Aimer & Yuki Kajiura – Zankyou Sanka (2022)

Când am făcut siteul ăsta aveam o listă cu vreo 300 😀 de formații și compozitori din Japonia despre care voiam să zic câte ceva. De fapt, stimularea muzicii nipone (mai moderne) pe la noi (sonorități complet absente din catalogul numeroaselor posturi TV/radio autohtone) a fost primul motiv pentru care m-am înhămat la a mă lupta cu marile mele lipsuri eseistice. Încă de prin 2005 am convingerea că destulă parte din industria muzicală japoneză are darul (voit) de a împinge tinerele generații către numele importante ale omenirii sonore (altă perspectivă complet absentă din spațiul nostru media). Suficient pretext.

Dar mai mereu m-am luat cu altele: ba cu boli, ba cu înmormântări, ba cu războaie, ba cu pandalii, ba cu staliniști, ba cu neoliberali, ba cu neonaziști… rareori am făcut ce am vrut. Sau, mai bine spus, psihopații rareori m-au lăsat în pace.

Totuși, cred că pe temele menționate, cetățenește, am zis cam tot ce se putea zice. Indiferent de ce aberație enervantă mai apare, vreau ca pentru o perioadă să mă detașez un pic măcar aici.

Sigur, asta n-o exclude pe frumoasa Cornelia. 🙂 Despre ea am senzația că voi mai gângăvi, fie și dacă eliberarea înseamnă redundanță obositoare. Că pentru mine ea niciodată nu e destul. Dacă tot nu (mai) trăiește, cel puțin s-o duc cumva mai departe într-un univers (fluctlight) pe care fata n-a mai apucat să-l cunoască.

Bine… din fericire, n-a apucat să cunoască nici cum arată dictatura (unde ea a trăit) prelungită până și-n cea mai tare invenție a omului care se numește internet. Bineînțeles, mă refer la aspectele nașparlii ale comunismului. Că erau și părți bune… drepturile pozitive… AHEM! STOP! Că mă deportează Ursula & UE și nu apuc să dansez!

Revenind la muzică și la japonezi, vreau să spun întâi că am revăzut toate textele postate pe aici. Și sunt atât de puține faze față de ce-mi propusesem…

M-am bucurat însă că la un moment dat am făcut efortul să menționez piesele scrise pentru actrița/cântăreața Haruka Tomatsu. Pentru că acum îmi ridică mingea la fileu și mă scutește de alte demonstrații.

Japonezii propun în ultima vreme tot soiul de extravaganțe. Unele cadrează cel mult cu veselia, dar altele revitalizează scena fonică globală. Și prin revitalizează înțeleg compoziții nu neapărat mai dotate decât altele, ci diferite. Or, dacă privim la occident, fie și la trupele tinere înzestrate, remarcăm, în cel mai bun caz, reinterpretări convingătoare. Variații inteligente pe aceeași temă, după cum zic specialiștii. Dar nu prea putem spune că ascultăm… altceva.

Altceva, repet, nu înseamnă obligatoriu mai interesant. 80% dintre găselnițele japoneze sunt ridicole. Coloraturi exagerate și necontrolate. Restul însă merită din plin atenție. Și mă gândesc că stupidul cu pricina e un risc asumat. Pe ideea că n-ai cum să faci un pas deosebit dacă te complaci. Încerci și încerci și încerci… poate la un moment dat îți iese. Că să te tot mulțumești imitându-i pe alții…

Piesa asupra căreia insistăm acum n-aș zice că e dintre exponentele nonconformiste de primă mână. Totuși, ea face parte din drăcovenia dance-Alexandra Stan-jazz-simfonic-punk-progressive… heavy metal care doar din Japonia se poate extrage. Asemănătoare stilului Haruka Tomatsu amintit. Un amalgam care în teorie n-ar trebui nicicum să treacă testele critice. Dar o face.

Și o face într-un mod în care ascultătorul poate astfel fi interesat și de compozitorii esențiali datorită cărora (la urma urmei) s-au născut melodii precum Zankyou Sanka. Cu alte cuvinte, prinșii în bula Alexandra Stan pot afla că nu totul se rezumă la Alina Eremia.

Am mai zis: nu rezolvi nimic dacă unui puști privitor de Atomic TV îi dai trei palme și cinci pumni… după care pleci mândru de isprava ta transcedentală. Copilul va rămâne tâmpit, ignorant, superficial, închis firesc în carapace, nu da, nene!, iar săracia sa îți va afecta și ție viața, doctorandule în Van Der Graaf Generator, căci trăim într-un colectiv larg.

Japonezii, artiștii, par că au înțeles realitatea cu care se confruntă generația lor tânără – 70% dintre cei sub 21 de ani suferă acut de depresie din cauza conservatorismului local. Mulți copii, prea mulți, chiar recurg la suicid. Guvernul nipon are probleme majore în mileniul ăsta (declarate și asumate oficial, nu ascunse sub preș ca pe la noi), incluzând scăderea periculoasă a natalității… profil paradoxal, având în vedere uriașa industrie pornografică (prostituția, mai ales online, traficul de carne vie) scăpată din frâu. Paradox văzut în cheia necazului.

Venită pe fondul belelelor sociale (care-i afectează in special pe tineri), arta încearcă să reacționeze cu instrumente adaptate vremurilor. Nimic original – de pildă, ne amintim de riposta literaturii în Franța secolului al XVIII-lea căzută disperat în desfrânare și corupție.

Metoda este, de exemplu, Aimer – Zankyou Sanka/Demon Slayer.

Dincolo de toleranța la pătura de jos (neinițiații), actul artistic precum cel de față apelează enorm la factorul mișcare. Adică la viață.

E de ajuns să ascultăm refrenul de sine stătător. Apoi să-l ascultăm pe fondul introducerii decupate Demon Slayer. Vom remarca imediat complementaritatea. Plus însuflețirea.

Se captează un soi de euforie pe care privitorii de animeuri, infinit mai numeroși (plus mai tineri LOL) decât fanii King Crimson, îl pot prelungi în melodia totală (varianta integrală). Și acolo descoperă niște ruperi de ritm afective, un solo de chitară emotiv, o serie de teme aparte, dar sinergice… pe scurt, curiozitate, adică viață: metodă ce poate îndruma către King Crimson mult mai repede decât o face caterinca erudiților noștri. De ce să te sinucizi dacă ajungi să ai orgasm pe Starless? Cam ăsta ar fi scopul anumitor artiști japonezi de ziuă nouă.

Iar Yuki Kajiura, doamnă în vârstă de aproape 60 de ani, este una dintre principalele scriitoare nipone care se avântă pe mai toate genurile și subgenurile cunoscute. Baba a înțeles că receptivitatea autentică nu poate fi făcută cu jumătăți de măsură. Încă de când debuta alături de ultra rebela Madoka Ayukawa (1996). S-a expus, dar cred că i-a ieșit pasența. Timpul le confirmă.

Zankyou Sanka este ultima ei realizare notabilă, parte dintr-un viitor album conceptual croit pe vocea interpretei ce-și spune Aimer. Lista completă a muzicienilor implicați poate fi studiată aici.

Am citit nemulțumire în majoritatea cronicilor anime: că în ultima vreme Nezuko nu prea contează pe front, că nu prea se implică. De acord. Până într-un punct (nu intrăm în detalii regizorale). Căci fără simpla ei existență, eroii nu luau amploare. Simplul fapt că ea este, că ea respiră undeva, fie și într-o cutie departe de lumina zilei, fie și infectată cu htonian, e laitmotivul progresului. Încă din primul episod!

Viața e mai importantă decât misiunea. Viața înainte de orice.Tengen Uzui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s