Domnul Cristian Tudor Popescu tocmai a lansat o carte denumită Dumnezeu nu e mort. Invitat la Digi24 (ieri – 04.06.2022) să comenteze pe marginea noutăților sale editoriale, scriitorul a spus: „Dumnezeu îmbătrânește și când îmbătrânește, are cataractă, glaucom, nu mai vede bine, nu mai aude bine. Așa se explică faptul că lasă să se întâmple toate grozăviile astea, care observați cum se adună? Vin din toate părțile acum: războiul, clima care se distruge, bolile… Variola maimuței care vine după COVID, gripa tomatelor care vine după variola maimuței asta. De ce? Pentru că deranjăm, deranjăm, deranjăm natura, deranjăm planeta, intrăm în țesutul ei viu și răspunsul este ăsta. Dar Dumnezeu a îmbătrânit, e orb și a surzit”.
Plecăm de la speranța că nu avem de-a face doar cu o arguție. În plus, cuvintele de mai sus au fost exprimate la oră de maximă audiență (TV), în plină formare de opinii, deci cu atât mai mult suntem nevoiți să luăm act (audiența incomparabil mai ridicată decât potențialii cititori ai cărții unde poate se mai curăță din aparenta absurditate). De asemenea, presupunând că ar fi vreo figură de stil (fie și cu impresii de Cioran varianta demo), obligă la reacție pentru simplu motiv că ne-am cam săturat de speculații fără efecte în real. Parcă a venit vremea să mai luăm lucrurile și-n serios.
Dacă tot ne-am făcut un obicei din a-l contrazice pe CTP, din simplu motiv că formatorul de opinie nu doar că reprezintă un întreg curent de gândire (geo-politic) pe care-l considerăm dăunător, dar și pentru că dumnealui este una dintre vocile foarte vizibile în mass-media, citat în mai toate publicațiile cu rating mare, deci, raportându-ne constant la părerile sale acoperim majoritatea alocuțiunilor de profil, să nu trecem cu vederea nici ultimele filosofisme ale Capului Limpede.
Mai întâi, să observăm trăsătura adolescentină a dizertației jurnalistului. Și nu într-un sens bun. Dacă un rapper de pe aici (Rappa) încadra acest soi de rebeliune într-un cadru progresist, afirmând la capătul multor nagivații sincere prin tematici religioase cu puține pretenții intelectuale, în special subcultural Luciferice (cetățean sincer frustrat și curios), că el nu tânjește după copilărie, el încă o trăiește, Cristian Tudor Popescu trimite mai degrabă către romanele fantasy ale unuia dintre mulții epigoni Tolkien – bestsellerul Christopher Paolini (cărțile italianului au generat adevărate lucrări de doctorat întru miștocăreala absurdității literaturii). În seria Eragon, care de altfel mie mi-a plăcut, dar asta numai pentru că Arya e frumoasă 😀 (nici nu-s formator de opinie cu scheleți în dulap), printre giganți care se plimbă nu se știe cum în căsuțe de pitici, întâlnim la un moment dat o replică memorabil de hazlie: Dacă Dumnezeu există, atunci noi, oamenii, ar trebui să ne revoltăm, nu să-L cântăm și adulăm (n.p. deoarece Providența acceptă pasiv răul din lumea muritorilor).
Desigur, reducționismul semidoct din Eragon poate fi scuzat: e totuși o carte fantasy ce nu și-a depășit condiția. Dar la Cristian Tudor Popescu, formator de opinie și îndrumător (real) cetățenesc, cu repercusiuni în viețile noastre (reale) de zi cu zi, lucrurile sunt mai complicate.
Mai mult: războaie și boli există pe planeta Pământ de când lumea. Ba chiar mai incontrolabile decât în prezent. De fapt, cele două tragedii au trasat constant parcursul rasei noastre. În perspectivă CTP-istă, putem la fel de bine concluziona că Dumnezeu oricum a fost dintotdeauna un boșorog senil.
Și astfel intrăm în miezul problemei.
Nu, nu ideea de Dumnezeu e vinovată pentru adunarea grozăviilor actuale. Nici muritorii – credincioșii – aruncați într-o singură oală unde li se fierbe nevoia de hrană spirituală.
Ci categoria 1% pe care mass-media, în special din aia occidentală (implicit și a noastră), o susține și îndreptățește cu abnegație: nenorociții care au fost vinovați pentru criza financiară, care împut planeta cu afacerile lor dubioase și extrem de egoiste, care au profitat de acest virus apărut hodoron-tronc și care, în restul timpului, potrivit tuturor cifrelor (CTP e matematician la bază, deci nu cred că neagă calculele simple și evidente – top 10 miliardari și-au sporit averile cu 70% în timpul pandemiei!) devin mai bogați și mai bogați de fiecare dată când apare un conflict militar (și niciodată demențele nu se lasă așteptate #slavaNATO).
Categorie cât se poate de telurică.
Pricopsiții care sug din PIB-urile țărilor și care dictează politicile guvernelor, cu precădere din statele sclave ce au semnat în orb te miri ce tratate moderne și parteneriate strategice. Adică din munca noastră zilnică: de altfel, luati la bani mărunți, realizăm că singura lor competență e deturnarea producției cetațeanului de rând.
Mega bogații care devin mai bogați în funcție de nenorocirile globale (și atât) de care sunt direct responsabili și pe care în fapt le întrețin (fie și prin indiferență).
Luăm cazul situației din Ucraina. Cine se mai îmbogățește enorm pe măsură ce nebunia continuă (în afară de Rusia)? Păi… firmele de armament americane.
Deși cunosc problema, fie și interfața, cetățenii lumii totuși băltesc – sau, mai grav, iau partea impulsiv și hazardat în războaie fără rost (ruși vs. ruși, de exemplu).
Tot asasinii controlează și marile imperii ziaristice. De politicieni nu mai încape vorba. Tot cu semnătură publică.
Deci, formatorii de opinie, jurnaliștii, ziariștii în general, ca parte dintr-o meserie care prin natura ei s-a angajat la un jurământ de tip Hipocrate, au la rândul lor cazierul mânjit. Iar în ultimii ani, nicio activitate cu pretenții nobile nu s-a degradat mai mult decât cea de jurnalist (formator de opinie).
În loc să-i frece ridichea de sinucigașul Zelensky, sezonul 3 – Fantoma de la Kiev se întoarce (la fel de străvezie) – mai bine ar vorbi despre războiul guvernelor (la comandă sau din prostie) împotriva cetățenilor proprii. În loc să inoculeze frica în populație, mai bine ar vorbi despre cum niște unii se îmbogățesc peste măsură fără să facă nimic deosebit în afara călcatului pe cadavre, iar noi sărăcim.
Nu, nu Dumnezeu e neapărat orb și surd. Oamenii sunt. Iar marea belea e că tinerele generații sunt distruse cognitiv cu bună-știință: din cauza propagandei.
Culmea e că tot CTP spune că nu știm dacă Dumnezeu există sau nu. Măcar că nu putem fi siguri.
Așadar, cred că mai folositor ar fi să ne ancorăm mai mult în realitate, să privim în jurul palpabil și chiar să ne privim în oglindă. Am descoperi astfel inclusiv răspunsuri care n-ar necesita intervenții supranaturale și vini aruncate comod pe fantome.
Da, și eu îi cer chestii Corneliei. O moartă. Deși nici nu știu dacă mai există undeva. Dacă mă aude. Dar ea, oricum am da-o, a fost cândva, pe bune, o ființă. O fată frumoasă. Om.
Unii, gândiriști de sorginte spartană (selecție naturală), ar putea opina necesitatea răului. Sunt cam tot ăia care ațâță războaiele (și pandemiile). Dar azi, paradoxal, tehnologia, medicina și filosofia se află la cotele cele mai înalte. Omenirea a căpătat experiență și soliditate.
Dacă dramele Gripei Spaniole, de exemplu, nu au putut fi evitate din rațiuni științifice, temporale, noul mileniu reclamă alte pretenții.
Și totuși… mai binele nu e prea vizibil. Morți peste morți, copii blestemați peste copii blestemați, fete violate peste fete violate. Ruine peste ruine. Filmul continuă, deși am evoluat enorm.
Or, având pârghia excepțională din prezent (viteza informației – viteza coagulării – viteza teoretică a coordonării), oamenii de pe Terra tot nu au siguranța zilei de azi și de mâine.
De ce?
Pentru că șarlatanii, în loc să îndoape planeta noastră cu doctori, cu profesori și educatori neracordați la robinetul oligarhilor bizari, cu generații tinere zdravene la cap, libere să-și exprime sufletele (în mod franc, nu politic corect), cu generații tinere sigure de un loc de muncă, a preferat să arunce mai toată hrana către puști, pistoale, drone, avioane superșmechere, Irak, Siria, Afganistan, sârmă ghimpată, inamovibilitatea băncilor, susținătorii aripilor tăiate din scutece, dictaturii consumului, cancel culture și alte imbecilități: calea sigură de a proteja conturile miliardarilor – spre suferința maselor.
Pandemia de Covid-19 a fost gestionată dezastruos. Raportându-ne la valorile Uniunii Europene, ne-am fi așteptat la o protecție mult mai sănătoasă, nu?
Istoria: ridicol de simplă. Epidemiile se repetă. E inevitabil. Așa se mișcă virușii pe planeta asta: mereu inovativi.
Ce-au făcut mințile luminate care nu doar că sunt luminate, dar unele mai sunt și alese (votul ce-l excită pe Șora)?
Nimic. Zero prevenție, zero soluții.
Au urmat abordări comparabile cu luciditatea naționalei de fotbal a României. Stăteam să scriem declarații ca sa mergem la înmormântări sau după pâinea aia de căcat plină de chimicale (evident, doar supermarketurile occidentale funcționau). Taburile bântuiau străduțele. De la colțuri se ițea câte o mitralieră. Anul 2020. Și asta n-ar fi nimic, dar peste noapte au dispărut locuri de muncă – catastrofă din care milioane de oameni n-au ieșit nici până azi. Mulți dintre ei nu vor mai ieși – ar trebui numărați la statistica victimelor Covid (vaccinați ori nu).
E Dumnezeu de vină pentru că lasă să se întâmple… Eu nu cred. Eu cred că de vină sunt incompetenții și corupții din structurile pe care presa le pupă-n fund, dirijând anapoda supărarea cetățeanului.
Cum a ajuns Sars-Cov-2 în Europa, cum s-a dus pe apa Sâmbătei toată unitatea pompoasă. Fiecare stat a tras cu dinții, precum o hienă turbată, de bucățica de hârtie de pus pe bot. La propriu! Anul 2020. Anul când omenirea trimitea și roboți pe alte planete… mai departe și mai departe – deci nu mai avea dreptul să-și caute alibiuri dincolo de propria specie. Și nu invenții din alea de Planetarium, ci făurirea minții umane. Curiozitate pe bune, planete pe bune.
În primă fază, nici măcar nu ne-am anunțat între noi, membrii Uniunii, că ne închidem ferestrele. Pur și simplu ne-am comportat ca niște apucați din zorii rasei noastre: spirtul ăsta e al meu și nu-l dau la nimenea!!! Ia mâna de pe săpun nieeee nie nie nie nie!
Țin minte că în perioada Stării de Urgență aveam orgasm dacă găseam… săpun!! Anul 2020. În halul ăsta ne-a adus neoliberalismul. Presa tace. Doar si doar Putin e de vină: ne atacă lumea noastră euforic de liberă. Ce porcărie!
Am golit rafturile ca într-un scenariu demn de Mad Max. Spitalele urlau după materie primă. În 2020. A fost momentul când UE s-a dus la groapă, dacă a fost vreodată la nivel metodic. Credibilitatea principiilor invocate s-a evaporat în clipa pacientului zero.
Îmi mai trimit emailuri niște spălați pe creier: ce știi tu, Dragomire? Ești mic, n-ai stat la cozile ceaușiste! N-am stat, dar am văzut că lumea mea nu e cu nimic mai bună. Ok, în general, rafturile sunt pline. Și? Tot n-avem bani să ne satisfacem plăcerile, să avem o viață decentă. Puterea de cumpărare e o glumă proastă. #slavalibertate!
Exceptând cam 70% din zona nordică a Europei, în rest jale, jale, jale. Cimitire pline. Scandinavii ce mai acordaseră atenție serioasă educației și deci proviziei pentru zile negre – poate și de-aia ventuzele NATO au cășunat acum pe toți spălăciții ăia… îi găsise civismul când direcția (setată de marii boși) trebuia să fie cu totul și cu totul diferită.
Toate cretinismele puteau fi prevenite dacă unicul scop planetar de până la bubă (voit sau ignorant) nu era îmbogățirea lui 1% și menținerea populației în stadiu sclavagist: dictonul presei de azi.
Conflictul militar din Ucraina e alt exemplu de eșec uman contemporan. Îmi pare rău s-o spun, dar viețile ucrainenilor, ale europenilor și ale populației globului (căci toți suferim și vom suferi din cauza problemei Putin abordate temebel) puteau fi apărate dacă în februarie se discutau rațional – cu viața primează drept fundament – cerințele Federației Ruse. Și mai cred că regele Mihai, spre deosebire de Zelensky, n-a fost un indolent, un cântător cu penisul la pian care vrea să pară șmecher în ochii blondinelor din centura Kievului. Macho pe curul însăși existenței blondinelor. Sau actualul bestseller internațional (biografia starului de televiziune parlamentară) o vrea să fută moarte… eu nu vreau!
Sau, ca să fim mai sinceri, poate s-ar fi rezolvat treaba dacă se ocolea/stopa (cu dialog) Madonna din Gorlovka… dacă regimul Putin ar fi fost mai vocal (mai inteligent) cu privire la calamitățile ce se întâmplă acolo de ani de zile.
Dacă măcar presa occidentală, chipurile mai liberă, mai Paznică, își făcea într-adevăr datoria.
Nimeni n-a făcut nimic. Nici rușii, nici occidentalii. Nici Putin, nici Ursula. Nici estul, nici vestul.
În presa română, bot în bot cu evenimentele schizofrenice din Ucraina ultimelor vremuri, nu s-a scos un singur cuvințel. Azi, deontologii, analiștii și formatorii de opinie ne învață plini de ifose open mind cine și ce e bun, cine și ce e rău, alimentând un război cretin pierdut din start și alimentând efectele groaznice care lovesc aproape întreaga planetă.
Consecința nemiloasă o vedem și o simțim cu toții. Din Europa până în America și din Africa până în Asia. Inflație, frig, penuria alimentelor, lipsa gazelor, canci țiței.
Dumnezeu n-are nicio legătură.
Păi numai bașca românașul om Titulescu transmitea planetei încă din anii 30 că războiul e cel mai rău lucru posibil.
Știți cum se spune: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă.
Repet, ca simplu cetățean: le sugerez ziariștilor, jurnaliștilor și formatorilor de opinie să lupte cu toate armele lor împotriva dictaturii, ilegalității și imoralității – orice chip ar purta acestea. Nu să promoveze minciuni kamikaze de Netflix cu Zelensky, Ursula sau Tusk în roluri principale. Și să ne mai lase dracului cu #SlavaUcraina, în special pentru binele – viața – ucrainenilor (deși acum e tardiv).
Nu știu dacă Dumnezeu e tânăr sau bătrân, dar mi-e clar că Dumnezeul planetei Terra sunt generațiile tinere. Cele care (ne) pot duce gândurile mai departe, care vor putea lupta cu stingerea reală a Soarelui. Iar ei, tinerii, sunt acum ramoliții universului. Înlănțuiți, tâmpiți, condamnați – urechi acoperite și ochi scoși cu # în antent la oră de maximă audiență. Și nu Dumnezeu e vinovat. Cu atât mai puțin copiii! Ci (și) tonele de cărăuși 1% din presă!
Acum vreo cinci ani, în Marea Britanie, s-au băgat tunurile cu apă în tinerii care ieșiseră în stradă să strige We Are 99%!. După reacția lor, apa aia (plină de valori vestice) nu era tocmai curată. S-a pus repede batista pe țambal.
Hound Dog este o trupa care în Japonia e un fel de Iris al nostru. Cu un plus evident pentru niponi la capitolul originalitate. Fondată în 1976, gașca local-legendară de hard & heavy metal j… pop 😀 a propus încă din anii ăia elemente keyboard (și IDOL haha) către un gen destul de conservator și nedezvoltat. Formația a fost descoperită… sau redescoperită… mult după ce muzicienii îsi consumaseră energia care, plasată întâmplător mai spre occident, ar fi născut mult mai multe vise decât a făcut-o în Japonia – prin intermediul fabuloasei (!) opere audio-vizuale cu enorme accente formative geo-politice și filosofii de război: animeul Naruto.
Primul intro din Naruto a fost preluat din catalogul Hound Dog. Și nu am apelat la piesa asta acum pentru că mi-am amintit aiurea cum într-o anumită seară de revelion făceam dragoste cu o sfântă în timp ce pe Animax rula melodia din introducerea poveștii: Rocks! Era și-un frig teribil în casă… de unde, poate.. în fine. Primăria capitalistă nu fusese în stare să furnizeze căldură caloriferelor bucureștene în plină iarnă. Se întâmpla acum vreo 15 ani. Joacă de îndrăgostiți. Să vedeți reversul medaliei: cum va fi la iarnă din cauza sancțiunilor stabilite de psihopați! Deeeeee viiiinăăaa eeeeee Puuuuutiiiiiin
În clipele alea mă gândeam de fapt, deși ea avea niște picioare senzaționale, că toate pragmaticele (cu cam multă celulită) pe care încercasem în prealabil să le îndulcesc, copiindu-le primele sezoane din Naruto/Shipuuden pe CD-uri, sfârșiseră prin a-mi zice sictirit la final că trebuie să mă maturizez.
Și cum după clipa magică pe care o regret, în sensul că fata aia chiar merita pe altcineva care s-o iubească din străfunduri, am avut primul revelion mișto de viața mea. Cei mai buni prieteni în sfârșit ajunseseră la noi, să petrecem… după orele 2 (LOL!)… sau, ca să fiu mai exact, ne aleseseră pe noi. Am vorbit toți patru, enigmatic, vreo 10 ore de atunci încolo despre cum vreau eu să salvez nu știu ce colegă de bancă. Nici Pittiș n-ar fi născocit conjuncturi mai suprarealiste.
Am ales melodia în special pentru scena morții profesorului Asuma care în ultimele sale clipe îi spune unuia dintre elevi, un băiat cu iq +200 totuși pierdut în malaxorul vremurilor, că nu, Regele nu e Hokage – președintele, împăratul, Dumnezeul: Regele e generația tânără! Senseiul n-a mai apucat să-și vadă copilul aflat atunci în pântecele femeii pe care o iubea.
Alții au apucat, ba chiar se tot împuiază. Unele au fătat chiar și șapte copii!
A căzut 473 ce ținea TVR, legată-n lanțurile ei, dar tot degeaba e.
În mod real, evident, am destul blestem de tip Uchiha (cel mai bine știu ăia 3 din noaptea cu pricina). Dar tinere precum Sarada trebuie protejate cu orice preț!
Ar fi foarte simplu că formatorii de opinie să schimbe macazul. Sigur, le-ar reteza faima, orgoliul și conturile bancare. Dar nu e nimic absurd, nu-i pierdere de vreme dumnezeiască.
P.S.: Citatul din primul paragraf l-am dat c/p din transcriptul Digi24.ro. Nu sunt eu vinovat pentru că cine a scris textul este evident un agramat.
un gând muzical 