Haruka Tomatsu – Courage (2014)

Tot în ideea unei formule de compromis cu rol educativ, natură mediană asupra căreia muzica noastră nu s-a oprit vreodată (preferând din start fie abrevierile, fie carul înaintea boilor: complet inflexibilă), motiv pentru care cred că scena fonică autohtonă (și societatea în ansamblu) a fost mai mereu confuză, vreau acum să propun japonezul Courage, single dedicat vocii actriței Haruka Tomatsu.

Lipsurile de a nu fi american sau european de vest ori nord uneori au împiedicat, din simple rațiuni istorice, să ofere ceva valabil universal în ultima sută de ani. Pregătirea și imaginația fiind omisive, anumite spații cu greu au recuperat decalajul (Polonia, puțin Ungaria) sau nu l-au recuperat deloc. Altfel nu știu cum s-ar putea explica faptul că astăzi cultura pop (și nu numai) înflorește tot în jurul rădăcinilor, deși ușile, mai ales cele internautice (de aflare ușoară), sunt demult larg deschise.

Japonezii cică sunt oricum o contradicție. Probabil, spiritul ancestral în relație cu acea puternică amprentă (neoliberală) americană de nord care a (re)clădit în bună măsură zona niponă după război a făcut ca poporul lor să se simtă foarte atras de muzica rock încă din anii 50. Și să poată oferi în prezent metode compoziționale ce au ca primă calitate reducerea ecartului, ba chiar egalarea.

Iar single-ul de față cred că e o mostră perfectă de abordare japoneză muzicală demonică (sensul grec). Ce nu contenește să mă uimească (ca român) este starea de obișnuință, de normal, pe care îl au preluările jazz sau prog. în cadrul mulțimii nipone. La noi, chiar și o piesă precum Courage (cu aspecte comerciale secundare), locul 5 în topul Oricon (dimpreună cu LP-ul Harukarisk*Land de pe care face parte) sunt convins că ar fi fost tot la margine.

Artiștii noștri, unii dintre ei foarte înzestrați tehnic și teoretic, vor să alerge înainte de a învăța să meargă. Pe lângă faptul că mai mereu pun genul muzical înaintea sentimentului. De aici, poate, hotarele de netrecut și, cel mult, statutul de epigon (ce vine din sfera underground-ului black intră în cu totul și cu totul altă discuție, prin excelență de subsol).

Curajul subliniat (printre altele, intro pentru realmente kantianul Sword Art Online, sezonul 2 – cred, dinsponibil acum și pe Netflix), compusă de jazz-istul Nori, nu este vreo capodoperă, dar răzbate în normele contemporane. Pe de-o parte country jpop-dance, pe de alta jazz-prog, compoziția găsește pedagogie. Cu alte cuvinte, are darul de a trage melomanul-candid din zona, să zicem, Taylor Swift, împingându-l către, să zicem, B. B. King sau Dream Theater. E un fel de proză studiată în liceu care poate stârni curiozități doctorale, lovind, ca Lambent Light, sabia personajului Asuna Yuuki, cel mai important moment pe care interpreta noastră l-a jucat în industria cinematografică (de unde și dezvoltarea aceasta muzicală), atât în confortabil, cât și în rigiditate.

Ah, give (it? on?) for my way!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s