Pe noi ne apără Mircea Geoană – și, sper, esențial, Mihaela, dragostea mea. N-avem probleme belicoase. Putem astfel să ne vedem de alte chestii, cum ar fi muzica. Totuși, nu știu de ce, din punct de vedere calitativ, lucrurile arată jalnic pe aici, chiar dacă avem protecții de grad înalt. Și când te gândești că Aristotel justifica pasiunea acerbă a grecilor antici pentru filosofie și prin calmul permisiv cotidian. În Ucraina prezentului, din câte ne anunță megafoanele fabricilor de aramament, situația nu s-a schimbat enorm față de perioada Holodomorului: rușii stau la pândă! Aceiași ruși răi ce făceau mai ieri front comun fix cu americanii cei buni întru cuprul Africii de Sud: oare cum arată prietenia dacă așa se înfățișează dușmania? Cât au intervenit rușii în atrocitățile comise de NATO în Serbia? Eu cică mă bag, tu dai din gură că te bagi, iar la final împățim resursele (așa e de la WW2 încoace, de la trasarea hărților făcută cu aceleași mâini sovieto-occidentale), probabil de data asta pe cele din Donetsk (intenționat lasată zonă oricum cam a nimănui)… sădim laolaltă și teroare pe cârca micuților ca să ne justificăm schizofrenia militaro-financiară, ca să nu mai vorbim, de data asta serios, dincolo de agitația îmbogățiților prin războaie care se tem ca nu cumva cineva să dea brusc, oare de ce?, mai mulți bani către sănătate și educație în detrimentul, că altfel nu prea se poate, soldățimele (artificiale), despre istoria recentă care nu-i plasează pe vecinii din nord (și est?) într-o sferă cu mult mai bună decât a României, ba dimpotrivă. Cu toate astea, artistic, lucrurile se mișcă acolo considerabil mai antrenant decât aici – poate ne explică Psihologii Muzicali de ce. Ultimul album Ignea e doar o altă dovadă în acest sens.
Formată la Kiev în 2015 din muzicieni născuți (!) după 1990, trupa menționată a lansat două albume de studio care au atras atenția pretutindeni. Dacă primul nu prea se dabarasează de statutul estic de epigon, aflându-se într-o constantă căutare a identității, deși sună foarte bine, The Realms of Fire and Death cred că oferă un veritabil stil propriu. Ca să mă fac mai bine înțeles, e suficient să spun că o revistă de specialitate definește fondul ca fiind death metal melodic, alta ca având linie symph metal olandeză, iar recenziile, fie și amatoare, menționează ca influențe găști din zone diferite precum Amorphis, Rammstein, Delain sau Opeth. Aparenta discrepanță nu denotă lipsă de personalitate, ci tocmai capacitatea de a da o formă coerentă anumitor variații. Și atractivă, adjectiv fără de care nimeni nu-și depășește granițele.
Așadar, muzica celor de la Ignea n-are trăsături moștenitoare definitive. Individualitatea, în mod surprinzător, având în vedere zona geografică, se regăsește din plin. Personal, cred că discuția conformă ar fi legată de caracteristicile locale. Pentru că avem mult industrial, mult registru jos… și o senzație că fiarele și betoanele umbrei istorice capătă glas. Printr-o altă comparație, noi ne limităm la Celelalte Cuvinte – Se Lasă Rău și Armaghedon (1993, respectiv 1994). Care în sine au limitele lor… ok, și manifestul București Underground scris (chiar că mafiot) de către locatarii cartierului… Primăverii.
Iar timbrul vocalistei Helle Bogdanova (care sare ușor de la melancolie la agresivitate) face ca demersul, numit în ansamblu drept progressive metal cu adaos de sonorități specifice spațiului est european, să fie foarte natural. Existența ucraineanului de rând, de la Război – incluzând așteptarea salvatorilor americani sau englezi care, bineînțeles, n-au venit niciodată – și până acum parcă e captată la virgulă în glasul ei. Mai mult, ce în alte cazuri (preponderent cu lalele în jur) pare kitsch, forțat, gratuit, Ignea transformă în autentic.
Albumul este împărțit în trei secțiuni: prima ne vorbește despre o regină care o ia razna din cauza unei profeții care-i anunța finalul printr-o moarte violentă, motiv pentru care instaurează un regim dictatorial, a doua despre tragedia unui băiat care se tâmpește după ce-i moare iubita, iar finalul relatează efectele nașparlii ale forței primordiale (foc) puse de zei (din câte imi dau seama, se invocă divinități din arii diferite) în mâinile oamenilor. Evident, avem de-a face cu un soi de teză-sinteză-antiteză hegeliană… destul de speculativă (arguție). Dar, din nou, nu trebuie să uităm calitatea vieții de zi cu zi a muzicienilor implicați. Ea joacă un rol foarte important în a descifra mesajul altfel colburos.
În completarea tabloului descriptiv, aș mai adăuga și parfumul Madonna – Frozen, concretizat în excelentul cover I Tokuni după Eivør… din tărâmul feroez mereu bătut de vânt, piesă (carte de vizită) reinterpretată ce își găsește valoarea obscură sub forma blocurilor gri.
Чорне полум’я (am dat copy/paste, firește, io-s latin capitalist), singura cântată în limba nativă, e maximum de ancorare în realitatea Ucrainei. Din păcate, asemenea momente nu-și mai fac loc pe disc, restul materialului fiind în limba engleză. Deși nu pricep ce zice fata aia, parcă așa experimentez un gen muzical nou: fabrici, uzine, colectivizare, câini maidanezi, libertarieni care dispar când contează, genocid… rock. Nu-i nici pe departe întâia tentativă de expuneri sociale regionale la mod distors, repet, dar Ignea e fiabilă. Ca să fiu sincer, e numai a patra oară când asimilez visceral un stil strict datorită zonei – anterioarele se numesc Insomnium (răceala Finlandei), muncitorescul Birmingham (Black Sabbath) și demența religioasă din protestul israelienilor Orphaned Land.
Ceilalți protagoniști care au descifrat punctual starea nației (în cheie muzicală) sunt Dmitri Vinnichenko (chitară), Evgeny Zhytnyuk (clape, pian), Xander Kamyshin (bass) și Ivan Kholmohorov (tobe).
Producția e de asemenea impresionantă. Trupa din Kiev nici măcar nu beneficiează de o casă de discuri! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
A replica of me forgive, you’ll have to die
For sake of our peoplehood and prosper land
I’ll cut you gently without tiny scent of shy
Your sacrifice, me and my nation will defend
un gând muzical 