Promise Me Nothing – Rapture (2019)

Trebuie să-i dăm Cezarul ce-i al Cezarului: cum a lovit nițel în intoxicația NATO&UE (prima oară din februarie încoace!), cum Cristian Tudor Popescu s-a trezit cu ușa Digi24 trântită violent în nas. Interesantă rău lumea asta liberă a noastră.

Din moment ce doar eu mi-am pierdut multe ore pe aici încercând să infirm apucăturile lui CTP, în ideea că astfel psihopații, propagandiștii și xenofobii nu vor începe să creadă că cetățenii s-au culcat definitiv, mi se pare obligatoriu ca acum să nu trec cu vederea întâmplarea care a decapitat Capul Limpede.

Desigur, ne referim la înregistrarea video difuzată zilele trecute la Digi24 în care, chipurile, niște tineri ruși vorbeau despre cum se înrolează ei în minunata armată putinistă. De fapt, adolescenții schimbau câteva impresii despre… muzică la intrarea într-un club. Mai mult, dialogul cu pricina avusese loc prin 2014. O (re)editare tipic propagandistică pe care am taxtat-o în foile astea la câteva ore de la publicare.

Cristian Tudor Popescu, oarecum surprinzător, a luat poziție și a catalogat pățania drept un fake news grosolan. N-a trecut săptămâna și i s-a reziliat contractul cu Digi24.

Important de reținut e următorul aspect: CTP n-a plătit în vreun fel pentru aberațiile sale (eventual și-a pierdut din niscaiva admiratori mai lucizi) rusofobe – sau chiar cu accente fascistoide. Până în clipa de față. Când s-a pus de-a curmezișul discursurilor dictate pe filieră Washington-Londra-Bruxelles.

Nu cred că e deloc o simplă coincidență.

Bineînțeles, videoclipul difuzat de propagandistul Prelipceanu cu titlul situație de război nu se încadrează în categoria dezinformării tari. La fel de penibil e si călcatul pe minge de tip Radu Tudor. Povestea – cam de gâgă: capitolul 1 din manualele de propagandă SNSPA. Nimic ieșit din comun sau extraordinar de revoltător. Pe noi cel puțin ne interesează mai mult spălatul pe creier subtil și încurajarea așa-ziselor eforturi de război deghizate sub forma nobilei lupte pentru libertate – în fapt doar pentru îmbogățirea miliardarilor lumii și/sau firmelor de armament occidentale, totul pe spatele cetățeanului de rând (din Ucraina până în SUA și din România până în Nigeria).

Ne interesează ataraxia confortabilă și rictusul schematic (adunările intelectuale cu etichete Bookfest oferă destul material de labă).

Mulți ar spune că așa se întâmplă atunci când superi șefii mari din occident. Deci, că nu se poate schimba nimic în bine, că ne luptăm cu morile de vânt. Dacă până și pe cunoscutul CTP l-au mătrășit atât de ușor dintr-o realemente banalitate…

Nu sunt de acord. Ok, azi îl pot ghilotina pe X. Mâine pe Y. Poimâine pe Z. Băi, dar n-au cum să-i execute pe absolut toți. E imposibil!

Prin urmare, dacă ziariștii, jurnaliștii, formatorii de opinie, analiștii (sau cum se mai numesc ăștia) ar pune TOȚI piciorul în prag și ar fi într-adevăr Paznicul Democrației, atunci sunt convins că planeta se va însănătoși considerabil. Deoarece presa deține azi (mai mult ca niciodată – datorită expunerii internautice, deci ușor accesibile) o putere incredibilă: ea direcționează părerile și supărările cetățeanului. Iar dacă ei, gazetarii, ar demasca psihopații, atunci nici noi, populația, nu am mai trăi într-un lagăr îmbrăcat frumușel. Că doar mâna aia de nenorociți de la vârful NATO&UE doar n-o să ne împuște pe toți, toți. La noi, de exemplu, chiar ar putea demara serios programul România Educată – care acum nu se poate pentru simplu motiv că nu-s fonduri suficiente (grosul fiind distribuit în conturile psihopaților).

Astfel, nici mulți dintre intelectuali n-ar mai juca în hora unilaterală.

Iar cu rândurile de mai sus, pe cuvânt de onoare, promit, JUR!, închei orice referire la subiectele arzătoare. Deși… mereu apar tâmpenii care ne fac să ne urcăm pe pereți de nervi…


Am vrut în primul rând să schimb un pic direcția muzicală față de ultimele pagini. Iar trupa italiană Promise Me Nothing cred că e foarte potrivită pentru alt gen de sonorități.

Stilul s-ar putea descrie ca fiind un soi de ambiental, industrial, post-hardcore, techno space rock unde hipnoticul joacă roluri esențiale. Cu adevărat de semnalat sunt aspectele contemporane inserte în tentativa spațială șaptezecistă. Cu atât mai mult cu cât maniera capătă din ce în ce mai mulți adepți – în, probabil, încercarea de a aduce muzica de factură (mai) cultă în zilele noastre. Nu știu dacă grupul menționat s-a inspirat din superba Babymetal – From Dusk Till Dawn, dar cu siguranță că a reușit să prelungească atmosfera aia deosebită postmodernă.

Despre realizarea totală marca RGN pot să spun doar că trimite către tratatele de sinestezie (unde albastrului oceanic i se dedică atenții sporite), deci și către autorii simboliști: craniul din mâinile fetei nu lasă loc de interpretări. Mi se pare că toată combinația muzică – imagine aduce laolaltă numeroase mișcări artistice și literare într-o manieră proaspătă. Cu alte cuvinte: Baudelaire, Rimbaud, Pink Floyd, King Crimson, Genesis pe de-o parte, Pantera ori Muse pe de alta, dar și cultura pop de mase, faze trance music + închipuirea lumii virtuale dincolo de circuite. Solista vocală (n-am reușit să aflu cum o cheamă) potențează – într-adevăr extaziant – prin atributele sale exprimarea formației.

Broken bones, broken heart, nothing here left to save
Pull my heart, pull it hard, rescue me from this pain
Broken bones, broken heart, why you make me feel this?
Pull my heart, pull it hard, I see you and I feel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s