Running Wild

Temă: Cornelia ☠🍺🍻🥰

Ca maniac teatru radiofonic (de nevoie românească), mulți actori m-au excitat de-a lungul anilor petrecuți lângă aparate. Dar acum nu cred că vreun sentiment actoricesc timbrat mi se apropie câtuși de puțin de Saori Hayami – aflată în pielea personajului Yamato din One Piece. Mega voce! Ea a devenit rațiunea pentru care genericul Running Wild, după cum cam repezit (stilul e stil, admirabil dacă transmite și o oarecare stare de spirit capabilă să treacă testul timpului) numea domnul Horia Diaconescu muzica grupului german de pirate rock/metal, nu mi s-a mai părut (nici mie) atât de unidimensional.

1. One Piece

O creație japoneză animată prin intermediul căreia se dorește materializarea conceptelor libertate și viață împreunate, apelul analogic/alegoric fiind făcut cu sprijinul idealizării ideii de pirat.

2. Running Wild

Rolf Kasparek: fondatorul grupului subliniat și inventatorul subgenului pirate metal, muzician care încă de la sfârșitul anilor `70 încearcă să transpună sonor autonomia esențială omului via slobozenie pirățească.

Până când am întâlnit-o pe Yamato, ambele demersuri mi s-au părut dogmatice. Chiar generice. Umplute cu destul de multe clișee.

Urmăresc One Piece de peste 10 ani (pe piața internațională s-a lansat la finele anilor 90).

Running Wild ascult probabil din scutece. Anturajul.

De-abia în ultima săptămână am început să mă declar fan ambelor expresii. Din clipa apariției marii rebele umaniste. Legenda Port Royal se poate la rigoare înnobila! Hihihi! Datorită ei am învățat să mă bucur de cadența ce concretizează steagurile fluturând pe catarg.

Poate că tot ce am scris până acum despre tânăra moartă, îngropată lângă bunicul ucis de Covid în octombrie anul trecut (încă aștept ca vulturii drepturilor omului, luptătorii pentru libertate – anarhie în concret – să deconteze înmormântarea și șpaga aferentă preotului), satisface doar amorul propriu. Poate că refugiul e doar o altă formă de egoism. Totuși, cumva, ea nu doar că a întregit practic etapele, dar mi-a și dat speranță – bobârnacul ca să fac ceva mai vrednic.

Ea… adică amintirea ei… voluntară… habar n-am. Sper, dar nu cred.

Iar pentru cine nu știe, Ace a murit demult în basm. Pe lângă faptul că timp de trei decenii reale a fost un personaj mai degrabă tranzitoriu. Răzleț. Paralel. Prezentarea sa n-a depășit intervalul de 15-20 de episoade. Or, One Piece numără azi peste 1000 de secvențe oficiale. Dar amintirea lui influențează substațial întreaga acțiune.

El m-a invățat să trăiesc, să sper, să vreau… indică mereu Luffy, personajul principal și fratele (vitreg, indirect, mai mic) defunctului fictiv.

El m-a invățat să trăiesc, să sper, să vreau… spune acum, în 2022, Yamato, fiica unuia dintre principalii anti-eroi. Forza John Rawls!

Stilul artistic din One Piece prin care ni se înfățișează prințesa Kaido Yamato, o fată, fiică, ce vrea să iasă de sub fatalism, incluzând aici și distanțarea evolutivă de cadrul geografic, are ceva din iureșul Sfântului Pavel (nu la intensitatea unui Gaara ori Obito, dar tematica mânturii rămâne). Biblia în format Kozuki Oden. Cum ar fi fost, mânca-ți-aș, dacă era fata lui Adrian Năstase, Traian Băsescu sau a lui Ion Țiriac????!!!! Mihnea Năstase, progenitură trimisă (pe banii noștri) să se școlească prin străinătățuri, bombăne și azi cum hoțul de ta-su e un dizident cu aură sacrală… Can’t be the fate that rules the game.. Corruption, hate and treason are the evils we must fight 😀 😀

Numai că revolta asta o înflăcărează (confirmă) Ace, un pirat ce se dusese în țara lui Yamato ca să salveze niște copii din lagăre, nu fata solitară: nimeni nu-și alege părinții! Adică altcineva, o altă ființă. Orice s-ar spune și orice mi-aș dori, trăim într-o societate. Evit mai mult spoiler, așa că mă rezum la vorbele lui Einstein: puterea exemplului nu este doar o formă de educaţie, ci este singura.

Cornelia… uite că i-am spus direct și numele pentru prima oară, că doar și pentru Ace conta foarte mult, din considerație, din respect pentru voința ei de a trăi bine, cum o chema pe Yamato. Identificarea ancestrală, zice Lucian Blaga, contribuie enorm la viață. Personală. Implicit și la viața altora. Nu stau singur într-un balon în care îmi cad resurse din cer.

Cornelia… muzicalității numelui ei (unicorni…) în sfârșit i-am găsit încarnare: actrița care o joacă fonic pe Yamato. N-am cum să descriu în cuvinte prestația interpretei Saori Hayami în calitate de solemnizare a existențialului.

Și avântului Running Wild. Tabloului sonor (viață, libertate, speranță, euforie) din niște versuri precum

The moon is rising high foreboding what the night will bring
The crystal-ball reveals the hidden truth at the „Black Hand Inn”
Their power’s built by lies and flying high on evil’s wing
The dark side was exposed by the old seadog at the „Black Hand Inn”

… cavoul unde stă Cornelia e Black Hand Innul meu. De-abia de la Yamato am aflat asta. Nu că mă apuc eu să dau aramele pe față, nici să salvez lumea. Ce vreau să spun e că intenția dinamică, ritmată, a fost dezlănțuită (!) de mediul înconjurător. Și probabil că fata, moartă acum aproape 40 de ani, nu și-a imaginat în timpul scurtei sale vieți că va agita pe cineva atât de tare peste timp. Ace!

Wooden beams and mortar, the timber shack is taking shape
The tavern’s baptized „Black Hand Inn”
A blackened hand shines on the plate

Interesant este că domnișoara istorică din sectorul 4, Cornelia, în situația prezentă se definește ca Ace, nu ca Yamato. Yamato-progresista, măcar 5%, mi-am propus să fiu eu din momentul în care am zărit-o. Am făcut în șase luni lucruri cât n-am făcut de la prima dragoste încoace! Retrospectiva recentă One Piece cred că mi-a confirmat drumul bun pe care Cornelia mi-a sugerat, datorită frumuseții ei (tăiate prea devreme), să merg în ciuda unor clipe când mă întrebam dacă nu cumva să las ceva semne și pe mâna dreaptă. Pe stânga o facusem deja. Prima dragoste!

Ce mă străbate în fapt e tipa care i-a adus bombonica aia pe 25 decembrie (ziua morții Luceafărului). Mă întreb dacă nu cumva era sora ei (nepoata etc. pe linie în măcar jos, vizitatoarea însăși neavând mai mult de 40 de ani)… semănau, măcar la alură. Luffy o scoate din cătușe pe Yamato, robie înțepenită de nenea cu sperma – mărturisesc că am refuzat să am copii de frică să nu repet eroarea tatălui. Fantastic mi s-ar părea să nu existe niciun fel de legătură sangvină, să fie un alt caz de senzitivitate întâmplătoare!

Gestul femeii bercenare din ziua respectivă… zâmbetul când a pozat crenguțele de brad pe care i le lăsasem Corneliei… excepțională scena când Ace și Yamato beau jugal împreună! Sunt un norocos!

Oare cât de mult m-a descătușat Cornelia și oare cât, probabil, sora (?) ei? Sau împreună? Între timp chiar mi-am luat joburi serioase! Bine… și pentru că nu prea mă mai țin oasele să scot tomberoanele în fiecare dimineață. Și vreau să-mi iau finalmente o diplomă mai de Doamne-ajută!! De ce să mă dau cu capul de pereți din cauza promisiștilor care se fac nevăzuți fix când contează? De ce? Ete fleoșc! M-am plictisit! Heheheheheeh

Viața e mișto, zău. Chiar și-n circumstanțe de rahat, cimitir, apar faze simpatice. Să urle șefii la mine cât vor… să-mi predea contondenta din studenție… le am pe ele!

Aș vrea mult să-i vorbesc. Surorii. Corneliei nu mai zic. De fapt… cred că e mai bine așa. Deci, nu, mai bine să nu-i spun dusei că m-aș fi putut îndrăgosti de ea dacă ar fi trăit/am fi trăit în același timp. Yamato niciodată nu-și declamă sentimentele pentru el. Ea acționează în consecință.

M-am reîntâlnit ieri cu ruda (?) la catafalc. N-am avut curaj… Ace, ca orice erou, era special. Eu sunt doar un cetățean. Plus că mi-e teamă să aflu cum s-a dus apropiata ei atât de tânără, deci atât de frumoasă. Hmmm… Yamato n-a făcut depresii când a aflat că Ace a murit într-un război tâmpit – ca orice război. Pulsația lui depășea condiția. Până și în ochii de (probabil) îndrăgostită! O durea, enorm, dar asimila cantitatea însuflețită. Pfai de capul meu… bine zicea cineva: războinicii din shonen sunt niște Iisuși Hristoși.

Faza anapoda, legătura deplasată, forțată, e că Ace a lăsat ceva în urmă prin cuvinte. El mișcă animat societatea. Cornelia… doar prin medalionul ei funest. Susțin în continuare însă că e fata cu cel mai distinct chip pe care l-am văzut vreodată!

În concluzie, elanul riff-urilor pirate (conotații libertariene) Running Wild îl voi avea de fiecare dată când voi pune Merci lângă imaginea ei imortalizată cam prin preajma lansării hit-ului optzecist Prisoners of Our Time. Într-o zi aleatorie am băut niște Tanita stând cu curul pe locul unde sunt oasele ei… râdeam ca tâmpitul, mă cam amețisem. Cântam ca Brook. Groparii se prinseseră în joc, dar cu parohul iar am avut contre… de evitat. Ca să nu zic ridicole. Când mi-am revenit după visul de a-i lua gâtul fulgerător Roronoa Zoro gen, m-a cuprins un sentiment de vină. Aveam senzația că sărisem calul. Dar când i-am văzut pe Ace și Yamato povestind vrute și nevrute la ultima lor întâlnire, bucurându-se de viață alături de o sticlă cu ceva, mi-am zis că poate n-am greșit cu absolut nimic. 😀 Cornelia, precum Ace, mă învață mereu ceva. Și e gratis! La ce bun psihiatrii? În orice caz, deși de luni bune 99% dintre paginile astea sunt despre reinventarea mea datorită Corneliei, cred că, muzical, stilul Running Wild e cel ce subliniează cu adevărat beatitudinea fără alte arguții. Sigur, există și beții triste. Că o vreau aici! Despre Katatonia/My Dying Bride (Barbă Neagră) cu altă ocazie.

P.S. 1: În fiecare mare prefectură japoneză există un mormânt-simbol dedicat lui Ace. Mereu sunt ticsite cu maldăre de flori.

P.S. 2: Contrar subiectelor anti-bisericești marca Rolf Kasparek, anul 2022 arată următorul fapt: unica (!) voce rațională, dintre cele cu popularitate uriașă, este aia a lui Papa Francisc. Boșorogul creștin e singurul faimos ce ia public atitudine împotriva existenței (!) firmelor de armament – entități din cauza cărora se întâmplă toate relele noaste, incluzând aici și lipsa spitalelor ori a unui sistem de educație competent. Eu n-am văzut niciun politician occidental (sau român) membru UE și NATO care să critice mărirea sumelor din PIB alocate militărismelor. Terra mi se pare fabuloasă! Cum era anecdota aia cu cel mai bun rapper care e alb si cel mai bun jucător de golf care e negru…?

Edit (20 aprilie): după ce am schimbat câteva cuvinte cu cei de la RGN, aceștia au zis să facă și ei un MV pentru Black Hand Inn. 🙂 🙂 MV unde domnișoara cu mandolina (?) e foarte chintesența.

The priest is getting furious… from the „godless” tales he told
Steps right in, made a cross
Condemn the Seadog and says he’s bold
John says: „you`re a liar! Long ago I was burned by priests
See my black hand, yes, I’ll reveal
That you’re the devil and you’re the beast!”