Rusia Azi 7

Despre Anna Blue am reușit să aflu doar că este o cantautoare germană de emo – pop rock. Pe care în buletin o cheamă, bineînțeles, Ana. Cică. Am mai reușit să descopăr că la momentul apariției primului single era limbă (tăcută) după cel mai bun prieten al ei. Între timp, amicii s-au cuplat. Ba acum și locuiesc împreună.

Am mai citit printre informațiile cu pipeta și că Ana ținea enorm la o pisică ce obișnuia s-o viziteze regulat pe fată la geamul casei. A murit la vârsta de 10 ani. Pisica, nu Ana. Sau simpatizatul. Că asta e ciudat.

Silent Scream, piesă lansată după toate evenimentele menționate (preluată în catalogul rușilor de la RGN)… îi zice cum îi zice. Iar nu multe melodii sunt mai joviale: poate fi imn extatic la rigoare. Sigur, contribuie și timbrul Anei… reproșează așa… cu calm. Mi s-au dat niște follow-uri de când tastez pe aici. Nu cunosc pe nimeni, în afara unui bun prieten. Astfel, din când în când, mă mai uit și eu la ce bolborosesc și alții (că primesc notificări pe email). Deunăzi, mi-a sărit în ochi un blog denumit Șoapte în Amug – foaia asta. Microsfere ceramice: pentru cei nefamiliarizați cu arguția matematică. Ori care au niscaiva probleme cu neologismele-tautologie.

Infinit mai pasabil decât culoarea care era pentru d(u)ormitor sau arsurile care sigur, sigur sunt gastrice, știe ea, că ea le știe pe toate – psihoterapeuții ce ating același competențe! Dar mă tot întreb ce dracului nu-i mai convine Anei. Adică eu visez și atât la clipa când pisica aia bizară s-a proțăpit lângă sepia Corneliei prima oară când am stat singur cu betoanele și lemnele celei mai frumoase fete din istorie. Cu care Cornelia nici nu pot să vorbesc, ce să mai zic de mutat împreună… Doamne ferește!… mă refer la viață! Nu-s Zelensky! Sau poate că tocmai fleoșcăiala momentului o bâzâie pe solistă… când a început să-i audă ăluia pârțurile…

Apropo, pentru cine nu s-a împlinit cu suferința Mădălinei Manole (autentică, fie vorba între noi): vedeți că tocmai a fost publicată și-n România biografia lui Zelensky. Presupun că multe capitole tratează conceptul cântatului la pian cu penisul. Costă 100 de lei.

Oricum, nu știu dacă tânăra albăstrită pur și simplu suferă de-o sinestezie care îi permite îmbinarea utilului cu nasolul, dar aș putea să-i folosesc piesele atunci când mă duc cu trandafiri plastici la mormântul Fetei din Vis. Nu de alta, dar și plec de acolo. După care încerc să mă scuip cu psihopații (occidentali) care vor războaie peste războaie și inflație peste inflație. 😎 😎 😎



Foarte deosebit fiind, pe mine nu m-a impresionat vreodată niciun film porno pe cât m-a afectat o peliculă erotică difuzată acum câțiva ani la TV 1000 (parcă ălă era postul care obișnuia să difuzeze cinematografie senzuală la liber după ora 00) unde două colege de liceu se îndrăgostiseră una de cealaltă, deși la suprafață nu se înghițeau. În prima oră, fetele se caftesc destul de violent pe unde se găsesesc. Ba își și dau întâlniri războinice mai ceva ca ultrașii echipelor de fotbal (nu că n-aș fi luat parte și la astea… bine că a revenit Petrolul în A: încă am ceva polițe de plătit 😀 din vremurile când îmi aruncau cu cărămizi în cap de pe vechiul Ilie Oană). Printr-un scenariu convenabil, următoarele 30 de minute ni le arată pe domnișoare în sufrageria părinților uneia dintre ele. Evident, singure, nestingherite. După alte ocări cumplite însoțite oarecum poetic de tentativa fetelor de a găsi răspunsul existențial la întrebarea cum de s-a făcut să se privească intim în circumstanța cu pricina?, cele două fac în sfârșit dragoste. În ultimul minut, efervescentele ne privesc exact ca-n Dark Waters – Secret Friends (accentuate RGN). Nu-s doctorand în probleme de sex și gen, dar parcă drăguțele amorezate pun preț pe simpla dragoste și pe… viață – care ar trebui lăsate să fie. Atât. Mă gândesc că pumnii și palmele inițiale veneau doar pe fondul cutumelor societății: teama lor de a recunoaște ce sincer simt. Cu creierul. Cu știința cogniției cum ar veni. Fetele de fapt se iubeau atât de mult încât, așezate într-un cadru cât de cât propice dezvoltării sentimentelor, nu au mai pierdut vremea. Parcă Kirito, alt Hristos de anime, le zicea duduilor din Alicization că el luptă cu Biserica-gigabyte doar pentru ca ele, spălatele pe creier, să-și poată exprima liber iubirea… Îl susțin văzându-le p-alea! 😀


În aprilie a.c., Patrick Lyoya, imigrant de culoare, a fost împușcat brutal în țeastă de un polițist american (alb) pe străzile din Michigan. Ați văzut aceeași frăsuneală ca-n cazul drogatului (dovedit la autopsie) George Floyd? Întâmplarea recentă a fost cu mult mai nasoală decât accidentul unde a fost implicat gaborul Derek Chauvin (inspirat botez ales șovinului declanșător de reforme sociale). Nicio clipă, în filmările prezentate la proces, nu reiese cum că rasismul ar fi jucat vreun rol în tragedie. Și nicio vorbă în presa noastră liberă, nicio transpirație în occidentul vigilent liberal – spre deosebire de simulacrul procesului State of Minnesota v. Derek Michael Chauvin transmis live pe toate posturile TV, bineînțeles, libere. Sigur, în aprilie nu erau alegeri prezidențiale în SUA. Cred că fata de culoare din My Darkest Days – Sick and Twisted Affair e pe bună dreptate indignată. Noi am spune pentru că abjecția e combătută doar atunci când 1% (deep state – mai caracterizează gurile rele) are de câștigat. În restul timpului…


De asemenea, tot din motive ce țin de natura care mi-a zâmbit extraordinar de mult, mă pricep și la alte chestii, fiind ani lumină peste rusofobul cancel culture CTP. La tenis, de exemplu. De altfel, bag în buzunar toți specialiștii în tenis care au aflat de Simona Halep după ce albaneza și-a tăiat țâțele (mă întreb câți patrioți îmbrăcați în ie de 1 decembrie au stat să caute disperați pe net prima ei finală WTA, disputată împotriva Ivetei Benesova – meci netransmis la niciun post TV din România!!! – sau câți daci au avut +2 neuroni încât să admire sacrificiul femeiesc pe care l-a făcut dătătoarea cu palete în minge). Că n-am câștigat niciodată la pariuri… e altă poveste. Cert e că pe vremea când lucram (sclav mai exact) pentru o emisiune-corporatistă cu profil sportiv de la B1 TV, am scris pe siteul anex cum cred că norvegianul Casper Ruud va fi un nume foarte important în circuitul ATP (bănuiesc că textul – încadrat în legea drepturilor de autor – încă e public). Se întâmpla prin 2016, deci dătătorul cu paleta în minge nu împlinise 18 ani. Bașca, era în afara top 100 (cel puțin). Nu știa nici dracul CTP de el. Între timp, scandinavul a câștigat turnee importante, iar azi va disputa o semifinală de Grand Slam: vs. Marin Cilic la Roland Garros. Stephen A, analist NBA/fotbal american la ESPN, deci nici măcar vreun guru în tenis, vorbea despre Coco Gauff când aia era la grădiniță. Pe aici de-abia se auzise de Serena. Dar, bineînțeles, specialiștii și formatorii de opinie lucrează pentru noi: xenofobii cancel culture din redacția cancanistă GSP care urlă că Isner nu-i tenismen, de parcă atributele serviciului n-au importanța lor practică (rațiunea unei competiții sportive e câștigul) în disciplina respectivă. Ce să te înțelegi cu xenofobii cancel culture… Eu mai încerc o prinsoare, deși acum sunt nițel defazat: Leylah Fernandez. Fata a disputat deja un ultim act la o competiție majoră (învinsă de abila țigancă Emma Răducanu la US OPEN). Nu mai pot invoca anticipații chiar atât de senzaționale. Totuși, îndrăznesc să spun că drăguța sportivă (da, cred că e drăguță – alții zic că-i o cioară cu megacefalie) va aduna în palmares cel puțin 5 tituluri majore și|sau va fi numărul 1 mondial. Cu o execuție de dreapta care, un pic cizelată (Fernando Gonzalez gen), sunt convins că va distruge pusherele obosite, dramoletele ballbasher și alte mouratoglisme. Poate că mai potrivit ar fi fost Eric Clapton – Layla. Tot fredonam io refrenul ăla privind la buricul canadiencei (sau ce-o fi…) 😀 . Dar fazele groove prog. din Cenacle – Rise Up se mulează mai bine pe frustrarea ce depășește cadrul sportiv. Căci sunt prea puține trenuri cu uși deschise tuturor.

Am reușit să continui povestea din Demon Slayer (am menționat-o și-n paginile trecute). În ultimul episod pe care l-am văzut, unul dintre personajele principale (!) zice, citez aproximativ: Talentat? Eu…? Dacă eram așa talentat, atunci nu priveam de atâtea ori neputincios la cum oameni nevinovați se chinuie și mor în jurul meu. Replica sa, urmată totuși de acțiuni, nu de ignoranță, sau de fugi personale, mi-a amintit că spuneam cândva cum intelectualii îmi par a fi foarte vinovați pentru căcaturile de pe planeta Pământ: că fiind ei așa deștepți, de ce n-au găsit o cale prin care să se impună? Și să-și impună înaltele stardarde morale și etice. Poate m-am hazardat. Iar distinsa – basorelief cu motive ce exaltă sânii… decor care la urma urmei amintește ce ne întreține viața în cel mai vulnerabil moment al existenței noastre – din Aerias – Perfect se uită la mine destul de înțelegător. Rușii RGN au capacitatea să dea rapid două palme de trezire. Intelectualii educă, inspiră, dar nu pot fi idilici. Nașpa. Bănuiesc că trebuie să avem și noi răbdare. Istoria pe ei îi reține. Cu toate că prezentul le dovedește supraevaluarea (autoimpusă în mare pare).

Ultimul MV adăugat în catalogul RGN poate fi folosit ca leitmotiv pentru oprirea nebuniei militare din apropierea noastră. Viață vs. suicid. Zelensky chiar îmi pare un bătrânel senil care dă mână cu aerul, spune ce minunat e poporul din Irak ăăăăăăă din Ucraina, apoi face pacturi cu asasinii firmelor de armament. Cu toate astea, pe aici există luciditatea (fata frumoasă) pe care poporul o dorește și o salută. Mă refer, firește, la The Lone Wolf – Cancel the King.

Nu văzusem cum arată un mort până în urmă cu șapte luni. Iar când am făcut-o a fost via scenele de război din morgile Covid. Ar fi trebuit atunci să vomit, să disper, nu? Ei bine, situația la față locului a fost ciudată. În loc să mi se întoarcă stomacul pe dos la spectacolul cadavrelor torsionate într-o grămadă cu accente ironice, nici Camil Petrescu neavând atâta imaginație, căci nu mai erau locuri în frigidere (deeee viiiiinăaaaaaa eeeeee Puuuutiiiin, nu?), eu începusem în putoare să… studiez dacă fetele alea două tinere (și extrem de frumoase) din vârful maldărului chiar primiseră atenție medicală: căutam urme de perfuzii, vânătăi, înțepături măcar nereușite, globuri vezicale, experiența, deh. Simțeam cumva că bunicul-meu, cel pentru care mă aflam de fapt acolo, e ca întotdeauna cu mine și le zice pe oltenește ceva ălora responsabili de balegă. Deci, a fost acceptabil. După aia am început să visez urât. Aproape zilnic. Ba le văd în somn pe gagicile alea cum vii fiind se pregătesc să se ducă la propria înmormântare, cum oftează și iar oftează la greutatea transportului spre groapă, ba cum fetele cu picioarele (superbe) deja aflate în putrefacție mă întreabă dacă chiar îmi place Emmanuelle (2 măcar), fixându-mă mai ceva ca Samara, ba cum fermoarul sacului, în care a fost băgat bunicul, nu vrea să se închidă… cuiele bătute-n scriu… sănătate publică zic specialiștii – așa o fi fost – n-am stat să ma contrez… oricum nu știu ce diferență face asezonarea la Judecata Ultimă și nici dacă haina influențează privitul nestingherit la pizda Mariei Magdalena. Îmi revin destul de repede după trezire, deși coșmarul e coșmar, n-ai ce-i face. Preț de câteva secunde am o stare nașparlie, deși-mi dau seama că fuseseră bălării izolate. Nici nu stau să interpretez, am facturi de plătit, muzică de ascultat și Nezuko de aplaudat. Mor și eu mâine și la ce bun să-mi pierd vremea interpretând semne cărora oricum nu le pot da vreo semnificație rezonabilă? Sa dau banii la psihiatrii? Lol. E inflație! În schimb, inteligent fiind, după cum am demonstrat deja, mă duc la mormântul celei mai frumoase fete din istorie ca să-mi ascut sabia. Și să ascult acolo cam o oră muzica noastră… în general acompaniată de spadasine. Oricum, de eroine. Până când vine popa-șef și mă dă afară. Pe bună dreptate. Îmi amintesc că una dintre primele imagini pe care le-am văzut la RGN a fost The Dead Rabbitts – Sleep The Night Away: de ce plângi, mă? m-am trezit vorbind cu premianta de pe monitor. Rofl Let me sleep at night!

Da, da, responsabili pentru gâfâitul meu din somn nu sunt UE, NATO, fabricile de armament, corporațiile, Ursula, Tusk, Scholz, dictatura consumului, politicienii noștri (toți!) și toți ceilalți nenorociți care au distrus PIB-ul de unde se direcționează zero absolut educației, prilej infect pentru dezvoltarea iresponsabilității ălora din jur. Nicidecum! Deeeeee viiiinăăăăăă eeeee Puuuuuutiiiiiiin. Haaaaai laaaaa goooooolf! Ghiiiiiniiiiioooooooon! Au murit niște fete tinere superbe. Ghiiiiiiiniiiiiiiiooooooooon! Hai sictir cu #SlavaUcraina și cu distrugerea sistemelor de sănătate și învățământ! Am convingerea că există și o a treia variantă, dincolo de lumile care azi ni se bagă pe gât ca fiind definitive.

Dar ieri am descoperit că rușii de la RGN n-au omis Rhapsody – Emerald Sword, probabil hitul italienilor (din început discografic) despre care domnul Ioan Cora spunea că poate fi interpretat (notă: albumul ca întreg) și ca o reciclare de aer adusă scenei metalice – combinația de heavy metal – muzică medievală – symphonic metal conferă o prospețime mai greu perisabilă în timp.

Aveam vreo 15 ani când mă strofocam să mă excite poveștile lui Turilli. Mergeam atunci pe stradă cu căștile simțind că-s vreun Hiei. Acum am aproape 35 și pot spune doar că basmele Rhapsody sunt sonoritățile care mă aduc cu adevărat la realitate. HA! Dar cum altfel s-o traduc pe fata RGN de lângă dragonul ăla teribil? Sabia ei e (neștirbită) în teacă. Un ciot zace pe acolo. Iar mimica ei…: Ce căcat te tot smiorcăi? Eu eram mai miștoacă decât toate alea cu care sau după care te-ai masturbat tu! @#@##*@ sunt moartă! Ai face bine să nu-ți bagiCornelia, adică! Gesticulația ei de pe catafalc chiar seamănă cu oricine ar fi personajul (nu cunosc) ales de rușii din echipa Rock Goes Nightcore.

Hahahahahaha…. cine și-ar fi imaginat că o analiză Rhapsody poate avea azi cadențe veritabil critice? În afara rudelor celei mai frumoase fete din istorie, probabil… Tipa aia cu bombonica, de exemplu, tânăra (huh) care n-a uitat-o (?) nici măcar pe 25 decembrie (data morții). Dar, da, Cornelia e într-adevăr foarte greu perisabilă în timp. Got me on my knees, Laaaaaaylaa… 😎

Now I’m near the altar, the secret inside
As legend told: my beloved sun light the dragons eyes
On the way to the glory I’ll honour my sword
to serve right ideals and justice for all

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s