Celtian – Sendas de Leyenda (2021)

Îndrăgosteală: așa descriu starea de spirit pe care am avut-o după ce m-am întâlnit cu En Tierra de Hadas, debutul frumoasei durdulii Raquel Eugenio (Xana Lavey) alături de acest proiect construit pe rămășițe Mago de Oz. Mărturisesc că de multe ori am ieșit cu căștile în balcon să mă uit la Lună și să mă… Citește în continuare Celtian – Sendas de Leyenda (2021)

Aryem – Dangerous Paradise (2020)

În optica dezastrului Nightwish din ultima decadă, incluzând și supraevaluări de tip Xandria, să vizităm puțin Mexicul. Nu cred că am făcut-o aici până acum. Și ne oprim asupra unui grup înființat imediat după ce icoana finlandeză pare că și-a dat obștescul sfârșit (Imaginaerum - 2011). Dangerous Paradise, debutul trupei Aryem, a apărut însă mult… Citește în continuare Aryem – Dangerous Paradise (2020)

Seyminhol – Ophelian Fields (2018)

Alegoria Ofeliei chiar funcționează aici. Coperta (șablonardă) e însoțită (condiționată) de-un freamăt pe care îl cataloghez în primul rând ca fiind argument pentru cei ce susțin că muzica nu și-a spus nici pe departe ultimul cuvânt. O copertă picture in picture care m-a îndreptat către acest album. Da, știu, e plină de clișee, cu toate… Citește în continuare Seyminhol – Ophelian Fields (2018)

Mission Jupiter – Talk To Me (2021)

Din patria tovarășului Lukashenko: una dintre cele mai atrăgătoare născociri lansate în 2021. Da, până și Belarusul răvășit (inclusiv militar) de prelungirile staliniste ne-a depășit. De fapt, nu că ne-a depășit, ci, prin acest disc, chiar ne-a trimis la coada Europei (Ucraina și Bulgaria o luaseră înainte de ceva vreme). Dar să nu bocim excesiv… Citește în continuare Mission Jupiter – Talk To Me (2021)

Place Vendome – My Guardian Angel (2009)

A. Oricât de mult mi-a cășunat pe intelectuali, pe care am ajuns să-i consider principalii vinovați pentru starea nației, băltirea, lașitatea și conjectura lor nefiind anulate de abilitățile cognitive, trebuie să recunosc că mă bucură amendarea anumitor semisavantlâcuri de dată recentă. Să luăm cazul discuției legate de restricțiile bisericești pe timp de pandemie. La televizor… Citește în continuare Place Vendome – My Guardian Angel (2009)

Sermon – Birth of the Marvellous (2019)

Ne întoarcem puțin la profesorul de filosofie Adrian-Paul Iliescu: „Problema României nu este prostia maselor, ci prostia elitelor”. Citind câteva dintre editorialele ziarului Gazeta Sporturilor, cel mai mare cotidian de profil din țara noastră, mai că ne vine să-i dăm dreptate. Luăm cazul domnului Cristian Geambașu, jurnalist de căpătâi la publicația amintită, cel care în… Citește în continuare Sermon – Birth of the Marvellous (2019)

Scardust – Strangers (2020)

Decupat dintr-un musical de tip Frozen. Plus muzică-matematică. Mai că-mi vine să zic: avant-garde. Dar prefer ca exuberanța prezentă s-o pun pe seama încununării mișcărilor prog. care s-au dezvoltat pe teritoriul Israelului în ultimii 20-30 de ani. E mai sigur. Inovația nu constă atât în terminologii, cât în fuziunea sentimentelor Disney cu operații simfonice și… Citește în continuare Scardust – Strangers (2020)

Lannon – Heaven’s Gate (2020)

Nota distinctă a supergrupului Lannon e dată fără îndoială de vocea portughezului Johnny Icon. Parcă-i luat din petrecăreții noștri gâjâiți. Cărora li s-au injectat celule Aurelian Andreescu, Demis Roussos și... Phil Anselmo. Iar descrierea muzicii generale o dă avântata din stânga. De la fasonare, postură, până la zâmbetul șmecheresc și arogant, jumătate din imaginea asta… Citește în continuare Lannon – Heaven’s Gate (2020)

Picture Me Broken – Walls of White (?)

Închei aventura stației RGN cu o piesă ce aparține unei trupe care în 2009 primea importante distincții (printre care menționăm premiul MTV - Best Breakout Bay Area Artist), aprecierea culminând în 2012 atunci când Picture Me Broken avea să deschidă singură concertele Alice Cooper sau Marilyn Manson. De atunci, însă, gașca din California n-a mai… Citește în continuare Picture Me Broken – Walls of White (?)

Mosaic – Spectrum / Life/Less (2021)

Desenul ăsta înseamnă pentru mine cam ce a însemnat revelația lui Felix după împărtășania cu schepsis a Otiliei. Doar că suma precedentelor mele foi îi dă și un aer de Ștefan Gheorghidiu. N-aș exagera invocându-l și pe Victor Petrini... ăla era mereu sigur de căcat. Cu tot PTSD-ul indus, studentul la filosofie parcă era mai… Citește în continuare Mosaic – Spectrum / Life/Less (2021)

Dama – Bring Me the Night (2016)

Paginile oficiale ne anunță că numele trupei vine de la pasiunea vocalistei pentru influențele gothice bazate pe arhitectura catedralei Notre Dame. Mesajul e suficient de stereotip pentru a nu avea pretenții enorme. Iar abordarea muzicală cu pricina nu prea avea cum fi altfel decât încadrată pe triada cromatică posomorâtă-senzualitate-emoție neocolită. Și atunci de ce ne… Citește în continuare Dama – Bring Me the Night (2016)

Triosphere – The Heart of the Matter (2014)

Într-o notă foarte personală, nu mă pot abține, zic de la început că albumul e capabil să-și depășească vremea. Lângă mormântul bunicului e o construcție destul de arătoasă (poate un pic fudulă, având totuși aerul criptic al construcțiilor seculare de piatră cu motive) unde sunt oasele unui clan întreg. Pe boss îl cheamă fix ca… Citește în continuare Triosphere – The Heart of the Matter (2014)

Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)

Perfect! Prea perfect! Sonorizarea, jocul de lumini, coregrafia uman-electronic (să crape de ciudă tradiționalii de duminică), prestația domnișoarei Nakamoto (tipa a ratat doar două note în intense zile live consecutive), fabuloșii instrumentiști, amplasarea camerelor de filmat, cinematica scenei, impactul pirotehnic, sincronizarea publicului... până și mesajul despre distopie din intro îl putem cataloga drept nimerit, cel… Citește în continuare Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)

Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)

Ca cetățean lipsit de lauri într-ale pseudo-științelor psihologice și psihiatrice, nu prea înțeleg ceva: cum se face că personalul medical din ATI pe care-l stresez cu telefoane, încercând să aflu dacă mai e cazul să sun sau nu, poate fi atât de răbdător și empatic, în condițiile în care se aud în jur scene din… Citește în continuare Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)

The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)

Având sound oarecum outdated, acest Journey/Eagles/Survivor tineresc se vrea a fi un soi de veșnica pomenire cu iz de soundtrack pentru filme ca Dirty Dancing. Interesant este că abordarea muzicală nostalgică vine din partea lui Bjron Strid și a lui David Andersson, doi dintre componenții de bază Soilwork, grup setat pe sonorități mult mai supărate.… Citește în continuare The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)

BloodBound – Stormborn (2014)

Starea de Kung Flu, vorba lui Trump, nu permite cine știe ce vectori intelectuali. Capul ciocănește în ultimul hal. Și cum vrei să nu-ți pierzi și mințile din cauza sistemului public de sănătate asfixiat, alegând pe cont propriu credința-n tot soiul de analgezice-vedetă-la-ore-de-maximă-audiență, bine-i neoliberalismului, dacă tot nu te bagă nimeni în seamă din moment… Citește în continuare BloodBound – Stormborn (2014)

Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)

Dacă printr-un miracol nemaivăzut aș fi avut o fetiță, atunci cu siguranță aș fi botezat-o Ioana. După Jeanne d'Arc. Mi se pare cel mai mișto personaj din istorie. Chiar mai șarmant decât Maria Magdalena. Deh, alienata era și spadasină. Că lupta pentru niște crezuri tembele e altă discuție. Că însăși existența ei a fost probabil… Citește în continuare Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)

Eir Aoi – Innocence

Alexandru Paleologu, în culegerea de eseuri „Simțul Practic”, caracterizează filosofia lui Nietzsche drept o emancipare a insului și o exaltare a vieții cu virtuțile ei. Tot în lucrarea menționată, criticul literar afirmă la un moment dat că mediocritatea excepțională a lui Goethe nu e altceva decât echilibrul unor forțe lăuntrice irezistibile și opuse. Ambele comentarii sintetizează… Citește în continuare Eir Aoi – Innocence