The Rasmus – Jezebel (Eurovision 2022)

Cornelia… I don’t know how you got in my blood 😀 😳 😎

Mi-am făcut un fel de hobby anual: stau cu ochii pe selecția națională Eurovision din Finlanda. În condițiile în care concursul respectiv are impregnat în ADN moda vremurilor, dar și pentru că finlandezii vizează primul loc la capitolul ascultători rock pe cap de locuitor din lume, pasiune (mintea acriogenă) ce cred că se reflectă și-n cifrele vitale unde stăteau excepțional (am îndoieli că indicii-model se vor menține în ambianța aderării la NATO), e un adevărat studiu de caz să vezi cum pun (natural!) problema scandinavii de la granița cu Rusia.

Dintre propunerile vizate, listă unde remarcăm colaborarea internațională a grupului de alternative/metalcore Cyan Kicks cu nume precum suedeza Elize Ryd (Amaranthe) ori chitaristul și producătorul american Zakk Cervini (Limb Bizkit, Blink-182, Architects etc.), Finlanda a ales să trimită în finala de la Torino celebra formație The Rasmus.

Despre The Rasmus nu cred că trebuie să mai spun eu mare lucru. Bănuiesc că orice ascultător de muzică, fie și trăind mai mult pe sub pământ, a auzit de titulatura asta care extaziază arene peste tot pe planetă încă din anii `90. Și care a reușit să-și consolideze un sound unic asamblat din subgenuri oarecum diferite precum alternative, hard, gothic, funk, industrial și chiar symph.

Piesa prezentată la Eurovision, Jezebel, aduce câte un pic din tot ce înseamnă maniera trupei. Bineînțeles, focalizarea e pe refren (pe simplitate), căci așa e competiția.

Și nu știu cum altfel s-o descriu mai bine decât prin… chemarea pe care am simțit-o după show-ul din semifinala de joi: Cornelia! 🙂

Vineri dimineață, la prima oră, am vrut să fiu câteva minute la mormântul ei și să fredonez acolo Jezebel. Din categoria recidivată muzica noastră. Nu prea am cum să-i pun Devin Townsend.

Amprenta The Rasmus, energie și nostalgie laolaltă, mi s-a părut ideală în contextul subliniat prin foile astea de vreo șase luni încoace.

Am mai zis că nu vreau să știu cum a murit Cornelia atât de tânără și de frumoasă. Prefer să-mi fac scenarii. De exemplu, părți din versurile melodiei de față m-au făcut să mă gândesc cum ar fi fost sa fi murit făcând ce-i place, ce o definește, oricât de nebunesc ar fi putut părea inițial.

Mda, am si fost influențat un pic de o revedere pe care mama a avut-o de curând cu niște colegi de serviciu (pensionați, deh) a căror fată a murit la vârsta de 20 de ani căzând într-o râpă montană. Puștoaica era îndrăgostită de aventuri la limită. Iar toți cei care au fost la înmormântare mi-au spus că fata avea pe chip un soi de zâmbet, în ciuda impactului…

Cum ar fi fost ca Fata din Vis să se fi dus… nu știu… făcând skateboard printre blocurile ceaușiste? Sărind de pe un acoperiș pe altul, chestii din alea cum executa tocilarul ucrainean punkisto-cascador de pe Travel Channel (dacă imi aduc bine aminte) printre mașinăriile reci cu iz sovietic din Kiev, tocmai în ideea de a anima puțin peisajul monocolor. Imaginea Corneliei s-ar potrivi unui asemenea scenariu: ochii ștrengari, zâmbetul șic, mina șmecherită și totuși elegantă… într-un univers comunist optzecist.

Revenind la Eurovision, Jezebel nu e cotată ca fiind printre favorite. Casele de pariuri o plasează undeva în a doua parte a clasamentului. Nu mă interesează. Oricum cred că votarea în artă, la modul cine-i mai bun decât cine, e o tâmpenie (fiecare artist se presupune că amplifică în felul său patrimoniul universal).

În plus, producția cu pricina mereu a fost puternic influențată de atmosfera politică. Astfel, a.c. cel mai probabil va trimite trofeul în Ucraina – deși Zdob și Zdub, că tot sunt și moldovenii pe acolo, i-ar putea da Stefaniei niște ponturi folk-rap.

Eurovision poate fi și un exercițiu comput hazliu. Mie îmi place ca în secundele de dinaintea anunțării voturilor publicului să mă joc de-a prețul corect. Altgoritmul include situația geopolitică actuală, tendințele antropomorfe, antropologie, resentimente pe care în mod normal ar fi trebuit să se pună praful, frății euritope, acum și frății #, retragere ambasadelor, penuria de alimente dintr-o parte, inflația etc. Căcarea lumii în 15 acte. Nimic legat strict de muzică, firește. Factorul sonor e cantitate neglijabilă.

Dincolo de ierarhizări, a fost prima oară când eu unul am remarcat că publicul reacționa intim (concomitent) cu muzicianul aflat pe scena Eurovision – mă refer în special la secvența de pe la 2.27. Ok, nici nu miră foarte tare, Rasmus fiind o trupă de alt calibru live (în raport cu tipologia exhibiției).

Rusia n-a avut voie să participe. Altă imbecilitate cancel culture de dată recentă. Europa, prin intermediul popularului Eurovision, cred că a avut o șansă imensă de a arăta că nu și-a pierdut complet rațiunea și că e capabilă să facă diferența între artă și acțiuni militare, între rusofobia abjectă și adevăratele probleme ale continentului. Ca să nu mai spunem că terfelește însăși fundația spectacolului: unitate în diversitate (sensul cultural).

Ar mai fi de semnalat și vocea Corneliei. 🙂 Cornelia Jakobs, reprezentata Suediei (favorita numărul 2). Amintește întrucâtva de Janis Joplin, Debbie Harry și alte doamne de profil… prea fățiș evocă direcția pe care evident o urmează, dar oricum e o apariție distinctă.

Cât despre România… știți memeurile alea din lockdown care spuneau: ăștia cu bormașinile ar trebui totuși lăsați afară din casă? Pușcăria la domiciliu a declanșat atunci isteria zgomotoasă, căci nația asta parcă nu mai știe altceva în afară de parchet, gresie, termopane și mobila de unică folosință de la IKEA. Cam așa e și cu țara noastră din punct de vedere muzical. Kitschul pe care specialiștii din TVR îl tot trimit poate lipsi din orice catalog. Marciuc, Liana Stanciu, SRR, TVR, Moculescu, Romcescu, Faur și toți ciudații ăia mai bine ar fi lăsați în afară pe motiv de suportabilități finite. Căci și întristează, nu doar deranjează. Mie anual îmi repetă astfel că e o diferență parcă de nerecuperat între societatea finlandeză și cea română (elecția pentru Eurovision, observată într-un timp mai lung, e un test destul de relevant pentru măsurarea nivelului cultural – România muzicală, indiferent de stil, tinde spre 0, iar valoarea artistică ori îngustimea acesteia se reflectă în calitatea vieții de zi cu zi). Nu clasamentul protocolar are importanță, ci simțul estetic.

Finlanda și-a făcut un obicei din a fi opțiunea cealaltă. Și nu spun asta doar pentru că-i un anumit gen la mijloc. Faze rock au mai fost propuse și de alții, însă aproape mereu la modul plagiat (precum italienii care au câștigat anul trecut – copy/paste Marilyn Manson cosmetizat cu ceva indie). Băieții și fetele din Laponia țin să arate, și nu ostentativ (ci pliat decent pe tiparul Eurovision… fără teribilisme, epatări ori undergroundisme, în context, de tip… eu știu… Impaled Nazarene), că omul (europeanul) mai poate gândi și de unul singur. E suficient, iată!, și-un hard rock melodic optzecist (mestecat și remestecat – destul de diferit de atitudinea obișnuită Rasmus) pentru a respinge băltirea și vulgarizarea.

Woke up with bruises on my body
Hands tied, like Jesus on the cross
Your name’s in lipstick on the mirror
Jezebel
I don’t know how you got in my blood
Was it the dangerous things you do?
You always wanted to be a star

You lick your lips as you walk away
Your final kiss is to leave a scar
On a heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s