Riverwood – Shadows and Flames (2022)

Direct din Alexandria Egiptului: o nouă cărămidă pusă la construcția muzicii rock de inspirație folclorică orientală. Ba mai mult, atenuează (poate chiar anulează) părerea generală conform căreia metalul progresiv tradițional (culto-melodic) a cam intrat în impas. Sunet grandios, navigații instrumentale marcante, stare de suspans, totul fără a disimula limitele prin cine știe ce retorică (specifică tehnicii nedublate).

Formată în 2018 de către chitaristul și vocalistul Mahmoud Nader, formația Riverwood revine anul acesta cu cel de-al doilea album de studio intitulat Shadows and Flames. Și, după cum sugerează titlul și coperta, ne aventurăm iar în lumea legendelor arabe prin deviere cu manta (jocuri MMORPG). Roșia e o legumă de culoare roșie. Din punct de vedere geografic, situația e uniformă, deși mi-ar plăcea ca astfel de trupe să mai varieze notițele.

Împreună cu Seif Elsokkary (chitară), Omar Salem (keyboard), Abdallah Hesham (tobe) și Mohannad Ahmed (bass), toți la rândul lor tineri muzicieni (trei dintre ei sunt născuți după 1990, despre ceilalți n-am găsit informații, dar nu par deloc babalâci după mutre), îndrăznețul Mahmoud Nader duce mai departe sentimentul Orphaned Land (Pendragon ar fi altă marcă, poate și un Falconer mai compact). De altfel, chiar și timbrul vocal se aseamănă enorm cu cel al lui Kobi Farhi. Iar aici trebuie să facem câteva precizări. Da, în mod clar avem de-a face cu fluctuații pe o temă deja patentată, dar cât de captivant sună totul! Artiștii egipteni sunt atât de buni, reușesc atât de bine să profite de mijloacele de care dispun (native și istorice), încât suprimă orice discuție legată de fizionomii distinctive. Ei, criticii din unghiul originialității, pur și simplu nu-i găsesc sensul. Nu se întâmplă foarte des ca o formație pornită pe drumuri umblate să bucure-n sine.

De la deschiderea olimpiană din The Dragonborn Comes (perfectă pentru intrarea-n concerte) – mă tentează să fac un MV… cu Natsu Dragneel pe fundal… sau mai potrivit… Irene Belserion 😀 că doar pe Fantastica mea o chema și ca pe ucigașul de balauri… iar coada împletită îi cădea la fel de sublim peste umăr… aaaaAAAaaaa AaaAaAaaaaaAAAAAA… și Erza Scarlet senior a venit când și cum a venit, s-a dus când și cum s-a dus… aaaaaarrrrghhhh (edit: ok, l-am făcut repede 🙂 sper să nu intervină eterna tâmpenie legată de drepturile de autor) – până la epilogul dramatic acustic Solitude, Riverwood reușește să alterneze simțurile păstrând un soi de încordare controlată. Cordonul nu se taie, structura nu sare în direcții diametral opuse. În ciuda constanței, multiplicatorul se manifestă axiomatic.

Fac o paranteză ca să spun de ce am ales imaginea respectivă (în cazul reproșului de neSkyrim-ăială). Dincolo de frizura cu analogii intime și de povestea personajului Irene din Fairy Tail (familiarizații probabil vor asimila instantaneu asocierea, mai ales dacă iau în calcul și soundtrack-urile lui Takanashi), desenul în sine – n-am reușit să aflu cui exact îi aparține reinterpretarea – mi s-a părut alăturarea perfectă pentru introducerea Shadows and Flames. Atât vestimentația eroinei, cât și postura își găsesc corespondent ideal în notele piesei (de la atacul wagnerian până la grația sensibilă voce & acustic & flaut & acordeon & violoncelul serafic). Îmbrăcămintea, cu un evident specific oriental, pe de-o parte o pune în valoare ca femeie (n-o ascunde cum se întâmplă-n cotidianul de rahat – la nivel de mesaj, Riverwood se suprapune semnificativ cu Orphaned Land), pe de alta, datorită simetriei motivelor, subliniază latura combatantă (disciplină, determinare etc.). Iar verticalitatea, pumnul stâns de la un braț deplin drept, ochii fermi ce privesc implacabil înainte și geometria gurii – mimică deopotrivă feminină și soldățească, neîmpăcată cu situația de a pălăvrăgi fariseic – completează inflexiunile poetice ale vocalistului venite pe fondul unui sound de metal simfonic… părul (roșcat) amintea oricum de coama simbolisticii din mitologiile dragonului. Aș adăuga și poziționarea ei care pare dindărătul cerului plumburiu, nu sub el. Eu unul nu știu ce poate fi mai mișto pe lumea asta decât o volitivă pregătită să lupte pentru un viitor mai bun. 

Revenind, punctual… Blood and Wine e la cote de hit. Aș vrea s-o trăiesc într-un cadru live – în fața unei scene cinematrografice. Versurile au o semnificație aparte pentru mine: în ultimele ore petrecute acasă, bunicul, deși delira teribil cerând vin roșu să se ungă pe piept (că cică așa îi spusese… Corina Chiriac – fiecare cu idealurile lui feminine, ce să zic… 😀 ), tot încerca să mă protejeze, să nu mă necăjească, ascuzând flegmele cu sânge într-o sticlă de plastic pe care o avea la capul patului. Covidul începuse să-i mănânce creierul și plămânii. Am descoperit-o spre seara despărțirii când n-a mai fost altă variantă decât necunoscutul spitalelor noastre. Dar nici măcar chinul penultimului pas nu l-a împiedicat să mă iubească necondiționat. Sands of Time are niște riff-uri, lead-uri și expuneri clasice splendide. Foarte plăcuta invitată Annie Hurdy Gurdy (Annie Rie), cu instrumentul ei de rigoare, transformă în basm muzical compoziția Queen of the Dark. Dying Light parcă e o combinație de Blind Guardian cu Steve Vai. Rise of the Fallen face o simplă poveste de duminică din Powerslave-ul Iron Maiden. Accentele bass din The Flame (piesă în colaborare cu flautistul Huseyin Pulant) sunt grozave. Ziceam în pagina Wilderun că doar Opeth și Rhapsody mi s-a părut că au reușit să utilizeze îngrijit aspectul growl… acum adaug și Riverwood (din zona asta muzicală, bineînțeles – sunt multe, multe altele care ating stadiul menționat, dar, acum, de amorul artei…). Elementele doom, utilizate nu ca fundament (deja plicisitor în genere), ci ca fracționare, sunt un deliciu. Iar corurile, mai degrabă de factură gregoriană, universalizează călătoria propriu-zisă. Primele audiții m-au ținut cu sufletul la gură! De asemenea, trebuie menționată și producția impecabilă. Superbă! De 15 ani ascult săptămânal zeci de albume nou apărute, dar nu pot spune că foarte multe se ridică la nivelul înregistrării Shadows and Flames. Cum dracului or fi făcut în contextul unui Egipt măcinat de mari probleme (inclusiv teroriste)… făra o casă de discuri sau un studio renumit… habar n-am (pe reimprimarea Youtube se pierde puțin din claritate – eu l-am cumpărat cu 6 dolari – adică 27 de lei, puțin mai mult decât un pachet de țigări – în format digital de pe Bandcamp).

Dar… cum nu există perfecțiunea… exceptând știți voi cine, chiar și când ninge peste ea ca-n Dying Light, discul are și câteva neajunsuri pe care trebuie să le semnalăm.

În primul rând, din dorința de a conserva tensiunea (subiectul), Mahmoud nu prea schimbă stilul interpretativ vocal. Se înfățișează cam la fel peste tot. Vorbesc, firește, despre latura clean. O recenzie sublinia timbrul care oricum nu i-ar permite excesive ieșiri din schemă… într-adevăr, momentan am tentația să fiu de acord.

În al doilea rând, interludiile puteau lipsi. A Hunting Lullaby, The Shadow și Babylon nu aduc nimic special afară de aerisire. Doar Another World, ca anticipație a odei Rise of the Fallen, e vibrantă – parcă am compus-o eu când îi las bombonici. Și amintita The Flame care, deși mișcă nisipuri pe metru pătrat, se termină înainte de vreme (păcat, motivele trebuiau! dezvoltate).

Nici atmosfera prea… Therion/Haggard s-ar putea să nu îngăduie toleranța unora.

În fine, la cel ca-n cazul versurilor, deci tot chestie de gustibus, aș fi vrut frecvente clipe mai explozive (niscaiva speed). Înțeleg că mister…iozitatea reprezintă chintesența, dar băieților le era acceptată plusarea. Am impresia că astfel puteau atinge și un stadiu de Imaginations from the Other Side (Blind Guardian), nu doar un Myrath suportabil. Sunt suficient de abili ca să nu stea-n umbra altora și/sau să se mulțumească printr-o singură idee (de bază).

Una peste alta, SaF este un album admirabil datorită căruia Riverwood poate lua amploarea pe care probabil o merită – de-abia aștept următorul material! Iar cei ce adoră adaosul oriental cu siguranță că vor fi pe lampă de fericire.

Wandering the Fields of moonlight evergreen
The dead are out of the graves
Witnessed the winter’s great mystery unseen
Rebirth of the one that she saved

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s