Refrene delicioase, Eurovision cameleonic și minimalism deliberat. Acest al doilea album Celtian poate fi simțit ca pe un soi de electroliză a trupei Mecano (cea mai de succes formație iberică – peste 25 de milioane de albume vândute la nivel mondial).
Din dorința (circumscrieri) de a cânta în manieră Mago de Oz, dar având totodată deschidere atât către zona pop locală, cât și apreciere față de șarmul decent pe model Tierra Santa (diferit de distonanța Dark Moor sau de zglobiul Saurom), Diego Palacio a fondat un grup pe care l-a botezat în acord cu instrumentul său favorit (flaut). A rezultat o muzică relaxantă, fredonabilă, unde aerul popular aduce și mai multă bună dispoziție. Trebuie spus că există o mare diferență între simplism și caracteristicile de hit (în fapt, dificil de realizat).
Desigur, numeroase formații au tot alterat apele folk-rock (metal) în ultimii ani, majoritatea fără haz. Dincolo de părțile sincere pe care Palacio a reușit să le ia de la cei amintiți mai sus, dar și de la Helloween, Judas Priest, Nightwish (perioada Anette Olzon) ori Rhapsody, aspectul care diferențiază Celtian de masa amorfă a genului este solista vocală.
Tare simpatica Raquel Eugenio (nickname Xana Lavey), oarecum amatoare folk până la momentul apariției discului de față, hobby-ista pe platformele SoundCloud și Youtube, fără a face parte dintr-o trupă de sine stătătoare (mai fusese invitată pe ici, pe colo de unele găști – Mago de Oz printre ele, pe vremea când și Palacio era prezent acolo, moment decisiv pentru destinul ambilor), are în glas magia Anei Torroja. În consecință, toate clipele savuroase lasă impresia că Hijo de la Luna s-a reciclat în maniera stării de spirit metalizate.
Alături de cei doi, îi mai întâlnim pe Javi Javat (chitară), Javi Aiur (bass), David Lande (tobe) – toți trei la rândul lor debutați pe scena profesionistă (deci avem de-a face cu o trupă realmente tânără) -, Txus Boraro (vioară), plus destui guest musicians cu nume în backstage-urile spaniole.
1. La Llegada del Druida
Intro concertistic care anunță pe ce plaiuri ne situăm.
2. La Musa del Bosque
O piesă născută din Eagle Fly Free sau March of Time (Helloween), varianta Avantasia împerecheată cu Mostly Autumn (raportarea la cea de-a doua trupă menționată se va păstra pe tot parcursul albumului). De asemenea, apare și un evident tribut Rhapsody – The Village of Dwarves. Face ușor rabat de restul albumului, în sensul că ritmul și chitara (electrică) vizează mai mult admiratorii lui Kai Hansen – gemenii Garcia au nimerit pasența și aici, la fel cum au făcut-o și pe ultimul disc Debler (Adictium)lansat la scurt timp după cel discutat. Și candidează cu șanse reale la titlul de cea mai solidă piesa (folk) power, măcar pe 2019, și nu doar pentru că nu prea există concurență. Dar nu în ordinarul stil Stratovariusian (Freedom Call etc.), ci latino. Drăguț (și executat impecabil!) e criantul interpretei din final, asta și-n ideea ieșirii din zona sa de confort.
3. Tu Hechizo
Presupunând prin absurd că aș fi DJ pe la vreun post de radio, aș difuza melodia asta destul de des. S-ar potrivi de minune matinalului Radio Romania Cultural.
4. Niamh
Nu știu dacă zâmbetul solistei din videoclip compensează cumva rețeta facilă sau dacă scurtele porțiuni eroice din instrumentalul euforic îmi amintesc prea mult de adolescentinul Yasuharu Takanashi (un grozav compozitor de folk rock emotivo-belicist). Cerți sunt „anii de liceul” normalilor. Or, Cișmigiul băjenarian cred că n-are cum să fie dăunător.
5. El Solsticio de Driade
Fiecare cu năzuințele lui într-o pandemie marcată și de restricții. Eu, în ciuda imposibilității de a merge în România la un concert organizat cât de cât acceptabil (din moment ce nu s-a întâmplat asta nici măcar imediat după felurite tragedii, de ce aș crede într-un viitor luminos?), mi-ar plăcea să mă pot zbengui live cu o bere în mână pe refrenul acestei piese. O melodie (controlată) cu iz viking pe care fanii Turisas/Sabaton (chiar și mieroșii din zona Leaves’ Eyes) ori Nuntașii Phoenix (alternativa SymPhoenix/Timișoara) probabil o vor îndrăgi.
6. Mirada de Fuego
Versurile sunt tâmpițele – zici că-i poem scris de Amanda Gorman. Însă e genul ăla de sonoritate care îți dă energie ca să înghiți o zi de rahat. Ca să nu mai zic că bucata 3:04 – 3:17 m-a înduioșat mai mult decât au făcut-o aproape toate baladele peste care am dat în ultimii zece ani.
7. En Tierra de Hadas
Piesa ce dă titlul albumului este cântată în duet cu Patricia Tapia, o echivalentă spaniolă a Laurei Stoica (din fericire, madrilena încă trăiește, deși se zice că unele excese…). Combinație energică de NWOBHM, din nou același fetish Rhapsody și Eluveitie unde iertăm clișeul pauză – cor fantasy video game – revenire la mesajul care n-are legătură cu onestitatea generală.
8. El Sueño de Deirdre
Mă așteptam la ceva mai „epic” dacă tot s-a apelat la Ruben Kelsen (frontman-ul Debler) și la Michalina Malisz, purtătoarea de hurdy gurdy (habar n-am dacă în română există vreo traducere pentru instrumentul cu pricina) din Eluveitie. Dialogul vocilor n-are nimic special, prezența Michalinei abia se sezisează, iar cheia decongestionată și memorabilă de până atunci se transformă în superficialitatea ce caracterizează trupele asemănătoare. Nu e neapărat o piesă rea, dar chinul de a o susține prin convorbire o face apatică (lui Ruben oricum îi stă mai bine lângă sound-uri Motley Crue sau Def Leppard). Versul No me sueltes, por favor! rostit de Raquel e totuși drept la țintă. 🙂
9. El Mar Sabe Tu Nombre
Se vrea a fi sensibilitatea aia cu brichetele aprise. Și este o ieșire firească din scenă, chiar poetică, însă prea previzibilă. Nu funcționează grozav nici ca baladă singulară, tema principală repetându-se iritant. Mai bine totul se termina cu atacul din denominație.
Miza unei astfel de muzici, în ciuda apelului socio-diacronic, constă în destinderi și în lupta cu monotonia. Nu-și propune fandoseli intelectuale, chiar dacă utilizarea instrumentelor clasice trădează un oarecare pedantism. Problema e cât de mult se poate evita kitsch-ul și cât de mult se poate dribla vanitatea. Am văzut că formațiile symph/folk metal, destule dintre ele alcătuite din meseriași, cad pradă luptelor caraghioase cu dragoni (derizoriu transferat și-n latura muzicală). Nu vreau să sugerez că tot ce e legat de fioroasele înaripate înseamnă automat rizibil (Rhapsody a construit o proveste interesantă, la fel și Takanashi pe soundtrack-urile Fairy Tail), dar se amplifică degeaba exaltația juvenilă, ahtierea de a capta un public mai larg (bani, pe șleau). Celtian face un acompromis care n-ar trebui să lezeze exigenții, nici n-ar trebui să fie neglijat de ascultătorii comozi. Dans cu ingenuitatea. Rețeta, deși pare elementară (cred – nu-s student la Conservator, nici mecanic), în realitate e rarisimă.
A la luz de la Luna
Que le roben el aliento y le hagan brillar
(…)
Y la magia de la Luna
Te liberará
(…)
Antes del amanecer arderá la Luna al descansar
Mientras duerme traerá nuestro sol con su llamar
(…)
Vuela muy lejos, con la Luna sonreirás
Toda la eternidad
(…)
Que en las noches salgo con la Luna a pasear
Soy quien trae la lluvia y el viento a tu hogar
un gând muzical 