Late Night Savior – In the Aftermath (2017)

Fenomenul (vandabil) Seattle, reprezentat în special de nume precum Nirvana, Pearl Jam și Temple of the Dog, nu mai stârnește interesul de altadată. Totuși, unii nu abandonează ideea de a reînvia un spirit grunge ce părea complet ruginit. Iar formații precum Late Night Savior se numără printre puținii continuatori inspirați.

Dar LNS nu este o formație grunge în adevăratul sens al cuvântului. Altfel nu cred că ar mai fi trebuit să ne pierdem vremea. Și nu spun asta ca să-i jignesc pe ascultătorii găștilor celebre amintite mai sus, deși fac parte din categoria celor care cred că gusturile nu doar că se discută, dar ele se și cizelează. Această trupă din Utah, care de la apariția sa din 2016 a strâns o bază solidă de fani (popularitatea și aprecierea, chiar critică, într-o zonă-cimitir muzicală mi-au atras atenția), apelează la elemente hard, groove, southern rock, country, glam, power metal, stoner sau alternative pentru a ține treaz interesul Pearl Jam, grupare de atitudinea căreia este foarte apropiată. Putem spune că avem de-a face cu un post-grunge de tip Staind, însă cu un plus pentru Salvatori la capitolul diversitate. De asemenea, trebuie subliniat faptul că LNS obișnuia să cânte coveruri Iron Maiden în concertele sale.

Dincolo de răsuflarea oarecum proaspătă, alte trei aspecte fac din trupa de față un nume tare interesant chiar și pentru timpurile noastre: 1. Vocea care se plasează undeva între Eddie Vedder și Chris Stapleton… de unde 2. Emoția transmisă foarte șarmant 3. Prin urmare, versurile capătă un soi de autenticitate pe care nu o regăsesc la titulaturi precum Nirvana.

Și apropo de Nirvana, poezia cu tentă crudă semnată LSN este preferabilă oricărei încercări așa-zis deprimante cu etichetă Kurt Cobain. De altfel, piese ca Alive parcă vin direct din stradă: fără brizbrizuri afaceriste. Naturalețea poate fi aici chiar tulburătoare. Cu atât mai mult cu cât iau în calcul și ideea încremenitei aleasă de RGN – mai ales chipul fetei ce parcă privește caustică… și cu teama dată de ireversibil, de-a-ndoaselea geometriei, la întreaga sa situație, pe deasupra persoanei care-i face umbră tardivă: apelul de tip 112 răspuns la țanc cred că e o aparență… omul cu umbrelă nu pare grăbit/afectat… fata privește gol în diagonală… zâmbetul cică liniștitor îmi pare mai degrabă un soi de pe bune!? -. Sau, derulată scena, umbrela aia e vinovată de sângerare, telefonul… ultima strigare către salvator…ul…pe care nu l-ar vrea supărat că n-a mai ajuns (de unde grimasa)… poate că nici nu există vreun salvator, asta fiind pricina marelui rictus… etc. Sick and Twisted, de exemplu, vine apoi (sau înainte), la fel de firesc, ca un duș rece. Pentru mine, pentru ea, pentru tăieturile din lumea reală. Câteodată o rog din tot sufletul pe moarta din povestea mea să spună ceva ca să nu mă sonez definitiv, dar mă mențin pansat gândindu-mă că egoismul e doar iluzie circumstanțială. Închipurie care oricum mâhnește în sine. Etc. 😀 Aranjamente și permutări din astea, unde putem jongla liberi cu sentimentele, descriu exact capacitatea tinerei trupe americane de a se sustrage ipocriziei genului. Episoade Nirvana eventual se invocă în față unei păpuși gonflabile, nu atunci când se confruntă lumina – era să mă andreipleșuiesc și să zic vedeta – dintr-un cimitir… și nu numai.

Am ales EP-ul In the Aftermath (al doilea material de studio) pentru că este perfect în vederea familiarizării (sau refamiliarizării) cu universul unei trupe despre care se spune că ar merita mult mai multă popularitate. Însă tocmai aici plusează Brandon Johnson & co.: printr-un grunge modelat în chip Alter Bridge (momentele reușite) ori Tool. Deci, se poate cânta un stil muzical (croit prin excelență pe concepții de marketing) și nerenunțând la idealuri pur artistice.

Celelalte albume, Among the Forgotten și From Ruins (debutul, respectiv ultima producție), cred că trebuie ascultate după parcurgerea In the Aftermath. Maniera Tool, nu tocmai ușor digerabilă, e recomandată cu un aperitiv.


Open up your eyes and breathe again
Just give me a sign, you’re all I have
Tell me you’re alive

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s