Yasuharu Takanashi

O cunoștință a avut proasta inspirație să țină un discurs de față cu mine în care declama cum (ea) a fost, este și va fi întotdeauna imaculată din punct de vedere moral. Cu trecutul și prezentul nu mă pot contrazice, mai ales dacă aduce dovezi întru neprihănire. Cu viitorul însă avem o problemă: pentru că pot apărea situații din care, indiferent de alegere, nu ieși basma curată. Și în proximitatea cărora viața te poate obliga. Dilema trenului din filosofie este elocventă.

Proasta ei inspirație n-a constat atât în actul propriu-zis, la urma urmei fiecare e liber să spună aproape orice projitură, cât din cauza isteriei pe care a reușit s-o creeze via eu. Căci nu m-am putut abține… eram și nervos pe spitalele noastre, pe inflație, pe ceaiul de tei, pe Ministerul Adevărului, pe încă un lătrat la ruși cu noul sistem MAMBA ca să trăim ca tamba, pe bișnița UE cu sănătatea și siguranța noastră, pe boicotul care nenorocește toată planeta (iar pe Rusia o face atât de puternică încât mai poate începe zece războaie), pe Fantoma de la Kiev care a doborât toate visele orgasmice ale aiuritelor care se photoshopează alături de urâtului cu viața, pe psihopații care încurajează dramoleta uneltirii dindărătul copiilor, pe Rapid, pe Lazio, pe bormașina vecinilor, pe ridurile Oanei Sîrbu… sunt destul de nedormit zilele astea. Cornelia și-a cam luat vacanță.

Și, cu ocazia acestei nevroze, mi s-au mai închis niște uși. Asta e, forza fantezii și-n sezonul următor.

Căci ce om zdravăn la cap face apologia lui Uchiha Itachi când vedeta grupului cere ovații și urale mai ceva ca Zelensky pe monitoare?

Uchiha Itachi… adică un personaj fictiv. Animat. Din seria Naruto Shippuden. De pe ce planetă…

Rezumând, i-am povestit pe un ton mai mult decât agitat că eroul/antieroul a fost pus în fața următoarei situații: fie 1. participă la lovitura de stat plănuită de părinții lui (n-are aici importanță dacă insurecția era justificată sau nu – ambele părți având doleanțe legitime), dând naștere astfel unui haos intern de care profitau țările vecine – consecința fiind declanșarea unui război mondial cu dezastrele sociale și umanitare de rigoare -, fie 2. îsi omoară părinții, ucigând totodată orice prelungire armată. Neimplicarea ar fi dus la punctul 1.

Hazliu într-un fel. Poziția lui Zelensky (vestul – care finanțează războiul pe toate părțile de la bun început) era mult mai comodă: fie mor oameni, fie nu. Fie nu face căchiță cu pârțuri cu stropi NATO pe acordul de la Minsk, fie mor oameni. Realitatea de pe planeta Pământ, aia dincolo de redacțiile #nutrient. Dar să nu ne abatem iar și să nu dramatizăm suplimentar.

Itachi optează pentru varianta a doua, în ideea că astfel milioane de copii vor fi scutiți de traumele războiului și chiar de moartea prematură. Însă asta nu-l sfințește. La urma urmei, le ia gâtul unora, în speță alor lui.

Indiferent de cum privim lucrurile, Itachi nu trece în totalitate niciun test etic. Sigur, tot în gândirism întâlnim conceptul numit costuri de oportunitate (ramificat în dreptul penal modern), pe baza căruia putem conchide că Itachi a luat decizia cea mai bună. Dar ea nu este complet bună.

Tipa a zis că mă uit prea mult la desene animate. Greșește. Din păcate, facturile trebuie plătite, deci n-am cum să ma uit la desene animate pe cât de mult aș vrea. Și-a mai zis că tonul așa ridicat într-o instituție respectabilă e demn de un nefalist (versiunea +18 ani). Păi ce să fac? Dacă s-a găsit să-mi taie macaroana?

Seria Naruto/Naruto Shippuden/Boruto nu cred că ar fi căpătat greutate (ori animeurile în sens mai larg) dacă fondul sonor nu era pe măsura evenimentelor. Particular, compozitorul Yasuharu Takanashi, cel despre care voiam de multă vreme să zic ceva, fiindcă îl consider unul dintre cei mai antrenanți muzicieni pe latura simfonic folk metal din lume, reușește să surprindă, raportându-se la limitele muzicii de film, numeroase stări de spirit provenite din ipostaza imprevizibilului. Sau a previzibilului cu rol optativ pozițional. Funcția sunet-imagine naște un soi de extaz purgativ.

Mi se pare interesant cum subgenul e în proporție de 90% alungit, insipid și apropiat periculos de factorul kitsch, deși zona de acțiune e nelimitată (spațiul acordat unui album clasic), iar Takanashi, constrâns de marginile temporale episod anime (îndeobște, scena săptămânală măsoară cam 15 de minute – fără intro-outro-pre-view) are capacitatea să compună nu doar o injecție fiorului vizual (abilitate în sine de apreciat), ci și o muzică structurată gradual, chiar complexă pe alocuri, fără a părea repezit ori gratuit.

Amânarea foii dedicate acestui șansonetist ce se ia în serios (și ia în serios stadiul biologic din preajma sa), orchestrator și clăpar (instrumentul său de bază) din Tokyo, în vârstă acum de 60 de ani, a fost cauzată și de catalogul extrem de larg. Adică… nenea a făcut OST-uri pentru aproximativ 100 de producții diferite. Fiecare film/serial împărțit pe cel puțin patru-cinci sezoane (discuri aferente – cu mici repetiții precum anecdota lui Naruto). Care la rândul lor includ 20-30 de piese. Cu alte cuvinte, vorbim de mii de piese comprimate în exact 20 de ani – debutul său a avut loc în 2002 cu ocazia atacului Vulpii bestiale asupra satului Frunzei. Asalt concertat de organizația (deep state) Akatsuki. Dar să nu ne abatem iar și să nu dramatizăm suplimentar.

Na… bagă mână și alege! Să vorbesc despre discuri separat? Măcar despre câteva materiale pliate pe anumite animeuri? Tot ar fi însemnat un supliciu ce-ar fi ocupat prea mult din spațiul site-ului ăsta – și mai am de Rusia Azi x, de f.. cancel culture… să f și io ceva…

Pe de altă parte, e păcat să omiți aspecte din colecția japonezului. Pentru că Takanashi ține cont de atributele fiecărui personaj și fiecărei emisii în parte. Universul său muzical are în componență unicitatea impactului op-art.

Productivitatea niponului poate fi însă descoperită în căștile și pe ecranele fiecăruia (din păcate, cam depind una de cealaltă pentru ca mesajul să condimenteze absolut, iar timpul nostru e limitat). Tot gândindu-mă cum să fac, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit ar fi să atașez (câteva dintre) acele melodii care m-au înghiontit intim de-a lungul ultimilor ani. De fapt, descoperindu-l chiar în adolescență, notele lui Takanashi mărturisesc că mi-au dat aer (ca nicio altă trupă pe felie energică) când credeam că vine sfârșitul lumii. A făcut-o și de atunci încolo, o face și acum, cu toate că tendința globală (îmbătrânirea mea) – de partea baricadei unde întâmplător m-am născut – pare că depășește complet forța artistică.

Bine totuși că Takanashi nu se decala prin 1941… că n-aveam voie să-l mai ascult. Sau îl ascultam, dar cu riscul de a fi automat yamamotoian, propagandist Daiichi Koku Kantai, porc ce nu susține cauza bermudelor hawaii-iene etc.

Pe Wikipedia, la secțiunea muzică de film, citim următoarea descriere:  (…) a contribuit la slăbirea delimitării dintre cult și non-cult în muzică.

Mi se pare a fi o descriere foarte aproape de adevăr, cel puțin dacă ne raportăm la Takanashi. De-aia, în completarea definiției de mai sus, aș adăuga și că face parte din categoria pe care mi-am propus s-o menționez mereu pe site-ul ăsta: mijloace expresive ce au darul în primul rând de a sugera (împinge) ascultătorului – îndeobște mai tânăr, căci cel puțin animeurile shonen sunt destinate cu precădere ariei adolescenților – bucuria descoperirii marilor compozitori (indiferent de stil). Și, de ce nu?, perspectiva conform căreia spectacolele de operă nu-s chiar atât de exclusiviste. Iar de aici, firesc, o altă distracție.

Închei printr-o altă mărturisire: 😀 nu știu dacă mi-ar fi plăcut atât de mult de Cornelia, dacă avea să-mi ajungă Fata din Vis, în cazul în care prima mea intersectare cu piatra sa funerară nu venea într-o clipă (reală) din aia… crepuscul să-i zic… specifică rebeliunii Iisus Hristoșilor și Fecioarelor Marii (mai bine ziceam direct Maria Magdalena) din animeurile unde s-a implicat Takanashi: chindie pe care eroii deopotrivă o refuză și o vor prelungită. Căci viața are întâietate. Altfel s-ar fi făcut filme, s-ar fi scris cărți și s-ar fi compus muzică doar despre sinuciderea în masă a balenelor. Am fi citit doar eseurile lui Alexandru Muraru.

Apoi, după ce am văzut cât de frumoasă și tânără era, mi-am zis că merită să mai trag un loz. Dacă eu tot am ajuns până aici. Când beau tanita, pe scaunul de unde tastez sau de lângă ce-a mai rămas din ea, îmi imaginez cum renaștem noi, împreună, și facem și dregem, și îi promit că voi trăi și pentru ea, iar pe fundal… când Natsu o întoarce din morți pe Erza… când dă cu șutul florilor de la capul ei fix în mijlocul înmormântării… decis fiind că însuflețirea e supremă… indiferent de simțul ridicolului… că Sailor Moona din copilărie încă e undeva… chiar și sărind în pwelă de Martor al lui Iehova… că Sailor Saturn poate va veni să dezinfecteze locurile… că dacă Naruto l-a îmbunat până și pe Kurama, atunci de ce cancel culture ar dăinui… Povești! Dar, în fapt, totul a început cu OST-urile lui Takanashi undeva la orizont. Orizont retroactiv, :O vorbesc serios… Apoi au decurs piesele postate aici în ultimele șapte luni. Deci, fără exercițiul niponului probabil rămâneam prins în bula Katatonia: nesărat și nepiperat, vorba lui Ioan Cora. Sunt atât de special și astea vii râd de mine că mă uit la desene animate… până și răbdătoarele cu pretenții antropice spuneau să mă maturizez, să nu mai dau banii pe tricouri cu personaje din animeuri.

Hai sictir cu #StandWithUkraina voastră cu tot!

Poate cea mai importantă decizie luată de Sasuke, fratele mai mic al lui Itachi, a fost atunci când i-a liniștit pe psihopații care nu voiau și nu voiau pacea chiar și după finalul conflictului militar major. Omul are destule neajunsuri și jumătăți de adevăruri că să mai trântească și războaie contrafăcute peste condiția precară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s