Dama – Bring Me the Night (2016)

Paginile oficiale ne anunță că numele trupei vine de la pasiunea vocalistei pentru influențele gothice bazate pe arhitectura catedralei Notre Dame. Mesajul e suficient de stereotip pentru a nu avea pretenții enorme. Iar abordarea muzicală cu pricina nu prea avea cum fi altfel decât încadrată pe triada cromatică posomorâtă-senzualitate-emoție neocolită. Și atunci de ce ne… Citește în continuare Dama – Bring Me the Night (2016)

Triosphere – The Heart of the Matter (2014)

Într-o notă foarte personală, nu mă pot abține, zic de la început că albumul e capabil să-și depășească vremea. Lângă mormântul bunicului e o construcție destul de arătoasă (poate un pic fudulă, având totuși aerul criptic al construcțiilor seculare de piatră cu motive) unde sunt oasele unui clan întreg. Pe boss îl cheamă fix ca… Citește în continuare Triosphere – The Heart of the Matter (2014)

Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)

Perfect! Prea perfect! Sonorizarea, jocul de lumini, coregrafia uman-electronic (să crape de ciudă tradiționalii de duminică), prestația domnișoarei Nakamoto (tipa a ratat doar două note în intense zile live consecutive), amplasarea camerelor de filmat, cinematica scenei, impactul pirotehnic, sincronizarea publicului... până și mesajul despre distopie din intro îl putem cataloga drept nimerit, cel puțin dacă… Citește în continuare Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)

Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)

Ca cetățean lipsit de lauri într-ale pseudo-științelor psihologice și psihiatrice, nu prea înțeleg ceva: cum se face că personalul medical din ATI pe care-l stresez cu telefoane, încercând să aflu dacă mai e cazul să sun sau nu, poate fi atât de răbdător și empatic, în condițiile în care se aud în jur scene din… Citește în continuare Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)

The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)

Având sound oarecum outdated, acest Journey/Eagles/Survivor tineresc se vrea a fi un soi de veșnica pomenire cu iz de soundtrack pentru filme ca Dirty Dancing. Interesant este că abordarea muzicală nostalgică vine din partea lui Bjron Strid și a lui David Andersson, doi dintre componenții de bază Soilwork, grup setat pe sonorități mult mai supărate.… Citește în continuare The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)

BloodBound – Stormborn (2014)

Starea de Kung Flu, vorba lui Trump, nu permite cine știe ce vectori intelectuali. Capul ciocănește în ultimul hal. Și cum vrei să nu-ți pierzi și mințile din cauza sistemului public de sănătate asfixiat, alegând pe cont propriu credința-n tot soiul de analgezice-vedetă-la-ore-de-maximă-audiență, bine-i neoliberalismului, dacă tot nu te bagă nimeni în seamă din moment… Citește în continuare BloodBound – Stormborn (2014)

Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)

Dacă printr-un miracol nemaivăzut aș fi avut o fetiță, atunci cu siguranță aș fi botezat-o Ioana. După Jeanne d'Arc. Mi se pare cel mai mișto personaj din istorie. Chiar mai șarmant decât Maria Magdalena. Deh, alienata era și spadasină. Că lupta pentru niște crezuri tembele e altă discuție. Că însăși existența ei a fost probabil… Citește în continuare Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)

Eir Aoi – Innocence

Alexandru Paleologu, în culegerea de eseuri „Simțul Practic”, caracterizează filosofia lui Nietzsche drept o emancipare a insului și o exaltare a vieții cu virtuțile ei. Tot în lucrarea menționată, criticul literar afirmă la un moment dat că mediocritatea excepțională a lui Goethe nu e altceva decât echilibrul unor forțe lăuntrice irezistibile și opuse. Ambele comentarii sintetizează… Citește în continuare Eir Aoi – Innocence

Keldian – Darkness And Light (2017)

E foarte simpatic ultimul slogan IKEA: „Pentru o lume mai bună!”. Căci, dacă cineva încă n-a aflat, compania de mobilă suedeză e responsabilă contractual de distrugerea pădurilor virgine din Carpații noștri și de pustiirea Pădurii Băneasa - printre multe alte dezastre ecologice cauzate prin toată Europa. Desigur, motto-ul nu menționează limpede în favoarea cui se… Citește în continuare Keldian – Darkness And Light (2017)

Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)

În aproape fiecare stație de transport în comun prin care trece autobuzul meu se pot descoperi citate care mai de care mai culturalizatoare întru gloria STB. De exemplu, călătorii (majoritari) care îndeobște nu poartă mască (sau și-o scot imediat ce coboară, frecându-și isteric râtul, de parcă țin morțiș să viziteze secțiile ATI cu orice preț)… Citește în continuare Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)

Keldian – Outbound (2013)

Dispare magia primului impact, dar se individualizează calitățile muzicienilor la comandă. Linia a-ha nu mai oferă aceleași surprize, naivitatea, poate și un pic bravura, transformându-se pe acest al treilea album într-o stilizare impară (eu unul nu știu să mai existe o trupă cu sound-ul de față). Al doilea disc, Journey of Souls, reprezintă un detaliu… Citește în continuare Keldian – Outbound (2013)

Keldian – Heaven’s Gate (2007)

Datorită tonalității vocale, proiectul Keldian s-a înscris încă de la start pe coordonate destul de originale. Exprimarea clară de tip Duran Duran, Sting sau a-ha escortată prin faze hard & heavy optzeciste, progressive ori chiar power/symph metal nu era un teritoriu exploatat, motiv pentru care acest grup și-a câștigat o poziție aparte pe scena muzicală,… Citește în continuare Keldian – Heaven’s Gate (2007)

Elysion – Someplace Better (2014)

E unul dintre acele albume care devin instantaneu analogice lumii unde fel de fel de costumari colonizează fel de fel de instituții pompoase, unde milităria, oricum abjectă prin excelență, suprimă necesitatea batalioanelor de sanitari și unde aproape totul e direcționat în visteria grupulețului de trustmeni abonați (oficial!!) la importante companii de armament (sau/ȘI social media,… Citește în continuare Elysion – Someplace Better (2014)

Elysion – Silent Scream (2009)

Sau când te gândești că două dintre fetele pe care le-ai iubit sunt acum însărcinate cu alții, că alte trei au deja copii mari, că aia de seamă a devenit o halucinație, că sora celeilalte nu va afla niciodată ce ți-a trecut prin cortexul cerebral, că una s-a crezut Silk din The Dirty Picture, în… Citește în continuare Elysion – Silent Scream (2009)

Existentia – The Planet in the Universe (2021)

În timpul unei transmisiuni TV de la recentele Jocuri Olimpice organizate în Japonia, comentatorul Eurosport România afima, pe parcursul intonării imnului ROC (Comitetul Olimpic Rus), că versiunea Federației Ruse este: „(...) mult mai impozantă decât ce auzim acum”. Atunci auzeam... Ceaikovski - Concertul nr. 1 pentru pian și orechestră. Fără a pretinde minimă excelență în… Citește în continuare Existentia – The Planet in the Universe (2021)

Wagakki Band – Tokyo Singing (2020)

Ultimul album (până acum) întărește senzația lăsată cu precădere pe discul anterior: trupa asta poate mult, dar se mulțumește cu puțin. Poate în sens estetic. Contul bancar cu siguranță că a fost fericit. Ar trebui să fac o precizare pe care am lăsat-o oarecum suspendată în celelalte pagini WB: ziceam, nemulțumirea mea destul de unilaterală… Citește în continuare Wagakki Band – Tokyo Singing (2020)

Wagakki Band – Otonoe (2018)

După o anumită vreme, în foarte multe cazuri ce capătă notorietate, apare un fel de fenomen al compozițiilor condiționate: hai să facem acel ceva pentru gloata care ne cumpără! Aproape firesc, asemenea răsturnări sunt lipsite de orice palpitație, deși execuția pare ireproșabilă. Este și situația acestui al patrulea album Wagakki Band. Nu pot să-mi imaginez… Citește în continuare Wagakki Band – Otonoe (2018)

Wagakki Band – Shikisai (2017)

Când spui că e clară direcția, centrul de greutate se schimbă destul de brusc. Al treilea album ne propune exact acea manieră comercialo-elitistă (ambii termeni sunt evident deplasați) cu care japonezii vor de vreo 30 de ani încoace (eu zic că de la Yu Yu Hakusho Song Collection încoace... ha!) să recupereze ecartul care-i separă… Citește în continuare Wagakki Band – Shikisai (2017)

Insomnium – Argent Moon (2021)

Tot pachetul Insomnium din ultimii ani este o recurență (poetică) Amorphis. Nu la nivel de sound, elementele folk lipsind în cazul trupei mai tinere, ci la modul în care teritoriul finlandez reușește să reinventeze genul death metal. Și nu doar să-l reimagineze... de fapt, mai simplu ar fi fost să spun că această muzică expresivă… Citește în continuare Insomnium – Argent Moon (2021)

Wagakki Band – Yasou Emaki (2015)

Alternând influențele NWOBH, vitalitatea euro-power și îndrăzneala americană (specifică Japoniei post-ajutătoare WW2) cu sonorități apreciate îndeosebi de publicul Anisong ori Anifest, al doilea album furnizează o diversitate (fundamentată folk) mai aerisită decât startul entuziast dar destul de ambiguu. Materialismul folcloric face un pas în spate. Rolul lui nu avansează aceleași abundențe, motiv pentru care, deși… Citește în continuare Wagakki Band – Yasou Emaki (2015)