Keldian – Heaven’s Gate (2007)

Datorită tonalității vocale, proiectul Keldian s-a înscris încă de la start pe coordonate destul de originale. Exprimarea clară de tip Duran Duran, Sting sau a-ha escortată prin faze hard & heavy optzeciste, progressive ori chiar power/symph metal nu era un teritoriu exploatat, motiv pentru care acest grup și-a câștigat o poziție aparte pe scena muzicală, în ciuda slabei promovări (de exemplu, formația n-a susținut nici până acum vreun concert) și contrar senzației teoretice de reluări silite. Se pare că maniera crossover rămâne principala armă a noului mileniu împotriva plafonării, iar Heaven’s Gate e o acumulare oportună.

Înființată la Oslo în 2006 de către bunii amici Chister Andersen (bass, chitară electrică/rece, voce) și Arild Aardalen (keyboard), Keldian a pornit, conform mărturisirii celor doi artiști, ca o tentativă de a cristaliza și dezvolta direcția AOR (album oriented rock – curent de sine stătător) testată în schițele anterioare: subiecte ultra comerciale filtrate prin sita sonorităților cuprinzătoare. Așadar, avem de-a face cu țeluri bine stabilite, probabil strâns legate de timbrul fonic ce amintește puternic de stilul vreunui Morten Harket, dar și de simpla înclinație local-artistică. Până aici n-ar fi nimic ieșit din comun, dar ambii muzicieni dovedesc orizonturi largi, reușind abil să îmbine unic acel synth-pop a-ha (circumstanță evidentă) cu diverse subgenuri rock și metal, rezultând o experiență sonoră interdependentă.

Descrierea cea mai potrivită pentru amestectul de față cred că o dă prezența lui Jorn Holen, baterist invitat să completeze părțile cu pricina, membru curent într-o gașcă de… black metal. Adică… de la Take on Me la extreme părea a fi o cale destul de lungă. Ei bine, albumul Heaven’s Gate ne arată că discuția legată de gusturi (care în mod ridicol cică nu se discută, deși majoritatea aprobă că ele totuși se educă) sau așa-numitele preferințe muzicale nu sunt altceva decât pretextele indolenței publicului. Linia care separă genurile poate este infinit mai străvezie decât ne-am obișnuit să credem. Și cred că în suspendarea granițelor stă principalul merit. Grupul urma să cizeleze opțiunea-sinteză.

De asemenea, este de subliniat și aportul pe care îl aduce violonista Gunhild Mathea Olaussen ce fusese sarea și piperul discului Atrocity Divine semnat Pantheon I (tot black metal!).

Dacă ar fi să caracterizez mai exact muzica de față, aș zice că gândul îmi zboară rapid spre fazele Theocracy, formație de prog-power metal susținută bigot de o bună parte dintre cultele creștine. De altfel, versurile îmi sugerează pregnanța abordării relativ tânărului subgen denumit christian metal, deși temele sunt la prima vedere de factură science-fiction, scriitorii Peter Hamilton și Dan Simmons fiind principala sursă de inspirație. Am senzația că problemele biblice au însă prioritate (chiar și-n cărțile autorilor respectivi). Rămâne la digestia fiecăruia în ce măsură aspectul pios (dacă impresia mea e cât de cât corectă) are miez. Țara noastră neducând lipsă de campioni la paraclis viteză, încă mai apreciabili decât ăia din etică, microbiologie și sport, opinez doar că mesajul religios pare mai convingător prin atributele lui Andersen (comparativ cu Matt Smith).

În orice caz, mirajul norvegianului Heaven’s Gate adiționează celebrele videoclipuri distopice a-ha.

ten thousand years in space, we slept across the dark
towards a burning star, we sailed a gliding arc
but soon we had to journey back into the night
and hear our children sing their requiem for the light

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s