Japonezii au dat-o lumii pe micuța Suzuka Nakamoto, vocalistă pe care, datorită versiunilor live, am pus-o încă de la începuturi (avea în jur de 13 ani când debuta cu Babymetal) alături de numele importante (cel puțin) heavy/power/prog melodic. România încearcă acum s-o dea pe foarte tânăra Natalia Bendre (11 ani). Din păcate, cred că parcursul… Citește în continuare Natalia Bendre
Place Vendome – My Guardian Angel (2009)
A. Oricât de mult mi-a cășunat pe intelectuali, pe care am ajuns să-i consider principalii vinovați pentru starea nației, băltirea, lașitatea și conjectura lor nefiind anulate de abilitățile cognitive, trebuie să recunosc că mă bucură amendarea anumitor semisavantlâcuri de dată recentă. Să luăm cazul discuției legate de restricțiile bisericești pe timp de pandemie. La televizor… Citește în continuare Place Vendome – My Guardian Angel (2009)
Sermon – Birth of the Marvellous (2019)
Ne întoarcem puțin la profesorul de filosofie Adrian-Paul Iliescu: „Problema României nu este prostia maselor, ci prostia elitelor”. Citind câteva dintre editorialele ziarului Gazeta Sporturilor, cel mai mare cotidian de profil din țara noastră, mai că ne vine să-i dăm dreptate. Luăm cazul domnului Cristian Geambașu, jurnalist important la publicația amintită, cel care în descrierea… Citește în continuare Sermon – Birth of the Marvellous (2019)
Aryem – Dangerous Paradise (2020)
În optica dezastrului Nightwish din ultima decadă, incluzând și supraevaluări de tip Xandria, să vizităm puțin Mexicul. Nu cred că am făcut-o aici până acum. Și ne oprim asupra unui grup înființat imediat după ce icoana finlandeză pare că și-a dat obștescul sfârșit (Imaginaerum - 2011). Dangerous Paradise, debutul trupei Aryem, a apărut însă mult… Citește în continuare Aryem – Dangerous Paradise (2020)
Stria (2012)
E ciudat. Trupa asta de rock alternative, înscrisă în largul concept de muzică creștină, n-ar trebui să iasă din perimetrul topurilor (actuale) MTV/FM. Totuși, îmi transmite o conduită pe care o asociez cu un soi de Pink Floyd Disturbed...ian. În general, găștile alternative (nu metal, electro rock, eu adaug pe aici și ramura metalcore etc.)… Citește în continuare Stria (2012)
Lannon – Heaven’s Gate (2020)
Nota distinctă a supergrupului Lannon e dată fără îndoială de vocea portughezului Johnny Icon. Parcă-i luat din petrecăreții noștri gâjâiți. Cărora li s-au injectat celule Aurelian Andreescu, Demis Roussos și... Phil Anselmo. Iar descrierea muzicii generale o dă avântata din stânga. De la fasonare, postură, până la zâmbetul șmecheresc și arogant, jumătate din imaginea asta… Citește în continuare Lannon – Heaven’s Gate (2020)
Picture Me Broken – Walls of White (?)
Închei aventura stației RGN cu o piesă ce aparține unei trupe care în 2009 primea importante distincții (printre care menționăm premiul MTV - Best Breakout Bay Area Artist), aprecierea culminând în 2012 atunci când Picture Me Broken avea să deschidă singură concertele Alice Cooper sau Marilyn Manson. De atunci, însă, gașca din California n-a mai… Citește în continuare Picture Me Broken – Walls of White (?)
Mosaic – Spectrum / Life/Less (2021)
Desenul ăsta înseamnă pentru mine cam ce a însemnat revelația lui Felix după împărtășania cu schepsis a Otiliei. Doar că suma precedentelor mele foi îi dă și un aer de Ștefan Gheorghidiu. N-aș exagera invocându-l și pe Victor Petrini... ăla era mereu sigur de căcat. Cu tot PTSD-ul indus, studentul la filosofie parcă era mai… Citește în continuare Mosaic – Spectrum / Life/Less (2021)
Dama – Bring Me the Night (2016)
Paginile oficiale ne anunță că numele trupei vine de la pasiunea vocalistei pentru influențele gothice bazate pe arhitectura catedralei Notre Dame. Mesajul e suficient de stereotip pentru a nu avea pretenții enorme. Iar abordarea muzicală cu pricina nu prea avea cum fi altfel decât încadrată pe triada cromatică posomorâtă-senzualitate-emoție neocolită. Și atunci de ce ne… Citește în continuare Dama – Bring Me the Night (2016)
Triosphere – The Heart of the Matter (2014)
Într-o notă foarte personală, nu mă pot abține, zic de la început că albumul e capabil să-și depășească vremea. Lângă mormântul bunicului e o construcție destul de arătoasă (poate un pic fudulă, având totuși aerul criptic al construcțiilor seculare de piatră cu motive) unde sunt oasele unui clan întreg. Pe boss îl cheamă fix ca… Citește în continuare Triosphere – The Heart of the Matter (2014)
Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)
Perfect! Prea perfect! Sonorizarea, jocul de lumini, coregrafia uman-electronic (să crape de ciudă tradiționalii de duminică), prestația domnișoarei Nakamoto (tipa a ratat doar două note în intense zile live consecutive), fabuloșii instrumentiști, amplasarea camerelor de filmat, cinematica scenei, impactul pirotehnic, sincronizarea publicului... până și mesajul despre distopie din intro îl putem cataloga drept nimerit, cel… Citește în continuare Babymetal – 10 Babymetal Budokan (2021)
Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)
Ca cetățean lipsit de lauri într-ale pseudo-științelor psihologice și psihiatrice, nu prea înțeleg ceva: cum se face că personalul medical din ATI pe care-l stresez cu telefoane, încercând să aflu dacă mai e cazul să sun sau nu, poate fi atât de răbdător și empatic, în condițiile în care se aud în jur scene din… Citește în continuare Canvas Solaris – Spatial / Design (2003)
The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)
Având sound oarecum outdated, acest Journey/Eagles/Survivor tineresc se vrea a fi un soi de veșnica pomenire cu iz de soundtrack pentru filme ca Dirty Dancing. Interesant este că abordarea muzicală nostalgică vine din partea lui Bjron Strid și a lui David Andersson, doi dintre componenții de bază Soilwork, grup setat pe sonorități mult mai supărate.… Citește în continuare The Night Flight Orchestra – Internal Affairs (2012)
BloodBound – Stormborn (2014)
Starea de Kung Flu, vorba lui Trump, nu permite cine știe ce vectori intelectuali. Capul ciocănește în ultimul hal. Și cum vrei să nu-ți pierzi și mințile din cauza sistemului public de sănătate asfixiat, alegând pe cont propriu credința-n tot soiul de analgezice-vedetă-la-ore-de-maximă-audiență, bine-i neoliberalismului, dacă tot nu te bagă nimeni în seamă din moment… Citește în continuare BloodBound – Stormborn (2014)
Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)
Dacă printr-un miracol nemaivăzut aș fi avut o fetiță, atunci cu siguranță aș fi botezat-o Ioana. După Jeanne d'Arc. Mi se pare cel mai mișto personaj din istorie. Chiar mai șarmant decât Maria Magdalena. Deh, alienata era și spadasină. Că lupta pentru niște crezuri tembele e altă discuție. Că însăși existența ei a fost probabil… Citește în continuare Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)
Eir Aoi – Innocence
Alexandru Paleologu, în culegerea de eseuri „Simțul Practic”, caracterizează filosofia lui Nietzsche drept o emancipare a insului și o exaltare a vieții cu virtuțile ei. Tot în lucrarea menționată, criticul literar afirmă la un moment dat că mediocritatea excepțională a lui Goethe nu e altceva decât echilibrul unor forțe lăuntrice irezistibile și opuse. Ambele comentarii sintetizează… Citește în continuare Eir Aoi – Innocence
Keldian – Darkness And Light (2017)
E foarte simpatic ultimul slogan IKEA: „Pentru o lume mai bună!”. Căci, dacă cineva încă n-a aflat, compania de mobilă suedeză e responsabilă contractual de distrugerea pădurilor virgine din Carpații noștri și de pustiirea Pădurii Băneasa - printre multe alte dezastre ecologice cauzate prin toată Europa. Desigur, motto-ul nu menționează limpede în favoarea cui se… Citește în continuare Keldian – Darkness And Light (2017)
Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)
În aproape fiecare stație de transport în comun prin care trece autobuzul meu se pot descoperi citate care mai de care mai culturalizatoare întru gloria STB. De exemplu, călătorii (majoritari) care îndeobște nu poartă mască (sau și-o scot imediat ce coboară, frecându-și isteric râtul, de parcă țin morțiș să viziteze secțiile ATI cu orice preț)… Citește în continuare Dawn of Destiny – Rebellion in Heaven (2008)
Keldian – Outbound (2013)
Dispare magia primului impact, dar se individualizează calitățile muzicienilor la comandă. Linia a-ha nu mai oferă aceleași surprize, naivitatea, poate și un pic bravura, transformându-se pe acest al treilea album într-o stilizare impară (eu unul nu știu să mai existe o trupă cu sound-ul de față). Al doilea disc, Journey of Souls, reprezintă un detaliu… Citește în continuare Keldian – Outbound (2013)
Keldian – Heaven’s Gate (2007)
Datorită tonalității vocale, proiectul Keldian s-a înscris încă de la start pe coordonate destul de originale. Exprimarea clară de tip Duran Duran, Sting sau a-ha escortată prin faze hard & heavy optzeciste, progressive ori chiar power/symph metal nu era un teritoriu exploatat, motiv pentru care acest grup și-a câștigat o poziție aparte pe scena muzicală,… Citește în continuare Keldian – Heaven’s Gate (2007)
un gând muzical 