Dispare magia primului impact, dar se individualizează calitățile muzicienilor la comandă. Linia a-ha nu mai oferă aceleași surprize, naivitatea, poate și un pic bravura, transformându-se pe acest al treilea album într-o stilizare impară (eu unul nu știu să mai existe o trupă cu sound-ul de față).
Al doilea disc, Journey of Souls, reprezintă un detaliu în catalogul trupei, așa că nu vom insista asupra lui. Menționăm doar cooptarea lui Per Hillestad cu ocazia pasului secund, asta dacă mai avea cineva îndoieli legate de rădăcinile a-ha-iste. În schimb, Outbound e din multe puncte de vedere o șlefuire a bazelor modelate după popularele Hunting High and Low, Scoundrel Days etc. Andersen și Aardalen nu ne oferă aici o muzică neapărat mai fantezistă, deși media amatoare i-a acordat aproape nota maximă (Heaven`s Gate primise in jurul calificativului 8), însă cu siguranță mai închegată.
Primul aspect care iese în evidență este abordarea vocală. Andersen e acum el însuși. Sigur, maniera lui Morten Harket are în continuare importanță, altfel tocmai îmbrăcămintea Keldian ar fi devenit probabil de duzină. Transformarea constă mai degrabă în accentuarea abilităților opera. Apoi, elementele synth-pop sau new wave devin intuitive. La început, grupul zicea verde-n față care-i treaba cu el. Pe Outbound se mărește implicarea percepției. În fine, tentația prog. în general cedează altor aranjamente sonore.
Blackerul Steingrim – Jorn Holen se ocupă și acum de tobe. Helene Hande Midje, Thommie Myhrvold și Kjell Vidar Merkesdal susțin părțile corale.
(1) Burn the Sky
Se pare că sunt și alții foarte deranjați de autocrația lui 1%. 😀 Piesa se vrea a fi o sudalmă la adresa organizațiilor de tip Project for the New American Century. Și bine face! E suficient cât tac politicienii, jurnaliștii sau protestatarii de serviciu. Căci n-are rost să ne ascundem după perdeaua Facebook… presupunând că acum s-ar putea realiza scăparea pe alte planete, tot progeniturile lui Musk și tot puișorii lui Lockheed Martin vor avea întâietate. Ai noștri ar fi, cum în fapt se și petrece, cel mult metamorfozați în combustibil… doar trebuie (peste, noi!) 2% pentru apărări abracadabrante, definite realist ca ofensive imperiale grotești… Categoria rară a compozițiilor epice/imnice speed/power așezate și temperate extatic. Parcă recontextualizează aerul Annihilator. Indiferent de exprimare, bogații lumii, persoanele care ar putea salva planeta (dar nu vor s-o facă) trebuie pălmuiți. Din toate părțile.
(2) Earthblood
Chitara acustică folosită câteva secunde e suficientă pentru a transmite senzații ancestrale. Recomand din tot sufletul spre disecare mai ales trupelor, din păcate preponderente, care folosesc zeci de coruri și de orchestre simfonice (fie umblătoare, de obicei din cauza facturilor, fie concepute pe calculator) încercând astfel să camufleze lipsa unor veritabile idei artistice. Impresionează armonia dintre hard rock, heavy metal, folk, hardcore, symph. Sinusoidalul, în ciuda liniei melodice simple, e foarte bine articulat. Iar refrenul, intonare parcă din altă dimensiune, transportă ascultătorul la frontiera ramificațiilor punk de unde inclusiv a-ha și-a tras seva. Revolta specifică ia atitudine Mostly Autumn.
(3) Never Existed
Când vine vorba de disco-metal, găști ca Battle Beast ori Amaranthe sunt plasate în frunte. Iată însă că se poate și fără proiectoare de lumini, ci intim. Cu ocazia asta trebuie să subliniez amprenta a-ha aplicată sub forma ingredientului de fixare. Realitatea e că faimosul grup a clădit un sound destul de solemn, dincolo de subgenurile (îndoielnice la rigoare) preferate. De asemenea, aș nota că în timp ce trupele tinere de metal melodic omagiază eroismul (îndeobște de pe spatele vreunui dragon ori unicorn – repet, nu că idealurile respective ar fi intrinsec rele, ba chiar pot fi educative dacă sunt privite descongestionat, doar că au atins grade aproape insuportabile de redundanță), Keldian ne spune sec: I don’t want to be a hero anymore. E drept, mesajul se leagă ușor spart de un citat din Mahatma Gandhi. Concretul contemporan din teren, expus, cred, fără prea multe obiecții, e cam tras de păr în conexiune cu metafizica avocățească indiană aleasă (păstrând proporțiile, sper ca-n viitor norvegienii să nu invoce și cine știe ce fraze din Amanda Gorman).
(4) Morning Light Mountain
Proiectul nostru se apleacă din nou asupra romanelor lui Peter Hamilton. Alungirea melodiei pierde puțin esența capitolului la care face referire. Totuși, psalmodierea dinaintea climaxului (al cărui stil odă, cântare standardizată pe modelul sărbătorilor festive, e reluat la trecerea timpului) și finalul pe chitară reiau superb temele ce definesc formația.
(5) Kepler and 100 000 Stars
Nu cred că mai e nevoie să detaliez topica. Muzical, are deopotrivă tot ce oferă energia metalului melodic și atmosfera a-ha. Întretăiera de hard rock jovial nu mi se pare tocmai inspirată în context (apreciabilă însă diversitatea).
(6) The Silfen Paths
Este a doua întâlnire cu Hamilton de pe album. Pentru fanii autorului britanic, rasa Silfen înseamnă cam ce înseamnă elfii pentru iubitorii lui Tolkien. Poate de-aia trupa a acordat o atenție deosebită piesei, amplasând-o aproape de ionosfera Pink Floyd. 12 minute de povești alegorice unde regăsim și ceva influențe Styx, Rush sau Genesis. Din timpurile recente, se poate face o comparație cu Seventh Wonder… că doar și Tiara avusese călătoria ei spațială… 🙂
(7) Run for Your Life
Billy Idol pare a fi modelul principal utilizat acum. Și nu duce deloc lipsă de avântul icoanei din Stanmore. Altceva nu i se poate cere unei astfel de abordări muzicale.
(8) A Place Above the Air
Creația Endymion de Dan Simmons joacă aici rolul interfeței. Nu vreau să stric plăcerea celor care vor să citească Hyperion Cantos, însă tema e foarte valabilă pentru Terra ultimilor doi ani. Per total, melodia pendulează între a-ha (pe refren auzim transparent acel Andersen identificat cu Harket) și un stil ce îmi amintește de At Vance, dar și puțin de Manticora.
(9) F.T.L.
Nu e chiar mai rapidă decât lumina (acolo intră Dragonforce :D), dar preia mult din Stratovarius. Iar timbrul lui Andersen conferă greutate (unicitate) versurilor, stilului și ieșirii din scenă. Dacă citatul din Gandhi mi s-a părut forțat, aici cred că inserția vocii lui John F. Kennedy, ca apoteoză, dintr-un discurs ținut cu ocazia demarăii proiectelor care au dus la aselenizare (reală ori nu, nici nu contează), un președinte cam non-1% fie vorba între noi, e tare nimerită: se pliază perfect pe mesajul artistic Keldian.
Firesc, discul conține și un cover a-ha, anume, și mai firesc, (10) Scoundrel Days.
Pentru apariția albumului Outbound s-a apelat la fanii trupei care în total au donat aproximativ 6000 – 7000 $ (cât o piuliță de dronă criminală). Chiar! Cum ar fi un univers în care banii nu s-ar mai duce în mășinării de exploatat și ucis copii, nici în campanii de cucerire întru prosperitatea lui 1%, ci de bunăvoie în muzică?
Preemptive, conclusive – Master of Heaven and Earth
Extensive, exclusive – There’s no escaping my reach
I’ll prosper, I’ll conquer – All of your heroes are dead
It’s my time, it’s high time – To be outbound, to rule the world
un gând muzical 