Iris – Suflete de Gheață

E în continuarea paginii anterioare, dar nu e Rusia Azi x. Respectiva denominație o păstrez pentru fete frumoase. Acum vreau să vorbim despre o psihopată. Și, bineînțeles, nu orice smintită, ci una care e profesor de istorie la Universitatea Cornell din SUA.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 în data de 6 aprilie anul curent, Cristina Florea, educatorul nostru universitar din occident spune (dezacordurile nu-mi aparțin – am dat c/p din transcript, însă pe site există și înregistrarea video… am zis să și râdem un pic cu jurnaliștii români):

Rusia va continua agresiunea în Ucraina cât timp NATO îi va promite că nu va interveni în niciun teritoriu care se află în afara spațiului NATO.

Va depinde foarte multe și de atitudinea Vestului, care nu poate pur și simplu să facă promisiuni goale și să nu continue cu acțiuni.

Dincolo de orice motive care stau la baza nebuniei prezente (despre care am vorbit deja), vreau acum doar să remarc sentimentul bolnav pe care atât de mulți occidentali de frunte îl au, cu nimic mai prejos decât Putin, pentru întreținerea războiului.

În loc să militeze pentru renunțarea la suicid și pentru acceptarea condiției, oameni precum Cristina Florea, oameni educați, intelectuali, vor mai mult război. Mai multă inflație. Recesiune, foamete, boicot, canci resurse vitale. Mai multe fabrici de armament, mai mult sânge! Tot tacâmul.

Profesorul universitar Cristina Florea vrea să continue cu acțiuni!

Pe psihopata în cauză pare s-o doară-n șunci de faptul că un contraatac NATO – anularea Articolului 5 – ar însemna declanșarea unui conflict global. Ce ar putea foarte ușor însemna reducerea populației mondiale cu zeci de procente (la ce tehnologie există azi) în mai puțin de o săptămână. Pentru că un război direct Rusia vs. NATO, pe bune, unde Federația lui Putin sigur n-ar folosi vechiturile ruginite pe care le folosește acum (la mișto) în Ucraina, ar însemna apocalipsa.

Și când zicea cineva că problema lumii nu e prostia maselor, ci prostia elitelor…

Altfel, da, Cristina Florea are dreptate când spune că occidentul (doar) dă din gură. Dar soluția nu este în niciun caz riposta (militară ori economică). Ci să-i spună cineva actorașului Zelensky că n-are rost să-și sacrifice populația în virtutea unei utopii tembele. Nu să-l încurajeze cu hashtaguri și arme inutile!

În prealabil citatului menționat, Florea mai spune și că Putin, neprovocat, probabil va încerca să forțeze aproape de frontiera NATO (de parcă acum nu asta se întâmplă)… sper să nu meargă mai departe, dar asta va depinde foarte mult si de atitudinea Vestului… continuarea am subliniat-o. Iar faptul că e o continuare, nu o delimitare între ce ar trebui NATO să facă și ce ar trebui Vestul să facă, mi se pare esențial.

Cu alte cuvinte, e ca și cum eu m-aș întâlni pe stradă cu cinci fetițe și le-aș ucide în ideea că DACĂ una dintre ele va deveni Ana Pauker.

Discutăm diferit în cazul în care Putin & co. vor mâine să cucerească Londra. Hai să așteptăm clipa aia, că nici Churchill n-a ripostat până când nu era clar că ai lui sunt în pericol de belire. De ce să ne-o căutăm cu lumânarea!? Dar extinderea invocată pe canalele de propagandă CNN nu se va întâmpla. Pentru că Londra nu e = stalinistul Donbas. Plus că bogații din fruntea NATO (Vesticii, ha!) au doar de câștigat cât timp evenimentele din Ucraina se prelungesc și cât timp Federația Rusă militară își încordează mușchii.

De asemenea, sugestia profesorului universitar mai implică ceva, poate la fel de grav venit din partea unui reprezentant al culturii: alimentarea benevolă a firmelor de armament. Adică să fim împinși pe scări și întrebați apoi de ce ne grăbim. Atunci când vă veți mira cum s-au scumpit în ultimul hal toate și de ce nu există insulină în spitalele oricum de rahat, răspunsul îl găsiți la profesorul universitar Cristina Florea: sumele alocate din PIB pentru militărie și pentru paradigma militărească în general… că altfel ne ia mama dracului pe toți!

Bă, uite că mor cu zile de cancer, stau la cozi interminabile ca să fac chimioterapie, n-am ce mânca, dar e mai bine decât să mă tranșeze Putin! Or, cuvintele astea se spun chiar și dinainte de #Slava Bălării! Și pentru ce? Pentru vreo fată frumoasă, onestă și verticală? Pentru Haruno Uchiha Sakura (Sasuke nu se duce fioros la granița altor planete… stă până când vin alții peste ai lui, nici măcar peste Pământ)? Nu. Ci pentru stalinistul Donbas, pentru un teritoriu ultra-pro-URSS, pentru un regim neonazist, pentru un actoraș hashtagist. F… și cu banii luați.

Și să nu-mi spună cineva că Florea nu e psihopată. Că e doar proastă… neatentă, repezită, la menopauză… refuz să accept! Eticheta ei e de profesor universitar!! În Statele Unite ale Americii! 🙂 Profesor ce nu delimitează NATO (organizatie militară) de Vest în discursul său.

Promit totuși ceva: mă duc la război cu Rusia, ca mândru membru NATO, dacă și numai dacă profesorul universitar Cristina Florea, această instigatoare intelectuală, va alege la rândul ei să fie infanterist (eu n-aș putea contribui altcumva), să-și dubleze părerile prin acțiuni.

Că ți-o iau la… dacă doar mă trimite pe mine carne de tun în timp ce ea își papă dolarii de la maaaaare, maaaaare depărtare.

Și eu care îmi propusesem să scriu foaia Iris – Suflete de Gheață după ce am aflat că una de care îmi place (mai degrabă o admir, deși e într-adevăr prezentabilă) tocmai a rămas gravidă. Evident, n-am vreo contribuție. Și a trebuit să joc în hora sărbătorii… părea fericită.

Fac ce fac și nu scap de fatalitatea Andrei Partoș. Maimuța ca omul… rămâne pe retină tot ce prinzi în copilărie… din lipsă de altceva.

Îmi propusesem să mai bocesc un pic pe internet despre cum anumite trenuri din viața mea nu doar că nu merg mai încet ca să mă urc din mers, ce să mai zic de oprit?, dar trec pe lângă mine cu sute de km pe oră.

Să bat monedă pe

Mă privesc în vitrine, dau un pumn în zid,
De ce naiba pentru mine toate ușile iar se-nchid?

Și să iau fiecare vers, să bag iar la înaintare simbolul purității (anime like :D), găselnița entității care poate vedea sufletele și alege meritocratic (sunt un tip special!), să-i resping danpuricește (politologul de ocazie, nu actorul) pe toți cei care acum ciceroistic se cred Keiko Yukimura. Și să explic cum nu-i urăsc (sunt special!), doar că s-au dus multe pe apa sâmbetei. Nu mă mai interesează dacă se duc subit. Unii chiar sunt foarte bolnavi, la propriu, fără nicio caterincă… pur și simplu nu mă mai trece niciun fior. Vreau, zău, dar am secat. Curios parcursul ăsta… acum fierbi, mâine asimilezi cam cât asimilezi un accident de muncă din fundul Tibetului.

Hei, voi, suflete de gheață,
Nu-ncercați să mă opriți!
Hei, voi, nu vreau sa mă-ntorc!
Pentru cine? Pentru ce?

Nu că i-am spus/i-aș fi spus ăleia vreodată ceva… îmi prefer aripile libertății de acum până crap, adică nuanțe de libertate (să ascult muzică atunci când pot, de exemplu), deci n-am de ce să mă plâng. Dar parcă mă cam oftic… eh, am alt prilej să mai fug puțin la Cornelia. De fapt, gravida, din punct de vedere social, are ceva din noblețea Corneliei, poate din pricina asta m-am deviat ușor… Rar am întâlnit o fată simplă, dar foarte drăguță, care să muncească (legal și moral) precum o apucată (în multiple locuri, dormind maximum patru ore pe zi) doar ca să mănânce și ca să-și plătească facturile și chiria – trăiască lumea noastră liberă! Când măcar fizic putea alege calea scurtă.

Vantul nopții dezbracă veacul cenușiu,
Cerul pe asfalt apasă si e frig în parcul pustiu,
Mă ascund în tacere, anii s-au tot dus
Călător din poartă-n poarta, merg încet catre apus.

În orice caz, însărcinată cu altul sau nu, pe frumoasa zilieră n-o voi disocia de fetele din Rusia Azi 1, 2.. 3.. câte or mai fi. Dimpotrivă!

Pe Cristina Florea, în schimb, o bag în… și îi spun că nu vreau să mă cheme uitarea pentru că ea vrea continuarea acțiunilor!!!

Ținem mult prea mult la viață
Și de fapt nu o prețuim!

Ah… și muzică, da: piesa asta cred că e de departe cea mai bună din catalogul Iris. Nu se exclude din tiparul Iron Maiden, Judas Priest ori AC/DC, dar caracterul de epigon se manifestă descentrat, deci cumva personal. E un moment (solitar) când trupa noastră faimoasă înțelege cu adevărat aspectele istorice.