Cazul Christa Pike a atras atenția globală încă dinaintea recentei eșuări a execuției prin injectarea cu pentobarbital.
Modul în care Christa și-a torturat și ucis o colegă de clasă a provocat în ultimii 30 de ani emoții puternice.
Pe scurt, povestea e cam așa: în 1995, adolescenta pe atunci Christa Pike întâi a torturat-o într-o pădure pe Colleen Slammer, apoi a ucis-o prin multiple lovituri la cap.
Dar marea grozăvie, chiar mai mare decât pentagrama desenată (carnal) de Christa pe trupul lui Colleen, se cristalizează de-abia din momentul crimei încolo: în primele ore de după omor, Christa nu doar că nu a avut mari grețuri, ci și-a făcut un medalion dintr-o bucată din craniul lui Colleen, suvenir cu care s-a tot plimbat prin zona Knoxville, lăudându-se cu fapta.
30 de ani mai târziu, toate publicațiile mari de presă au preluat informația potrivit căreia Christa în sfârșit, după ani și ani de procese, este trimisă de statul Tennessee la moarte subită.
… doar că acel subit, ca în cele mai sinistre scenarii, pentru prima oară! în istoria modernă a execuțiilor (de pe teritorii democrate) și-a dovedit antagonismul, Christa supraviețuind nu doar unei singure injecții letale, ci rezistând chiar în fața a două porții agresive de pentobarbital.
Întreg basmul – care, dacă ar fi fost pus pe tapet de vreun etern candidat la premiul Nobel pentru literatură, ar fi părut foarte tras de gâlci – pe mine mă înteresează mai degrabă muzical pentru că nu cunosc vreo trupă în istoria muzicii extreme (black, death, grind etc.) care să fi avut curajul să se numească… Christa Pike. Includ aici și sonoritățile din zona doom, însăși denominația Black Sabbath dovedindu-se a fi destul de cuminte.
Desigur, mă refer la trupele care au și o oarecare coerență sonoră, nu doar teribilism gratuit precum sunt marea majoritate a găștilor difuzate de Lenți Chiriac.
Draconian de exemplu… iar e o denumire potolită, ascunsă sub pornirile artistice care prin excelență se sustrag corectitudinii politice.
Exceptând religioșii de ocazie, mai nimeni n-ar strâmba din nas auzind că o trupă se cheamă Draconian.
Dar ia să ne imaginăm cum ar fi dacă cineva s-ar autointitula Christa Pike. Și ar mai și asocia seringile cu pricina într-o piesă denumită I Welcome Thy Arrow. Eu bag mâna în foc că inclusiv publicații de tip Angry Metal Guy ar păsui brusc prin omisiune.
