Tot în ideea unei formule de compromis cu rol educativ, natură mediană asupra căreia muzica noastră nu s-a oprit vreodată (preferând din start fie abrevierile, fie carul înaintea boilor: complet inflexibilă), motiv pentru care cred că scena fonică autohtonă (și societatea în ansamblu) a fost mai mereu confuză, vreau acum să propun japonezul Courage, single dedicat vocii actriței Haruka Tomatsu.
Lipsurile de a nu fi american sau european de vest ori nord uneori au împiedicat, din simple rațiuni istorice, să ofere ceva valabil universal în ultima sută de ani. Pregătirea și imaginația fiind omisive, anumite spații cu greu au recuperat decalajul (Polonia, puțin Ungaria) sau nu l-au recuperat deloc. Altfel nu știu cum s-ar putea explica faptul că astăzi cultura pop (și nu numai) înflorește la unii (mai degrabă se ofilește) tot în jurul rădăcinilor, deși ușile, mai ales cele internautice (de aflare ușoară pe scară largă, de studiu, de asmiliare), sunt azi deschise.
Japonezii cică sunt oricum o contradicție. Probabil, spiritul local în relație cu acea puternică amprentă (neoliberală) americană care a (re)clădit în bună măsură zona niponă după război a făcut ca poporul lor să se simtă foarte atras de muzica rock încă din zorii genului. Și să poată oferi în prezent metode compoziționale ce au ca primă calitate reducerea ecartului, ba uneori chiar depășirea limitelor.
Iar single-ul de față cred că e o mostră sugestivă de abordare japoneză muzicală (nouă). Ce nu contenește să mă uimească (ca român) este starea de obișnuință, de normal, pe care îl au preluările jazz sau prog. în cadrul mulțimii nipone. La noi, chiar și o piesă precum Courage (cu aspecte comerciale secundare), locul 5 în topul Oricon (dimpreună cu LP-ul Harukarisk＊Land de pe care face parte) sunt convins că ar fi fost tot la margine.
Artiștii noștri, unii dintre ei foarte înzestrați tehnic și teoretic, vor să alerge înainte de a învăța să meargă. Pe lângă faptul că mai mereu pun intransigent stilul înaintea patosului. De aici poate hotarele de netrecut și trăsătura de epigon (cazurile fericite).
Curajul de față, compus de jazz-istul Nori, nu este vreo capodoperă, dar răzbate printre canoane. Pe de-o parte country jpop-dance, pe de alta jazz-prog, compoziția găsește pedagogie. Cu alte cuvinte, are darul de a provoca melomanul candid. E un fel de proză studiată în liceu care poate stârni curiozități doctorale, lovind, ca Lambent Light, sabia personajului Asuna Yuuki, cel mai important moment pe care interpreta noastră l-a jucat în industria cinematografică (de unde și prelungirea aceasta muzicală), atât în confortabil, cât și în rigiditate.
Ah, give (it? on?) for my way!
un gând muzical 