Sau România Azi 1.
Ieri, am asistat într-un supermarket la următoarea scenă:
O mamă tânără cu fetița ei (de vreo 5 ani) la casa de marcat. Ambele drăguțe, politicoase și decente. Aveau în coș o pâine, niște paste făinoase și un ou Kinder. Când să plătească, mama își dă seama că nu are suma totală (15 lei?). A tot încercat ea disperată vreo trei carduri, degeaba: p-ăsta nu-l mai luăm. Adică oul de ciocolată.
Fetița n-a scos o vorbă. Doar a privit lung cum casierița îi dă Kinderul paznicului de la intrare ca să-l pună înapoi în raft.
Întrebare de cetățean banal: vouă vi se pare că asta e o lume zdravănă la cap, liberă? Bă, mie nu!
I-aș întreba același lucru și pe semidocții, intelectualii emasculați sau intelectualii veritabili care-și-au-dat-seama-cât-de-sigură-și-profitabilă-e-calea-scurtă ce tot ieri se schimonoseau (la nu știu ce Bookfest din ăla egocentrist) să demonstreze cum românii au traume comuniste care nu-i lasă să priceapă Muzenul din Putin și din ideologia care a declanșat asaltul asupra universului nostru minunat și liber… că de-aia cetățenii o duc prost și o scaldă ignorant!
În discuție, psihiatrul Gabriel Diaconu și filosoful Gabriel Liiceanu.
I-aș întreba pe ambii de ce în loc să meargă la esența problemei actuale, la circuitul infect făcut de așa natură încât drepturile negative sunt niște păpuși sexy gonflabile ce ascund mizeria absenței totale a drepturilor pozitive, gândiriștii (în gura cărora se uită niște sute, poate chiar milioane de oameni) o tot trag cu Stalin, cu Lenin, cu Kim Ir-sen, cu Ceaușescu, cu Ion Iliescu. Datele problemei s-au alterat enorm. Hai un pic în concret! Că așa o lălăim până poimarți cu fenomenologii Romane (imperiul) care poartă pecetea violatorilor bețivi din Vaslui, cu Max Weber… scriem niște doctorate senzaționale, nu zic nu, se excită studentele de la cursul scurt, Universitatea Româno-Americană dă pe spate, dar prezentul băltește.
În plus, dacă tot se dezbat patologii criminale cu mare pompă, de ce la adunările astea pretențioase nu se scoate o vorbă despre atrocitățile pe care Ucraina, cu permisiunea vestului (tăcerea n-o pot interpreta altfel), le-a comis în rândurile rușilor din Donetsk? De ce a fost ucisă Kristina Zhuk? Dar copilul ei? Dacă tot s-au apucat de scormonit cauze…
De asemenea, nicio vorbă despre miliardele de oameni care o duc melcos de pe o zi pe alta (sau care mor subit de-a dreptul) pentru ca nu cumva să pățească ceva conturile 1%-ului din lumea asta extraordinar de liberă și de minunată.
Țara și planeta ard, babele se piaptănă.
Dar de ce fetița aia a fost FORȚATĂ să-și ia adio de la un amărât de ou de ciocolată? În România anului 2022, membră UE și NATO.
De ce?
Sigur, deja s-au dat câteva dintre răspunsuri. Cel puțin cazul descurcărețului Liiceanu a fost lămurit de către Adrian-Paul Iliescu, un alt profesor de filosofie pe care am avut onoarea să-l ascult ca student – asta așa, că lui Diaconu tot îi place să se laude la TV cu studiile sale.
Dar totuși… de ce? De ce oamenii ăștia inteligenți pur și simplu pierd vremea? De ce nu-și canalizează efortul și creierul în a-i oferi fetiței ăleia un cadru departe de traume… apropo de traume… ce ironie!
De ce driblează anumite subiecte de-o importanță vitală (pe care le manipulează unilateral, întorc vorbele, când sunt puși față în față cu demența în ansamblu – crimele ucrainenilor împotriva umanității, de exemplu)? De ce nu scot o vorbulița despre faptul că vestul e la fel de nașpa precum estul? – la nivelul decidenților, firește. Și că tot mecanismul – nu doar Putin – contribuie la reducerea binelui global. Despre sistemul nostru americănesc (neoliberal) unde cetățeanul e pur și simplu cantitate neglijabilă.
O fi fost nasol cu bolșevicii, dar eu trăiesc azi. Lumea mea e faultată din direcții infinit mai puțin fantasmagorice. M-ar interesa mai mult calitatea vieții din prezent și mai puțin paradigmele intersectate ori speculații antropologice de dragul de a epata tezisme.
A, că reminiscențe canceroase încă există e de necontestat. Aproape toți politicienii noștri sunt fie foști securiști, fie progenituri de răsfățați ai regimului Ceaușescu. Băsescu și fiica-sa, de exemplu. Fie niște unii care pur și simplu s-au prins că e bine să te dai cu ăia. Dar chiar e atât de important zgârciul azvârlit de neoliberalismul asasinilor 1% încât să omită însușirile-colonie care ne dictează (azi!) respirația în fiecare minut? Orgasmul policelor în sus primite din partea superficialilor cu aere europene să le fi întunecat judecata? Se prefac că nu văd partitura oribilă a vestului actual (direct responsabilă și pentru Ucraina de azi – de la maidanul din 2010 și pâna la aruncatul armelor inutile peste gard)? Sau n-o văd? Nu vor s-o vadă? Pe cuvânt de onoare că nu înțeleg!
De ce nu spun lucrurilor pe nume, chiar dacă asta în primă fază ar reduce din turma adulatorilor #? De ce nu știu că istoria (capitolele unde bănuiesc că vor să intre) nu-i va reține dacă se cacă pe copii, deși pe formă sunt foarte interesați de soarta lor, dacă interesele meschine joacă în picioare, pe fond, o existență și o legătură atât de mișto precum fetița aia și tânăra ei mamă? Ori îi va reține, dar la coada clasamentului.
De ce nu vor s-o salveze pe fetiță? Deși au instrumente la dispoziție!
Domnul Diaconu, fie-i țărâna ușoară lui Stalin, de ce nu vine un pic în realitatea lui Lockheed Martin? Un pic doar! Ar fi extraordinar!
De ce nu pun mila, însăși arma letală împotriva extremismului pe care chipurile îl combat de dimineață până seară, în fruntea demersurilor pantalonare?
De ce, de fapt, alimentează războiul din Ucraina în loc să militeze pentru pace și dialog: chiar și crâncene la rigoare – viața e mai importantă decât orice râmă și pietricică din Donetsk – viața e mai importantă chiar și decât demnitatea nemaipomenită, căci trăind te poți revigora, te poți însănătoși, poți spera, te poți căsători, recăsători. Te poți chiar îndrăgosti! Știu ce mișto e îndrăgosteala? Fetele?
Mă cac pe ea de demnitate dacă sunt sub pământ sau schimonosit de foame.
Mai ales că niște unii nu s-au dus peste alții (cam tot ruși) doar și doar că să-i omoare. Dacă ăsta ar fi fost țelul, fiți convinși că populația Ucrainei dispărea în noaptea de 24 februarie. Cum a făcut guvernul SUA în atacurile teroriste de Hiroshima și Nagasaki. Până una alta, Covidul a ucis mai mulți ucraineni decât a făcut-o războiul.
Peste 100.000 vs. nici 5000 de civili. Matematica simplă ne arată că alte hoarde sunt mult mai letale. Nu că și-un singur copil ucis n-ar trebui să revolte. Dar în egală măsură ar trebui să revolte interesele firmelor de armament occidentale care au ordonat nedialogul (căci ele dictează politica SUA de zeci de ani) și care acum adună dolari peste dolari. Rusia adună ruble peste ruble. Aplauze!
Mort, mă tem că și așa-zis onorabil, nu mai ajungi nicăieri (deși în cazul de față avem de-a face doar cu porniri sinucigașe – forța prea mare a oponentului). Cel mult ți se aprinde o lumânare, ți se pune un ursuleț de pluș la mormânt și cu asta basta.
În orice caz, mie mai demn mi se pare să încurajezi viața, nu suicidul.
Și mai demn mi se pare să nu-ti placă de Putin, dar nici de NATO. Nici de psihopatul Medvedev, dar nici de psihopatul Tusk. Demn mi se pare să vrei într-adevăr o lume mai bună, nu aceleași două variante irevocabile care s-au ofilit absolut.
De ce ei doar nasc bisericuțe și tabere anxioase: Putin e rău, lumea noastră e liberă, hai pa și pusi! De ce simplismul ăsta contraproductiv?
De ce teoriile care vor sa arate că rusul are în genă apucături invadatoare? De ce frecatul mentei? Când istoria ne arată că de fapt alții au fost pilonii cuceririlor: englezii, francezii, olandezii, portughezii, spaniolii… rușii mai mereu s-au apărat. Și mai scutiți-mă de aberația: Ucraina e complet diferită de Rusia! #IStandCuCaiVerziPePereți. Ruși se bat cu ruși, hai să nu ne facem că plouă. Mai degrabă vorbim despre un alt conflict militar intern pe teritoriul respectiv. Și s-au cam adunat în ultimii ani. Chiar și când Putin stătea la el în fotoliu, iar occidentul se implica în urnele din Kiev.
De ce îi plâng pe copii din vorbe, dar îi trimit carne de tun în fapte? Ca să rămână demni, auzi mit! Le aruncăm arme peste gard ca să rămână demni?
Nu mai bine le salvăm destinele? Chiar și dacă asta înseamnă cedarea de teritorii. Oricum, la ce a fost bună încurajarea rezistenței? – #rezistenței, în realitate există doar măcel. La construirea unui basm tembel cu feți frumoși occidentali (care cântă cu penisul la pian, mă rog, fiecare cu pasiunile sale) și zmei întunecați? Milioane și milioane de ucraineni au părăsit sau vor părăsi definitiv țara de origine. Ucraina e istorie. Traumele sunt ireparabile, economia e iremediabil distrusă.
Înțeleg ca unii precum Alexandru Muraru ori Moise Guran să bată campii rusofobe și să-și dorească mai mult sânge și mai mult sânge și mai mult sânge și mai multe filme cu Bruce Lee. Deranjează, mă enervează, mă oftică, dar accept. Nenii sunt târfe politice care se află în fruntea scărilor de valori răsturnate. Asta e fibra, așa s-au cățărat pe cadavre toată viața lor profesională. Ok.
Însă nu pot accepta atât de ușor delăsarea și/sau chiar prostituția intelectualilor. Mi se pare de neiertat ca oameni cu pregătirea și inteligența unui Diaconu sau Liiceanu să deturneze adevăratele probleme planetare și să stimuleze tărășenia. Căci refuz să cred că nu conștientizează belelele și rezolvările ancorate în realitate!
Aș fi vrut să-i pozez fetiței din supermarket (cu rădăcini occidentale, evident, nicidecum putiniste) zâmbetul amar și ochii plânși: ambele stăpânite colosal! Ca să n-o necăjească pe mă-sa, probabil. Femeia era oricum galbenă spre gri. Iar tipele păreau foarte apropiate.
Cum să fie pusă o copilă în situația asta? De ce să fie nevoită să se comporte înainte vremurilor ei? Așa arată o lume liberă? Serios?
Să pozez și s-o postez pe paginile bănuiesc pline de likeuri ale luptătorilor valorosului vest scofâlcit, valori distruse la rândul lor de psihopații aflați pe tron – bănuiesc că nu pune nimeni semnul egalului între ce zicea Mill și invaziile militare NATO&EU de azi… ups… chiar așa:
Un amic a scris prin martie un comentariu pe pagina de Facebook a lui Gabriel Diaconu în care vorbea despre Madonna of Gorlovka, despre sms-urile grotești dintre psihopata Ursula și șeful-magnat Pfizer, despre 1%-ul la care ne închinăm spre nenorocirea propriilor copii etc.
Textul său a fost șters la nici 10 minute de la publicare. Mai mult, întreg contul a fost banat pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Stalin a fost un cretin. Un disimulator cu accente homicide. Dar cred că râde în hohote, satisfăcut, când vede ce se întâmplă azi pe toată planeta, nu doar la vârful Rusiei.
Iar când unui copil i se răpește Kinderul, pe mine unul mă doare-n cur de orice tratate ontologice transmise live pe Facebook! Pe scurt: hai sictir cu #SlavaUcraina voastră cu tot! Și hai sictir cu miliardarii, cu dictatura firmelor de armament și cu sancțiunile criminale!
Șirul evenimentelor menționate mi-a lăsat un gust complet de rahat. Întâi fetița și mama ei, apoi mascarada intelectualilor menționați. Mă gândesc că n-am dracului nicio putere, că nu se poate schimba nimic. Ciudații ăștia direcționează furia după cum vor mușchii lor filistini. Vorbesc frumos, au retorica la ei, însă fondul e un prăpăd premeditat. Altfel cum s-ar explica abjectul unei fetițe din România anului 2022? Că doar n-o fi Dumnezeu de vină!
Stalin?
Primul guru din Neanderthal?
Sau, ca să fim pe felia lui Liiceanu: o fi spus copilul ceva? Să mai vedem reluările, domnule Dumitrescu!
🙄 🙄 🙄 🙄
Notă: retorică de fațadă. Citiți mai atent devin monumente de pseudoargumente. Putin n-a avut prieteni când era mic (că de-aia…) va rămâne în analele fenomenologiei geo-politice contemporane.
Notă 2: Gabriel Diaconu, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de platouri pe unde își face veacul, a afirmat totuși că Rusia nu e de blamat ca țară (pentru situația din Ucraina). Clipa sa de luciditate e cu atât mai admirabilă (da, am ajuns să ovaționăm normalitatea) cu cât în jurul nostru (vestic) generalizarea exagerată se dezvoltă virulent. Din nefericire, episodul nu e deloc suficient.
Parcă mai mult ca niciodată sunt recunoscător rușilor de la RGN. Ce Covidul, înmormântările, frustrările, dictatura consumului, stalinismul UE, rudele Stănică Rațiu, meritocrație sau fostele? Ce Cornelia? Ce Fata din Vis? O nimica toată! Când vezi tartufi plini de putere și influență, când descoperi că de fapt dai ca surdu-n clopot, ți se acrește.
Mai nou, simt doar că vreau să mă ascund. Nu mai iau energia fetelor și rockului RGN ca înainte. Am obosit, să mor io! Știu, nemernicii tocmai asta vor. Deh, le cam reușește.
Nu mai trag seva cu implicații psihopupu, dar măcar am ceva în plus ca să nu mă tâmpesc definitiv.
De azi încolo nu voi mai face playlisturi cu polologhii-serial. N-are rost. Când vreau să-mi descarc nervii – psihiatrii spun că nu-i bine să ții dracii în tine, am citit io în Click Pentru Femei – și când dau peste ceva interesant, incluzând MV-urile RGN, mă voi limita la muzică și imagine. Mai trece timpul și mai uit să număr zilele până la chenzină.
Oricum aveam certitudinea că tinerii din România nu prea au cum să afle că există și o altfel de muzică pe lângă ce li se îndeasă de media curentă. Numărăm pe degete publicațiile mai deschise. Și alea… scriu cu circuit închis. N-am eu talente baisee extraordinare, dar îmi place să cred că am învățat totuși ceva de la deștepții care (nici) nu s-au prostituat: didactica finlandeză pe șleau. Ăsta era scopul siteului de fapt… am ajuns la dracu-n praznic.
Voi posta, deci, rânduri mult mai medicamentoase cu roluri mai degrabă de eschivă și informare. Alte scopuri sunt inutile. Au trecut patru luni de când a început problema din Ucraina și intelectualii cu vizibilitate se mențin și vor cu orice preț să ne mențină într-o bulă marginală.
M-am lungit. Gata. Revenim la fete frumoase, rușii RGN & rock`n`roll.
Am ales Dragonforce – Strangers în foaia de față. Viteziștii britanici, cunoscuți drept pionierii subgenului extreme power metal, adică o frenezie de note speedy ajustate melodicității stilului de bază, impresionează prin virtuozitate – tehnic cel puțin, chitariștii sunt profesori, cu toate că deseori nu trec clasa coerenței. Dar, oarecum paradoxal, piesele care au atins cel mai mult corazonul lacrimogen (indiferent de starea de spirit) sunt cele în tempo mediu. Mă refer în special la Seasons și Strangers.
Ultima dintre ele face parte din albumul denumit fix Extreme Power Metal (2019): cel mai recent material lansat pe piață.
Hmm… am zis paradoxal? Nu cred că e cuvântul potrivit. Mai bine aș fi spus că dau seama ideii conform căreia cele mai tari balade sunt alea din zona heavy metal. Și că, la urma urmei, rockul (cu toate subculturile) vine direct din blues. Deci, nu-i chiar atât de curios că bolizii metalului modern sunt capabili să evidențieze melancolia.
În foile următoare voi vorbi puțin (cu ț! – hooooo!) și despre ce îmi spune desenul atașat. Sigur, în proporție de 95%, datul meu cu senzația nu va putea acoperi întreg mesajul rușilor. Pentru că fetele alese pentru o melodie provin dintr-un anumit anime, deci personalitatea și povestea lor sunt implicate direct. Iar eu cunosc vreo 10 animeuri cu totul. Astfel, ca întotdeauna, mă voi distra privind imaginile ca pe simple tablouri virgine.
În cazul de față, ambele ipostaze ale fetelor îmi par că descriu destul de exact dispoziția întâmplării cu fetița noastră din supermarket. Cea din stânga: se uită, grav, în altă parte. De parcă n-ar mai vrea să-și întoarcă privirea vreodată. Domnișoara din dreapta: dimpotrivă! Parcă îi roagă pe cei care într-adevăr ar putea să facă o lume mai bună. Un soi de: nu renunțați, o să fie bine! Știu, e greu, dar sunt cu voi! Trăiesc! Trăiește și cealaltă!
Cruising down the streets, I’m hiding
Hiding from the danger zone
Underneath the blinding city lights
Lost and far away from home
Deep inside, I got a burning fire
No one here to set me free
Wasted times, I’ve been longing for more
But we were Strangers in a city burning
un gând muzical 