Apropo de Dragonforce: România Azi 2. 😀
Englezii au debutat pe o scenă din România undeva prin primăvara lui 2016. A fost unul dintre primele concerte (de profil) importante după tragedia ce avusese loc în Pionierul cu câteva luni înainte. Și deși evenimentul se afla sub egida Metalhead, niște chipurile organizatori care ani de zile băgaseră peste 2000 de oameni în Colectiv, pentru ca după 30 octombrie să ne plângă cu muci, am ținut să mă duc. Motivul principal: piesa Through the Fire and the Flames. Mi s-a părut ideală în context, mai ales că noi, ascultătorii obișnuiți, neecusonații, neoficialii, nedelegații, neprietenii cu patroni bizari și nezdrăngănitorii la chitară ce negociază premierul (deși n-au competențe în așa ceva – nici n-au fost aleși să ne reprezinte) cunoașteam și înghițeam de secole condițiile în care se cântă pe aici. Iar după crucile și scuiptatul în sân după fiecare concert-kamikaze, când îndrăzneam să deschidem gura, mereu ni se răspundea: vouă nimic nu vă convine, bă! Ia stați acasă! #*&@*(&@*(#&@*#&@#
Din păcate, inevitabilul s-a produs. Și se petrece zilnic cel puțin în spitalele și pe șoselele noastre. E 2022 și România tot n-are o secție decentă pentru marii arși. Ce să mai spunem de un spital complet? Sigur, probabil de vină e tot Putin. Plus Kim Ir-sen. Marx = mare jigodie!
Vine ziua concertului care avea loc la Arenele Romane. Parcul Carol, primăvară, deci câmp deschis. Fără corturile alea sinucigașe cu mereu o jumătate de ușă deschisă la intrare.
Iau autobuzul de la Piața Sudului, zona pe unde locuiesc, în ideea că apoi tramvaiul de la Budapesta e perfect. Puteam și ruta cealaltă (pe Brâncoveanu), chiar pe jos, dar hernia de disc nu-mi dădea pace… de parcă un soi de fatalism îmi făcuse programul 😀
În autobuz deja începusem să fredonez versurile Dragonforce. Intrasem în atmosfera de concert. Pentru mine era un moment deosebit. Ca fapt divers, au fost și piesele pe care le-am luat ajutor privind ca idiotul la gagicile alea tinere din morga Covid.
Mă pregăteam să cobor în timp ce îngăimam Through the Fire and the Flames ori My Spirit Will Go On… când… ce-mi văd ochii?
Piedone, numitul Cristian Popescu, primarul sectorului 4 din perioada nefastă, ținea un miting… PRO… el. Și unde? Chiar în zona Budapesta! Adică la cam 200 de pași de clubul Colectiv.
Am zis că nu-i adevărat!
Ok, nu fac parte din categoria celor care cred că X sau Y sunt vinovați pentru ce s-a întâmplat. Mai degrabă am impresia că un mare lanț de neajunsuri, care începe cu desconsiderarea/distrugerea educației autohtone, stă la baza nenorocirii. Deci, că inclusiv eu sunt de vină. La urma urmei, ce făcusem cu viața mea până atunci? Din gură dau din veci că-s implicat social, dar în fapt lenea și ignoranța m-au învins mereu. De ce n-am tras eu cu dinții să ajung primar, știind mai ales pericolul fatidic?
Prin urmare, nu neapărat tupeul lui Piedone m-a enervat, deși amărâții ăia încă fumegau – în definitiv, fostul primar din sectorul meu e doar un alt privilegiat al sistemului putred. Cât… susținătorii.
Notă: Cristian Popescu a fost luna trecută condamnat definitiv la 4 de închisoare cu executare în dosarul Colectiv.
Căci în urma lui se întindea un cârd de vreo 200 de persoane cu pancarte, steaguri, fluiere… tot tacâmul. Iar media de vârstă a participanților era undeva între… 20-25 de ani.
Așa ceva?
Toți bine îmbrăcați. Cu arsenalul revoluționar în stânga și smartphoneul în dreapta.
Eu aveam 27-28 atunci. Și-n prostia-mi nețărmurită credeam în perioada aia că toți ăștia ca mine au început reforma socială, că așa nu mai merge, că bla, bla, bla. Am avut un mic șoc! Realitatea mea era foarte paralelă.
Cu greu îmi dezlipesc ochii de la viața pe bune și ajung la Arene.
Îmi iau întâi o bere (îndoită cu multă, multă apă – specificul concertelor noastre) ca să-mi dreg nodul din gât. Sorb o gură și mă uit atent în jur: oameni tineri.
Ă?
Chiar foarte tineri. Chiar minori! Cinci fete de aproximativ 15 ani se ancoraseră lângă scenă și simulau un soi de pogo. Haioase! Își trăiau viața. Patru aveau tricou cu sigla Colectiv. Cealaltă: coperta discului Korn – See You on the Other Side.
🙂
Deci, dracul nu era atât de negru! Audiența era redusă, ce-i drept, foarte redusă pentru desfășurătorul zilei respective care mai includea trupele Delain și mai ales legendara Kreator, dar oricum… era ceva! Na că mă podidesc și lacrimile!
De atunci am ajuns să cred că nu tinerii susținători de sistem criminal sunt în culpă. Ci doar că ei n-au avut șansele pe care le-au avut ăia aflați la concert: să le spună cineva că există și alte drumuri.
Până să le văd pe fetele alea îi înjurasem pe ultrașii cu pricina. Dar brusc m-a lovit și gândul că poate altcineva e vinovat pentru starea bizară.
Anii au trecut, propaganda presei & social-media s-a intensificat, și am ajuns azi să constat că 70% dintre tinerii României sunt analfabeți funcționali (cu diplome ori ba) potrivit tuturor cercetărilor oficiale.
Dar eu nu cred că-s pur și simplu tâmpiți. Am așa o senzație că-s tâmpiți de alții. Dacă-i pui p-ăștia mici prima oară în fața unui calculator, în 10 minute se prind care-i șmecheria. Au un potențial fabulos. Însă capacităților lor sunt adormite, criogenizate de-un sistem de educație în care nu s-a investit absolut nimic serios în ultima sută de ani (indiferent de regimul politic). Și care sistem e călcat în picioare fără ca vreun intelectual de TV să riposteze. Pentru că, nu-i așa?, banii trebuie să meargă la Lockheed Martin. For #Volodomir ca să nu Vladimir!
Comunismul a stârnit expresia noi muncim, noi nu gândim. Universul corporatist neoliberal e cel puțin la fel de nașpa. Majoritatea puștanilor se comportă ca niște roboței, ajungând la un moment dat să creadă că rahatul ăla de job inutil cu pauze unde se bea shake de căpșuni – vorba vine… vreau să zic concentrat de esență de sintetizator de suplinitor – e împlinire existențială.
Și nu e vina lor.
Părerile le sunt înfrânate, spiritele le sunt croite strict după corectitudinea politică de tip Facebook. Spiritul critic n-are loc. Funcția de dislike nu există acolo.
Unica șansă e să se nască într-un cadru mai deschis. Hâț băftălău! Dar, într-o Românie fie cu reminiscențe comuniste, fie forțate la sclavagismul colonial UE, fie ambele, norocul chiar trebuie să fie mare. Or, eu nu vreau o lume bazată pe jocuri de noroc. E plictisitor, Luciane!
Fetele alea de la concertul Dragonforce bănuiesc că au avut posibilitatea să se dezvolte așa cum trebuie să se dezvolte orice tânăr. Dar câți o au? Extrem de puțini!
Politicienii și presa ar trebui să facă front comun (și nu doar în România) pentru ca generația tânără să fie pusă în valoare. Unii intelectuali încearcă, dar n-au forța celor două… entități. Nu pe termen scurt cel puțin. Alți intelectuali, dimpotrivă: îi vor tunși – mucoși care sunteți voi mucoși care nu citiți care trebuie să fiți rusofobi!!
Momentan, din PIB către educație se duce nimic substanțial. Și oricum, la stadiul României actuale, ar fi nevoie de injecții auxiliare. Realitatea e însă de-o opoziție formidabilă: mai mult către mitraliere (le-americane), mai puțin către luciditate.
Eu, dacă aș fi politician de vârf, chiar aș juca un joc: hai să băgăm mai mulți bani în educație, deci competenții și inteligenții să nu se mai ferească de sistemul de învățământ platit ridicol, pe ideea că în România nu s-au întâmplat crimele împotriva umanității pe care le-au săvârșit ucrainenii în populația cu buletin rus. Ce-ar fi? Mai mult public la concertele rock poate? Mai puțin în coada lui Piedone? Ce spuneți, domnule psihiatru Gabriel Diaconu – intelectual care vă autodefiniți, citez: Psihiatru. Rocker.?
Facem pariu că nu intră niciun Putin peste noi? Nu garantez însă că lătratul cu arme așezate la poarta Kremlinului ne va scuti de neplăceri.
Rușii de la RGN au în catalog câteva piese Dragonforce, dar nu și aia care m-a dus pe mine la Arenele Romane în 2016. Pe una am menționat-o în pagina anterioară.
De data asta iau Tomorrow’s Kings. O compoziție mult mai apropiată de soundul specific Li & co. O fac pentru că fata din poză pare că vrea să se îndepărteze, să mențină distanța, însă concomitent privirea ei nu (ne) slăbește. E reticentă, dar nu și indiferentă. Nu știu ce-ar putea fi mai edificator pentru starea nației. Sulița din prim-plan e domolită, nu refuză totalitar #.
Fiind și anime, are justificări sumplimentare în citatul din Asuma (personaj Naruto) pe care l-am invocat deunăzi… treaba aia cu Regele care e generația tânără.
In this life we’re running out of days
We’re running out of time, ignoring it’s a crime
un gând muzical 