Amorphis este una dintre puținele trupe care mai mereu au stat bine spre foarte bine la capitolul piese bonus și lansări solitare. Aflându-se în preambulul/prelungirea (depinde de versiune sau de optică) albinelor de pe discul Queen Of Time, Honeyflow mizează pe aroma folk de care Amorphis s-a folosit în toată cariera, încercând totodată să confere gravitatea albumului de care piesa stă legată ombilical.
Queen Of Time s-a distins ca fiind un album mai adânc decât precedentele sale, disc unde chiar și elementele folclorice au o doză importantă de solemnitate – chiar și-n începuturile trupei din zorii anilor 90, unele strict melodic death metal, regăsim ritmuri sprințare (susținute de sintetizatoare destul de zburdalnice). În acest peisaj, Honeyflow, mult mai jucăușă, cred că nu și-ar fi găsit locul în playlistul QOT. Prin urmare, alegerea de a o plasa drept single/bonus track mi se pare în sine o idee grozavă.
Mențiunea acestei piese – cântată poate nu întâmplător alături de Akira Takasaki, chitaristul eclecticei şi dansabilei trupe japoneze Loudness – merită făcută pentru că deschide orizonturi către o discografie captivantă. Un puști de 15 ani cu greu ar digera din prima Tales From The Thousand Lakes sau progresivul de pe Under The Red Cloud. Gustând însă întâi din Honeyflow, ascultătorul nefamiliarizat ar putea porni mai lesne către călătoria Amorphis.
–
Azi am fost după multă vreme la cimitir cu trandafirul de rigoare ca să-și ia (și) țiganii Tuareg. Spre surprinderea mea, având în vedere că recent ne-am tot sfredelit spondilozele din cauza Nimbostraților, erau foarte multe albine/viespi (nu fac diferența pentru că nici nu-s de la țară, nici nu-s entomolog), unele de mărimea unui pahar, zău!, care roiau de mama focului. Motiv pentru care n-am… putut 😀 da jos mărțișoarele-anacronice de pe cruci, liniștea insectelor-dinozaur părându-mi prioritară lol. Dar în tot spectacolul de tip Mr. Bean sau Pengu în gifuri pe Whatsapp m-am găsit fredonând versuri din The Bee și Honeyflow, având brusc dorința de a semnala și eu itinerarul mieros à la Amorphis.
It’s the bridge of golden queens