Abydos – The Little Boy’s Heavy Mental Shadow Opera About the Inhabitants of His Diary (2004)

Andy Kuntz este un artist ce cred că merita mai multă atenție și apreciere. Fondatorul Vanden Plas, grup înființat pe la finele anilor `80, a fost de multe ori cel puțin la nivelul unor nume precum Dream Theater ori Queensrÿche în tentativele sale prog.

Dar capacitatea sa compozițională, în sens sentimental, pare că și-a dat seama de-abia în 2004, atunci când a conceput discul de operă rock cu denumire aproape interminabilă, registru provocator narativ, expresie mulată cumva pe valul de profil (popular) ce, pe baze Queen (ca orice altceva încadrat în zona art rock opera – preaheterosexual fiind, înclin să cred că m-aș fi masturbat dacă era interpretat de Freddie Mercury), apăruse concomitent calculelor VP prin albumele Avantasia sau Ayreon.

Întortochiatului i-a luat locul o carte muzicală gândită, dincolo de libertatea lui Kuntz de a nu fi orgolios (de a prelua idei fie și venite din partea unora mai tineri/melodici), pe fondul morții tatălui său.

Mă gândesc că în lipsa pierderii părintelui (într-un accident tragic) – scriitorul nostru, căci Kuntz dovedește aici că nu este doar muzician – ar fi rămas excepțional doar pe latura calculată. The Little Boy… captează și acea frumusețe pe care și alți dibaci-logic, în frunte poate cu J.S. Mill, filosof fundamentalist (din motive de anturaj) care a descoperit si el după lungi delimitări cerebrale că poeticul n-are de ce să fie ignorat doar pentru că nu îndeplinește anumite rigori raționale, au asimilat-o visceral.

Așadar, în cazul de față, Kuntz transformă melodic socoteala într-un disc-voiaj. Disc unde călătorim printre nenumărate stări de spirit (subgenuri muzicale) ce vor a surprinde toate trăirile sale de om (îndeobște sistematic) sensibilizat.

Impresia musical e o caracteristică definitorie pentru orice album conceptual, mai ales pentru realizările cu tentă vademecum. Însă poveștii Micuțului Băiat i-ar fi suferit împlinirea dacă nu existau superbele inserții feminine: direct prin voci sau apelând la elegante instrumente clasice.

Totuși… 🙂 nu se ridică la intensitatea lui Sound Horizon – Marchen, albumul pe care încă îl consider numărul 1 în domeniu. Lipsește măreția Elisabeth von Wettin, lipsește și drăcovenia transcendentală Elize. Dar perspectiva telurică echilibrează desăvârșirea. Punerea în scenă e pur și simplu un alt mod (model) afectat, melodramatic și confident.

Ca să fiu și eu mai sincer, albumul o să-mi rămână mereu în minte și din rațiuni particulare. De exemplu, ieri, înaintea parastasului de șase luni pentru bunicul, n-am știut ce ciocolățică să-i iau lui GC ca să și! agit… iar… preoții și ca să le arăt rudelor că nu m-am sonat definitiv, că nu sunt complet inert. Că mi-a rămas doar un soi de ură fantezistă pe care încerc cumva s-o controlez. În consecință, am luat totuși retoricul Milky Way din raftul capitalist… Merci ori Duplo sunt doar între mine și ea, eticienii practicanți n-ar fi avut răbdare (sau iar ar fi zis că-s apucat ca tata – nu știu, habar n-am, pe funtangiul rătăcitor nu l-am cunoscut… zău că nu pricep de ce au pretenția cetățenească să teoretizez pe repede înainte). Neamurile mele lacrimogene trebuie să vadă limpede pe prospect că Pikătura nu se bagă-n gură. Dar n-am abilitățile necesare ca să mă contrez cu patologia. Am ales cicolățica-influentă (cu sora (?) nu m-am intersectat în Sâmbata asta, cică a Morților, presupunând că paradoxala – pentru mine – ar fi ajuns și acum pe acolo) gândindu-mă la versurile de mai jos. Ostentativ, da, iar de data asta chiar m-am folosit teribil de GC: din întâmplare, pentru mine fiecare zi a devenit o zi cu iz taumaturg. Suddenly you meet a certain stranger day by day, may could be an angel or a seraphim. Sper însă că fata din vis ar fi fost de acord să facem tag team. N-avea de ce să se odihnească. Dacă interpretez corect senzaționalul ei medalion, probabil era refractară (autentic).

Sail on the river of a starry night
From the Milky Way to another day
I’m waiting out somewhere at the borderline
I don’t want to stay – Take me far away
They listen „Radio Earth” every night and day
This unspecific art in the words we say
They wander through the tides from a parallel world
and found with decipher codes the thing we lost
to send us an invasion of the love

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s