Rusia azi

Pentru oricine cât de cât zdravăn la cap, a acuza toată Rusia din cauza unor ciudați e subiect de gâgă. Precum a fost și subiectul legat de chinezii care sunt atacați fizic peste tot pe planetă deoarece se bănuiește că noul coronavirus ar fi venit din laboratoarele din Wuhan. Precum a fost și imaginea americanilor de origine japoneză băgați în pușcării sinistre tocmai din ordinul conducerii SUA… pentru că aveau ochi oblici. Totuși, tema răsare azi mai frecvent decât ne-ar lăsa medicina să credem, inclusiv în analizele oamenilor de la care ai pretenția că nu-s Cristian Mihai Dide sau niște scelerați rasiști din galeria lui Dinamo București (mereu mi s-a părut simpatic cum cheerleaderele echipei securității bolșevice au tupeu să îi acuze pe alții de… orice). Catalogarea unui întreg spațiu prin optica acțiunilor individuale se predă în anul I la seminarul de sofistică… presupunând că așa ceva, absolut necesar, ar fi materie uzuală. Însă limbajul – estul e rău, vestul e bun – nu-i deloc izolat.

Prin urmare, am ales să scriu foaia asta care în alte circumstanțe poate ar fi părut deplasată. O pagină unde chiar vor încheia parcursul meu alături de stația Rock Goes Nightcore (versiunea neprelucrată) ce m-a ajutat enorm în ultimele luni datorită spectacolului emotiv, slobod, imagine-muzică.

Și o fac acum cu și mai multă plăcere pentru că în spatele ideilor pe baza cărora am tot bolborosit în ultimul timp se află… niște ruși!

Da, RGN este un post de radio… rusesc. Având convingerea că-s la curent cu mai toate manifestările în domeniu, îndrăznesc să spun că obiectul lor e tare deosebit la modul general.

Conceptul de music video nu le aparține. Nici pe departe. De altfel, aspectul fonic a însoțit imaginea probabil de când există rasa noastră, punctul culminant fiind nașterea spectacolelor de operă. În era modernă, oameni obișnuiți profită de internet și își exprimă o stare de spirit prin asocierea unei poze cu o anumită piesă.

Dar RGN cred că a dus un pic mai departe tipul de analogii contemporane accesibile tuturor – deci, nu doar elitelor – datorită unui soi de curaj cam prea mult respins azi în lumea occidentală corect politică de masă. Apelând doar la scene desenate (natural) cu fete frumoase (de multe ori îndrăznețe – nu în sensul despuierii, ci ca ideal), deci raportându-se la cea de-a 9-a artă (ultima pe linie cronologică), postul de radio propune o exprimare pop culture cu întoarceri la rădăcini – dacă privim la arta din antichitate și până în secolul al XX-lea, vom observa că sculpturile și picturile cele mai grăitoare (sau, oricum, printre cele mai discutate) conțin mult trupesc dezinhibat.

Și cred că motivul pentru care atât de multe minți luminate și-au dedicat existența întru exaltare naturală a fost tocmai iubirea pentru viață. Nu pentru vulgar.

De asemenea, după cum spunea filosoful Mihai Vacariu: Femeia este un miracol! Chiar dacă ar fi să ne gândim doar la Nastasia Fillipovna, a lui Dostoievski, un personaj pe care îl regăsești în atâtea și atâtea femei în lumea asta.

Ei bine, maniera RGN am impresia că se încadrează pe aceleași tipare.

Sigur, nu toată muzica difuzată acolo e digerabilă. Asta e altă discuție (prea mult alternative și nu-metal în opinia mea). Important acum de subliniat este veritabilul manifest pro-viață pe care pasiunea RGN îl răspândește în lume.

Personajele nu-s atrăgătoare doar ca să agite spiritele obsedaților hentai. Sunt frumoase mai ales pentru că transmit în ipostazele lor muzica însoțitoare. De fapt, în privința RGN nu putem disocia laturile ce construiesc afinitatea. Or, insistența acestor ruși de a fabrica sute și sute de idei (o muncă de colecție respectabilă), căci nicio producție nu e făcută ca să fie făcută, nimic nu e gratuit, face din gagici un simbol estetic, dincolo de fizicul arbitrar.

În plus, esticii (ha!) se raportează la trupe mai puțin cunoscute, de peste tot din lume (ha!), care poate au mult mai mult de spus decât ce ne oferă progeniturile MTV de mileniu III care trebuie să vândă artificialul amplificat sub forma așa-zisei mode americane ori britanice.

Iar reprezentarea RGN, folosită pe post de emblemă, mi se pare elocventă. Inițial, am avut stăpânirea de a nu da atenție domnișoarei a cărei lenjerie intimă e cât se poate de la vedere. Cu timpul am înțeles însă că inclusiv acest desen face parte din calculul sentimental al rușilor.

S-o privim! 🙂

În primă fază, putem spune fără regrete că avem de-a face cu o fată drăguță anime, foarte inimoasă, concomitent determinată și reținută, având echilibru rațional, care cântă la un… jazz (!) bass… made in USA. Fander, unde mai pui! 😀 Deci, nimic ieșit din comunul sferei weeb-ilor (occidentali) ori a celor care comozi și grăbiți clasifică anumite forme de exprimare.

Dar, dacă ne uităm cu mai puțin eres, vedem, clar, chiloții. De culoare turcuoaz (cred).

Inevitabil, datorită cromaticii, atenția se îndreaptă apoi către mâna învelită de o mănușă lungă, foarte feminină, ce are aceeași nuanță, la fel și unghiile ei vopsite de asemenea feminin. Mâna dreaptă cu care fata cântă.

Proeminentă, exagerată în raport cu restul peisajului, tipic stilului Salvador Dali!! Mereu am avut senzația că termenul suprarealist nu i se potrivește deloc spaniolului… din moment ce totul e cât se poate de ancorat în realitate.

Și aici intervine corelația splendidă!

Zona chiloților (și picioarele dezvelite, expuse) este cea capabilă să dea viață… poarta, cum ar veni: organul sexual feminin; brațul dă viață artei, capacitate de care, din câte știm, doar noi suntem capabili în univers.

Apoi, iese la suprafață și mâna stângă, mai discretă, restrasă în plan, dar care își îndreaptă arătătorul către privitor… de parcă ne-ar zice, ca o concluzie: aveți o datorie față de miraculoasa viață, faceți și voi ceva, e rândul vostru!

Da, niște ruși au creionat întreg tabloul! Mie mi se pare antiteza palpabilă, neipocrită, nefacebook-istă, ne je suis Charlie pentru like-uri, a tot ce face Putin în Ucraina. Este libertate de exprimare în formă pură. Între timp, occidentul cade tot mai mult în capcanele demenței rusofobe și cenzurii în numele binelui (însuși Ceaikovski a început să devină indezirabil) așa cum îl văd gardienii democrației pe filieră Washington – Londra – Bruxelles. Nici dislike pe cont propriu nu mai avem voie să dăm, funcția (spiritul critic) fiind îndepărtată de pe toate platformele social media. Între timp, NATO plânge din clonț numărându-și sutele de miliarde de dolari pe care le va câștiga de pe urma acestui conflict militar (așa-zise ajutoare, paie pe foc/praf în ochi, oricum inutile, pe care tot noi le vom deconta cu chiu, cu vai – deja am fost anunțați oficial că IAR trebuie mărit PIB-ul pentru pușcoace).

N-am știut ce piesă sau trupă să aleg. Așa că voi face un play-list (editez pagina pe parcurs) cu restul titulaturilor RGN omise – dintre cele care merită a fi evidențiate (din punct de vedere muzical – imaginile sunt cam toate șarmante).

Încep cu Detach. O trupă din Ucraina! Vocalistul e senzațional! Dacă aș fi parte dintr-un nume mare de gen, i-aș oferi imediat un contract. P.S.: Muzica acestei formații nu-mi pare a fi pe aceeași lungime de undă nici cu electrocutarea fascistă care se petrece în Ucraina de prin 2010, nici cu paradisul rakeților, nici nu regimul brutal condus de teapa lui Volodymyr Zelensky.

Rhapsody of Fire și Gamma Ray (percutantul imn Beyond the Black Hole… nu găsesc încă videoclipul RGN separat, ci doar redat în cadrul listei continue), două nume stardard pentru genurile în care activează (simfonic metal, respectiv power metal), sunt la rândul lor invocate. În cazul italienilor: probabil cea mai Masterplană melodie din saga Dargor.

Descoperirea piesei Track Fighter – What If e haioasă. Mă pregăteam într-o dimineață să-mi iau în primire ziua obișnuită de sclav neoliberal, când văd pe chat-ul paginii RGN, pe care o pusesem în față ca sevă cafeinizată, un băiat ce se chinuia să afle cum se numește compoziția mai sus menționată (o ascultase din întâmplare pe drumurile lui și nu reținuse denumirea). Motiv pentru care m-am rostogolit să aflu ce anume îi pricinuise atâta ardoare. Într-un final i-am dat de urmă spre satisfacția amândurora. A lui deoarece întrega melodie îi amintește de ceva foarte anume, mie pentru că părțile de chitară + bass îmi amintesc de Tool. Extrem, extrem de inspirată ilustrația părtașă! Robotizați-mă, Facebook-iți-mă, dar sufletul rămâne al meu! Sau, ieșind puțin din cutumele spiritualo-geometrice, cadrarea afirmă sânul – acel conector fantastic ce menține/dezvoltă viața în cel mai vulnerabil moment al nostru – în raport cu automatizarea orânduirii contemporane. Superbă fată și superb rânjet! 😀

Apropo de Rhapsody, Luca Turilli, chitarist și compozitor în perioada reușită a grupului italian, e de asemenea prezent și cu una dintre activitățile sale adiacente. Și este printr-o piesă ce o descrie la obiect pe Saber Arthuria Pendragon (na, că pe asta o cunosc și eu! e inspirată din legenda britanicului omonim) din seria Fate. Ca să fiu mai exact, vocalistul Olaf Hayer în duet cu soprana de culoare Bridget Fogle exprimă fix combinația de lament cu respect și cu iubire care o caracterizează pe regina spadasină ce își spune epitaful nu raportându-se la trăsăturile care o definesc indiferent de era unde își manifestă capacitățile războinice, ci la sentimentele ei simple de fată după descoperirea ursulețului de pluș dintr-un magazin din timpurile noastre: scena finală a serialului. Iar pianul e atât de… feminin 🙂 … în contextul Arthuriei. Cu atât mai rău îmi pare că nu știu toate poveștile din spatele icoanelor. Când ascult piesa asta, GC îmi apare la fel de clar ca la cimitir.

Fallen Within are ceva nostim din Motorhead și din Coma noastră. DRUNK AS FK! 😀

Dangerous New Machine – Skeletons = Basic Instinct. 😀 Deloc întâmplător fata locuiește deasupra norilor! 😀 Și această piesă amintește de Lemmy Kilmister. Iar mie personal îmi amintește de (celebra pe paginile astea) fata copilăriei, probabil prima nevroză. Din câte mi-o amintesc, cam așa arăta. Portret-robot să mă pună cineva să fac și pe arhimandrita asta o iau model – dacă Sailor Moona tot e preeminentă din majoritatea punctelor de vedere, inclusiv reale. Mina chipului parcă-mi și spune: acum ce te mai vaiți, ce nu-ți convine la mormonul meu…? ai avut șansă și te-ai dat deștept! Am făcut și-un copil… clepsidra… în sfârșit, să mergem mai departe! 😀 Notă: am eu prea multe regrete (n-am uitat-o cu adevărat niciodată, asta însemnând că le-am mințit rău de tot pe următoarele) sau aceeași mimică transmite și un soi de reproș dulce-amărui… ce-am vrut și ce-a ieșit, vorba străbunicului (preot) care își donase averea comuniștilor în ideea că să aibă toată lumea… :)))

Apollo Drive… chiar e tristă melodia asta. Mai ales pentru ăia care au avut neșansa să vadă fetele tinere moarte din morga Covid.

Din zona trupelor Poison, Blind – Teenage Dreams ar trebui să încânte fanii sonorităților cu pricina. Fotografia e bestială! Pare că asistăm la o imagine de după viol. Picioarele fetei spasmodice sunt imobilizate, iar în jur scene aftermath. Pozele distruse parcă spun că ea nu va mai fi niciodată la fel, că sistemele ei de valori niciodată nu vor mai fi legate. Cumplit! Totuși… don`t give up! 🙂 La urma urmei, nu există altă variantă.

Troy Harley are ceva din primul album Iron Maiden/șaptezecistul Judas Priest peste care se așează momente country și simfonice. Cu un plus la capitolul romantism. Versurile sunt adolescentine, ritmul sumar – deși… aproape 10 ani am stat incognito. Și chiar mi-a ieșit, ba m-am simțit deosebit. Deh, fiind elevul și ea profesoara, era mai bine să se știe cât mai puțin. Acum bănuiesc că n-o mai interesează dacă zic. Revenind, cât de bine se potrivește totul câteodată! Zilele trecute mă întrebase una dacă o cafea… i-am zis că am pe cineva. Daaaaa? Da… dar e moartă. A zis că îmi bat joc. Cu siguranță că nu via are probleme.

Speranța (declarată) celor de la RGN a fost să găsească o imagine suficient de… spicy 😀 pentru a merge cu piesa Treat (stil Bon Jovi/KISS/Motley Crue… sau mai degrabă Hardline – fosta trupă a actualului solist Axel Rudi Pell; corect ar fi fost să spun că formația asta activează de prin 1980, fiind una dintre multele titulaturi suedeze rămase în umbra Europe). Și cred că au ales cum nu se poate mai bine. 

Thirteen Reasons… nu am găsit prea multe informații despre formația asta. Cert e că are un talent remarcabil în a combina fundamentele heavy metal cu cele nu-metal. Știu, pare bizar, dar chiar așa se întâmplă. Energia zilnică!

Grimgotts e din aluatul pirate rock Alestorm. E… delicioasă… berea, adică 😀 Lick some minge!! :)) Nu știu cine e minunata ospătăriță, dar cred că la fel de bine ar fi mers și meteoroloaga Nami sau arheoloaga Robin din One Piece.

Heartist… aici e mai mult impresie personală. 🙂 Nu cred că există picioare mai proporționate. Dar, revenind la Vacariu, pare că totuși nu voi găsi iubirea absolută. rofl

Ok… picioare! 😎 Și o mireasă ce anticipează ipocrizia contractuală din instituția oricărei căsătorii. Can we pretend…? Și plagiat Nightwish… sau poate că exagerez eu. Cert e că melodia grupului Sharone n-are de ce să nu încânte fanaticii stilului propus de găști ca NW ori After Forever.

Așa ajungem la Eva. 🙂 Chiar la acea Eva! Altered Sky m-a întors la vremurile când citeam revista Bravo și îmi plăcea de Avril Lavigne.

Tempting Fate mă duce cu gândul la un hibrid Type 0 Negative, Korn și Radiohead. Moarta din poză e grandioasă și sinistră, fixând dezideratul trupei americane.

Australienii de la Antonamasia au lansat în 2006 un excelent EP de gothic metal intitulat Keep Nothing. La vreme respectivă aveam mari așteptări din partea lor. RGN a preluat de acolo piesa Still I Bleed. De atunci nu s-a mai auzit cine știe ce din partea muzicienilor până anul acesta când au revenit, după o pauză de opt ani, cu un single cam departe de sound-ul inițial ce li se potrivea.

Dope este o trupă din New York foarte interesantă ce alternează de vreo 25 de ani multe subgenuri rock, de la industrial la heavy, de la grunge la doom. Expunerea RGN este plastică pentru toate atributele grupului. Mă întreb cum ar fi sunat cu vocea lui Ozzy!

The Suit au un stil interesant de old school heavy – punk combinat cu hardcore și metalcore melodice.

Shapes & Colors preia în alternative mult parfum prog. Kamelot/Seventh Wonder.

The Darkest Moment trimite către ambianța Insomnium.

Project Vela propune un stil extrem de interesant. Mi-e cam greu să-l definesc… cert e că instrumentul clasico-… cyber leagă drumurile dintre rockoteci și Untold. Când ascultăm, zic să fim foarte atenți și la amplasarea fetelor din imagine.

Ziceam de picioare… 😀 selenare! Panterismul Marilyn Manson cântat de Rise in Vein redeșteaptă posibilitățile pe care un stil muzical de atitudine… carnală 😀 le avea altădată (până când casele de discuri bănoase să dicteze MTV-ul). Excelentă piesă de gen.

Despre Late Night Saviour am vorbit deja în altă pagină, însă acolo nu le-am menționat și Îngerul. Riff-ul e foarte, foarte mișto în mecanismul fabulei. Dar stilul vocal nu mi se pare că surprinde apelul dorit, iar din refren doar inceputul e armonios. O postez totuși, poate altora le va plăcea întreaga sumă.

Demon in Me… câte culori! Și toate cu sens. Tare pictorița! 😀

Cunoscut îndeosebi pentru activitatea sa din grupurile Sonata Arctica ori Cain`s Offering, chitaristul Jani Liimatainen are și o serie de proiecte mai mult (grupul ce-i poartă numele) sau mai puțin (The Dark Element – unde o regăsim în muzica pop symph metal pe Anette Olzon, fosta vocalistă Nightwish) personale. Adăugat recent și-n lista RGN.

Cum e, frățioare, fata (viața!) din Echoes – Alive în mijlocul toamnei!? Expresia mă cac pe… n-a fost niciodată mai consistentă!

Conquer Divide este o trupă internațională formată doar din fete ce se exprimă de obicei în aria metalcore, gothic și hard rock. Opțiunea RGN ne propune un sound situat undeva între Evanescene, Within Temptation și Amaranthe.

Băieții de la Falling in Reverse (originari din Las Vegas) ne cântă despre cancel culture. Despre lumea absurdă unde Dostoievski, Ceaikovski sau Pușkin sunt interziși, scoși, cenzurați. Demența nu are loc doar pe blogul vreunui neica nimeni influencer, ci și în mediul academic! We are traumatized by the damage done, welcome to America! Welcome în lumea noastră liberă, după cum ne anunță gurul Gabriel Diaconu. Atât de minunată încât marii gânditori sunt asasinați pe motiv de rasă. Fideli directivelor ursulavonderleyeniste, Facebook, Twitter sau Instagram, credincioși mediei controlate de autocrația 1%, din ce în ce mai mulți occidentali încep să nu-și mai aparțină. Like, like, like, fără posibilitate de dislike. Blonda aleasă e sugestivă: pare că fusese drăguță cândva!

Fly, fly high
Enlight my heart and my eyes
Bring hope with your holy sunlight: The Angel(`)s Fire!
(…)
and I will fly beyond the gates of space and time