One girl against them all: because even though I am just a child,
still I see this isn’t real
Versurile astea defineau întreg discul Tiara: povestea unei fetițe care se hotărăște să înfrunte (dialectic!) până și zeii creatori întru salvarea omenirii. Că cică, zicea ea, rasa noastră nu-i complet dusă cu pluta. Și că ar fi păcat să dispară absolut totul. Epistola eroinei mi s-a părut mereu că are o încărcătură mai mare decât un simplu basm cu iz sacru (binele care învinge răul de dragul binelui care învinge răul). Pentru că fetei îi surâdea foarte mult minunata posibilitate umană de a crește (postură absentă zeilor). De fapt, Tiara pur și simplu simțea bucuria unei acadele. Și nu-i plăcea gândul că euforia aia… așa telurică cum era… să se stingă. Nouă, la cinci ani după lansarea ultimului disc semnat Seventh Wonder, sper că nu ne place realitatea în care o fetiță care limpăie o acadea fie este împinsă în fața unor tancuri autentice, fie îi este abuzată fecioria pentru ca magnații fabricilor de armament să devină și mai bogați. Fie ambele.
Dar suedezii de la SW nu cred că știau ce va urma în apropierea lor. Când au scris Tiara s-au raportat (doar) la milioanele de copii care suferă cumplit peste tot pe planetă, fără ca bogații lumii să miște vreun deget empatic (top 10 ar putea scoate din foamete toți copiii din Africa dacă și-ar pune la bătaie măcar 5% din averile oricum dobândite misterios) și fără ca masele (noi) să se opună cu adevărat sistemului draconic ce favorizează niște psihopați.
ONU spunea că problema înfometării globale s-ar putea rezolva cu niște sume ridicol de mici, situate undeva între 30 și 40 de miliarde de dolari. Păi, ca să înțelegem starea dată, doar săptămâna trecută s-au mai aruncat din pix 35 de miliarde de dolari pe nu știu ce rachete de azvârlit în conflictul dintre niște descendeți vikingi și aceiași descendenți vikingi. Iar averea marilor bogați numără sute și sute de miliarde de dolari. Apropo, fapt divers, avuția top 10 a crescut cu 75% din momentul apariției Covid-19. Iar profitului fabricilor de armament occidentale – de când a început filmul Putin cel Rău – i se adaugă aproape zilnic câte un 0 după prima virgulă.
Cred că muzicienii scandinavi și-au inventat simbolul dign nu neapărat din revolte conjuncturale (altfel îndreptățite), cât din convingerea că unica speranță de mai bine este generația tânără și chiar generația încă nenăscută. Călătorind prin albumul Tiara, observăm și adulți ce fac tot posibilul pentru a susține cauza fetei.
And with the truth in her heart, she’s the one
Our last defense, her innocence will make the Everones believe her
La urma urmei, dezvoltarea noastră a venit cu timpul. Unii care i-au depășit pe alții. Or, omul n-ar fi putut ajunge aproape de alte planete, n-ar fi putut specializa transplantul de organe (prelungirea bucuriei vieții) dacă se gândea doar la rahatul din curtea proprie și dacă renunța la a mai fi curios.
Nu știu dacă omul de azi a ajuns chiar atât de ignorant și de egoist, nu-s Marius Pieleanu, însă cu siguranță laturile lui comode îi sunt exploatate la maximum. Tehnologia, pe cât de frumoasă e atunci când cauți liber muzică, pe atât de nașpa e când vezi turmele de oi mânate dintr-un click și dintr-un #. Și nu tinerii sunt de vină.
A computer could never love, a machine could never feel
Live a life, or live a dream?
Mai zicea Tiara.
Nu, nu este vorba despre vechea imbecilitate prin care Nicolai Manolești tulbură cu harul lor cultural, spunându-ne cât de tare e hârtia de hârtie și cât de căcat e internetul. De parcă Platon n-ar putea fi citit și pe smartphone, de parcă sufletele n-ar putea comunica și-n prin calculatoare. Cosmonauta-mântuitoare Tiara altceva voia să demaște: fondul. Normele care se îndepărtează tot mai tare de ce ar trebui să fie unul dintre țelurile umane principale: protejarea tinerilor. În ideea că Soarele la un moment dat se va stinge și parcă ar fi păcat ca toate gândurile să se ducă pulii de suflet. Tiara conferă o lume post-Tiara. Sau o lume datorită Tiarei.
Seventh Wonder revine anul acesta cu un nou album de studio. Mulțumită americanilor de la Prog Palace Radio, stație pe care o consider ca fiind numărul 1 în materie de muzică dezvoltatoare via Google, am aflat de materialul ce urmează a fi lansat pe 10 iunie.
O mică precizare: căutând prin sute și sute de canale radio online, am constatat că 90% dintre play-listuri se rezumă la a difuza câteva titulaturi arhicunoscute. PPR propune zilnic ceva nou, iar emisiunea live de sâmbătă noapte este la fel de interesantă precum Studio Rockul lui Lenți Chiriac. Are maximum 10 ascultători concomitent. Mai puțin decât chat-ul lui Lenți. Planeta Pământ suferă de mari belele. Până și Tiara trebuie să-și dezvolte capacitățile persuasive! 😀 Să se agite puțin intelectualii… poate chiar să-și iasă din zona de confort… plm!
Din moment ce din The Testament, căci așa se numește următorul album SW, putem audia acum doar două single-uri, nu pot spune cu certitudine dacă avem de-a face cu un nou disc conceptual cu teme diferite sau dacă suedezii apelează la rețeta The Great Escape – Aniara (poemul lui Harry Martinson – laureat cu premiu Nobel)… vs. Tiara, dublă producție lansată la distanță de aproape 10 ani ce vorbește despre același subiect.
The world is for the taking
We rise, we fall
We conquer it all
and we keep moving on
We are the warriors
Hmmmm… Tiara era o războinică. În felul ei.
Până una alta, momentan, împins și de tembelii care nu vor să se oprească războaiele/vor să fie părtași la demență prin susținerea eforturilor de război, prefer să-mi tărăgănez universul desenat de Tiara.
And I just can’t see for the life of me
What inhumanity could make the Everones deny her
Două chestii aș mai vrea să adaug – pe baza pieselor de deschidere (mai vorbim după apariția catalogului integral).
1. Primele trei albume Seventh Wonder au fost foarte apreciate. Mie mi-au plăcut mai mult ca intuiție. Deoarece suedezii n-au prea reușit să evite factorul alungire, blestemul rockului progresiv (din ultima perioadă), și nici să dea mereu intrumentalului complex acea stare de spirit caldă. Să înșiri jdemii de note/ruperi de ritm pe metru pătrat poate face aproape oricine, cât timp la mijloc e un antrenament muncitoresc vecin cu nebunia. Și cum nici muzica nu-i șantier… Mai greu e să aduci în discuție, sofisticat fiind, agentul sentimental. Iar al patrulea pas SW, anume Tiara, deși n-a primit notele și laudele precedentelor albume (pe care acum le văd mai degrabă sub forma unor discuri provizorii din punct de vedere liric), cred că a găsit echilibrul pe care eu unul mi-l doresc. The Testament pare că o continuă logic pe fetiță.
2. Tommy Karevik, deși n-are un range uluitor (sau îl are, dar îl controlează prin intermediul întregului mesaj), mă impresionează de la an la an cu forța sa emoțională. Atunci când i-a luat locul lui Roy Khan în Kamelot, substituirea lui însăși personificarea palpitației afective, am strâmbat din nas. Pompierul suedez e însă pitoresc. Aici e și meritul colegilor săi de trupă, compozitorilor, care au știut să-l evidențieze, în sfârșit! (deh, repet, nu-s mare fan discurile mult aplaudate), la fel de percutant precum Youngblood în Sacrimony.
Adică în Angel of Afterlife – probabil cea mai Corneliană piesă din câte există (sensul nevrotic; putem mintenaș șchimba foaia, săr`na Tiara).
Sing for me… calming me down.
Chaos inside my Nebula!
And make the wrong turn to right
Și cu ultimul tezism sper că evit să cad definitiv în ridicol spunând și cum aș putea s-o văd pe Cornelia ca pe Tiara. Deși… chiar îmi place să tot traduc frumusețea fetei ăleia moarte demult. Sper că nu s-ar supăra. Before I die, I need to feel that I’m alive. Dacă niciodată n-am fost capabil să inventez texte, măcar să-mi mai dau un prilej să-i vizitez mormântul – driblez psihiatrii ca Giussy Baratky pentru că Ioana Radu ROFL. Ca să-i cânt: Farewell Tiara, this song is yours (…) A brand-new dawn, new faith has spawned, I am the message from the other side (…) Forever a debt for you and me.
Și cică de ce îi tot duc trandafiri inutili, vorba unui prieten: ca să-și ia țiganii Tuareg?. Sper doar ca să nu-și ia miliardarii și psihiatrii (de TV), ucigașii de Tiara, complet nasul la purtare… măcar să nu-mi mai spună cu ton demiurgic (și cu audiența grup) domnul Gabriel Diaconu cum Putin e rău și cum noi, românii, trăim într-o lume liberă. Mă uit și eu ca prostul în jurul imediat, nerusificat, și zău că văd cantități mastodontice de copii care-s departe de a fi liberi.
Tonight is the night, we celebrate a new beginning
Brother, raise your glass!
So Tiara, our one and only hope: here’s to you!
P.S.: Parcă Elize Ryd totuși zice I`m there, nu a debt (cum apare pe cărțulia CD-ului Silverthorn).
un gând muzical 