Allen/Olzon – Worlds Apart

Fără îndoială că Russell Allen, în perimetrul său, este una dintre cele mai ample voci. Și fără îndoială că Anette Olzon are un timbru vocal recognoscibil ce, în ciuda anumitor descreierați, i-a permis formației Nightwish să iasă din fundătura stereotipiilor. Deci, teoretic, la fel cum apriori se întâmplă în cazul tuturor parteneriatelor de tip "supergrup", … Citește în continuare Allen/Olzon – Worlds Apart

Inner Odyssey – The Void

Abuzează de efectul oximoron atât instrumental (cyber cartare nestăpânită), cât în special prin versurile fără conținut parcă inspirate din tâmpele cruciade ale lui Nicolae Manolescu împotriva lumii web (rămâne monumentală aiureala "internetul a reîntors cultura la anonimat, neistoricitate şi absenţă a spiritului critic"), dar totuși coagulează vibrant diferite timpuri muzicale (în jurul unei teme singulare … Citește în continuare Inner Odyssey – The Void

My Dying Bride – The Ghost of Orion

Maica-mea, fană doom metal, spunea că o încântă genul respectiv deoarece e singura muzică unde sunetul o ia înapoi. Mă rog, fiecare cu bâzdâcii lui. Și deși insistă de vreo 20 de ani să țin seminarii de My Dying Bride, mărturisesc, sunt convins spre oripilarea unora, că The Ghost of Orion, lansat săptămâna trecută, este … Citește în continuare My Dying Bride – The Ghost of Orion

Psychotic Waltz – The God-Shaped Void

Are dublu rol: o caligrafică recepție actualizată de Black Sabbath cu secvențe prog. șaptezecist în sine și o deschidere către precedentele albume Psychotic Waltz (toate lansate în anii 90), discuri mult mai complicate. Dacă pe primele realizări ale californienilor găsim procedee (bijuterii) Can/Van der Graaf Generator îndulcite de reciclări Iron Maiden (în special vocale), The … Citește în continuare Psychotic Waltz – The God-Shaped Void

Ravenword – Transcendence

N-are rost să mă ascund (după mâna dreaptă). Coperta plină de clișee gaming, în prim-planul căreia e trasă (probabil cu Paintbrush, dacă nu cumva chiar cu MacPaint) o interesantă domniță roșcată, pe care am zărit-o răsfoind lista ultimelor apariții, m-a făcut să dau atenție acestui album. Fata îmi semăna cu Chiara Tricarico, fosta vocalistă Temperance, … Citește în continuare Ravenword – Transcendence

Evergrey – The Atlantic

Între "it's over, my friend" și "I must find my beacon". Între parapon și speranță. Tipic muzicii Evergrey. Mai ales celei marcate de ruptura dintre Tom Englund (vocalistul trupei) și soția lui. Eu, acum, în anul finalizării trilogiei furtunoase, mă identific și mă mențin sever pe șansoneta "too many reasons to no stand my ground, … Citește în continuare Evergrey – The Atlantic