Un motiv esențial pentru care i-am tăiat-o definitiv psihoterapeutei curante, dincolo de faptul că n-am crezut niciodată că psihologia e momentan cel mult o pseudoștiință, s-a bazat pe insistența ei de a-mi transporta mintea către cele mai frumoase trăiri din viața mea atunci când gândurile negre și foarte negre încercau să mă acapareze. Cu alte cuvinte, psiholoaga mă obliga să apelez la nostalgie, rațiune pentru care, din moment ce nostalgia are în substanță o doză imensă de întuneric, clipele rememorate fiind doar atât: rememorare, am luat-o pe drumuri separate: ea continuând să fie de succes cu boii, eu preferând să mă agăț de orice altceva ar ameliora inducția suicidară – electrizare probabil ca efect advers al psihotropelor, eu neavând curajul de a-mi aparține în totalitate precum a fost cazul acelor fete din Uricani.
Nostalgia, ca manifestare ce include neajunsuri pe care cu greu le putem ascunde sub preș, este și leitmotivul ucrainenilor de la Ignea pe noul lor album.
Două ramificații ale câmpului lexical nostalgie cred că se pun pe tapet în Monumental și în viețile noastre de zi cu zi: 1. realitatea că-n definitiv ne întoarcem la căcatul din prezent, oricâte sforțări imaginare am face 2. grotescul de a altera-îndulcit un trecut care-și are gloria doar în ideea că atunci ne aflam, în mod normal, mai departe de moarte, la orele respective negăsind aceeași ardoare vitală pe care o descoperim afundați în altădată.
Aducerile aminte pot juca temporar rol de panaceu, pot da seama speculațiilor unor temporale metodologii psihologice. Dar ele, evocările și pomenirile, precum suplimentele alimentare, nu pot înlocui, vorba reclamei (de interes național lol), medicamentele prescrise de medic – se rupe întotdeauna filmul-coferat la un moment dat, prezentul cerându-și iar și iar tributul.
E crunt să constați că inclusiv nostalgia are ceva drăcesc în conținut, că frica de a nu pierde din mâini momentul-rechemat planează undeva chiar și-n cele mai dezlipite sforțări intelectuale. De unde și reafirmarea că psihologia, ca material didactic,… e doar o pseudoștiință.
Pe Monumental, gașca ucraineană Ignea își propune ceva mai puțin convențional, anume discuția despre urâtul din nostalgie. Desigur, nu-i o temă originală, Emil Cioran, de exemplu, clădind un imperiu din a demasca vicisitudinile nostalgiei, dar e un subiect interesant cel puțin pentru științele cogniției; plus că muzica are darul de a duce accesibil mai departe capacitatea omului de a abstractiza.
I play my music loud and travel inside
