahatul copacului din curtea proprie. Prin urmare, superstarurile sunt altele.
Nu trebuie bagatelizate curajul și abilitățile astronauților de pe nava Artemis II, dar nici nu trebuie hiperbolizată o meserie care în măsură determinantă depinde de abilitățile altora.
Filosofii și artiștii, să-i numim acum pe Platon – cu toată indignarea inginerului CTP, cel care deunăzi emitea niște gherle sinistre pe baza filosofului grec, întocmai precum vechiul model românesc ce mereu se simte incomod pus în fața gândurilor ce depășesc zonele de confort imediate – și pe Bach, au zburat pe Lună în imaginație mult mai palpabil decât o fac astronauții ăștia (lăturalnici în concret, nefiind nici măcar vorba de vreo aselenizare spectaculoasă) de pe Artemis II, cetățeni foarte dependenți de visele altora.
Într-un alt registru, există și o componentă deprimantă în toată povestea deoarece e clar că în timpul vieții noastre nu vom putea asista la contactul cu alte planete, interacțiune ce contează cu adevărat, omenirea chinuindu-se încă să stârnească un cât de cât ecou pe ciotul selen aflat, în termenii distanțelor spațiale, foarte aproape de noi.
un gând muzical 