Din patria tovarășului Lukashenko: una dintre cele mai atrăgătoare născociri lansate în 2021. Da, până și Belarusul răvășit (inclusiv militar) de prelungirile staliniste ne-a depășit. De fapt, nu că ne-a depășit, ci, prin acest disc, chiar ne-a trimis la coada Europei (Ucraina și Bulgaria o luaseră înainte de ceva vreme).
Dar să nu bocim excesiv și să lăsăm tonele de români specializați în muzică (intelectualii în general) să explice situația. Și poate s-o remedieze. Noi, cetățenii, ne vom ocupa mai departe de Talk To Me, albumul pe care publicația theprogmind l-a plasat pe locul al 12-lea în topul realizărilor pe anul ce tocmai s-a încheiat.
Pentru început trebuie să sublinem faptul că ascultăm sonorități culto-călduroase. Mission Jupiter e o trupă cu pretenții intelectuale, dar e și prietenoasă. Deziderate pe care în foarte mare măsură le împlinește. Așadar, prezența în acel top 20 e în sine o reușită formidabilă cu atât mai mult cu cât ideile eterogene au luat naștere pe un teritoriu unde libertățile nu sunt tocmai o prioritate.
Apoi, un alt aspect extrem de interesant ce merită accentuat este imposibilitatea cronicilor de a stabili ce cântă mai exact Mission Jupiter. Putem spune că ne aflăm pe imensul sector progressive, însă cred, precum au simțit și majoritatea comentatorilor, că setarea categorică n-ar cuprinde întreaga bogăție sonoră, întreaga stare hipnotică. Sunt atât de multe genuri care se contopesc simultan (zeci de subgenuri rock, electronic, jazz, trance, trip-hop etc.) încât e imposibil de dat un verdict irevocabil. Elementele moderne par a pune cele mai mari dificultăți, deoarece trăim într-o perioadă în care clasicul (space music în discuție) încearcă să se reinventeze și să se adapteze tehnologiei (deși poate nu prea ne dăm seama la repezeală). Prin urmare, aleg să fiu de acord cu muzicienii în cauză care într-un interviu își descriau muzica făcând o analogie simplă cu planeta Jupiter: Is the most powerful, beautiful and entrancing planet in our solar system.
Cât timp va exista Saturn, nu știu dacă Jupiter e cea mai frumoasă. Iar Terra mi se pare mai pasionantă din orice punct de vedere. Însă, da, Jupiter e cea mai babană. Or, datorită imensei sale forțe gravitaționale planeta noastră poate sta mai liniștită, văzându-și de problemele interne. Mission Jupiter se ridică din plin la măreția omonimă.
Apropo de măreție, drăguța Nastia Shevtsova ocupă locul secund în topul amintit: a două cea mai bună voce din 2021 potrivit theprogmind!
Teoretic, când ai la dispoziție o astfel de vocalistă, poți jongla în voie cu fel de fel de idei muzicale. Practic, mă gândesc că murea speranță dacă ar fi fost româncă…
Și aici e meritul celorlalți membri. Vladimir Shvakel (chitară), Artyom Gylyakevich (bass, clape), Eugene Zuev (tobe) și Dmitry Soldatenko (saxofon) construiesc, împreună cu sus-numita, acea cosmologie fonică ce-a fascinat mereu artiștii rock prog., însă totul fresh aura, cum spunea același TPM.
Repet: fresh! Să nu trecem prea ușor peste eticheta asta! Vorbim despre un stil muzical complicat prin excelență. Stil ce mai are și piedicile aduse de marile nume experimentale și progresive (singurele ce pot contesta comandamentul compozitorilor de muzică clasică), cu precădere șaptezeciste – raportarea e inevitabilă, la fel și exigența. Ei bine, ca niște unii, tineri pe deasupra (!), din Belarusul anului 2021 să fie… fresh (aici!)… iar noi… în sfârșit…
Motto-ul trupei Mission Jupiter de pe pagina oficială Facebook este: Musical liberalism! Astfel de reclame pot părea gratuite în ochii popoarelor ce contestă (și li se dă dreptate prin Curțile Constituționale) amenda pentru nepurtarea măștii în vremuri pandemice, pentru zonele unde internetul nu înseamnă doar googlezenka.by și, mai ales, pentru oamenii ce au tot măcinat, la drept vorbind neîngrădiți, până la epuizare apoftegme socio-culturale. Dar pentru acești tineri din Belarusul actual chiar înseamnă ceva! Și iată că, asmilând până în măduvă doleanța autonomă (una deloc gratuită! – departe de apucăturile anarhice), își depășesc condiția. Ba chiar o întrec pe a celor mai mulți deștepți din lumea contemporană, fie ei și (neo)liberali.
Azi, după zeci de ani, l-am revăzut pe doctorul cu fata căruia am copilărit. Parcă am mai menționat-o pe aici… cum și noi eram prinși între comunism și neoliberalism, motiv pentru care obișnuiam să ne jucăm prin curtea blocului (simpatic, fix lângă clădirea Guvernului) de-a chestii colorate din noua orânduire, să ne luăm la trântă cu sistemele deopotrivă solare și FSN-iste. Sailor Moon era teatrul nostru preferat. Ea aducea mai mult cu Sailor Saturn, că de-aia… mai bine mă abțin… dar nostalgia ce se simte în fiecare secundă a misiunii Jupiter bieloruse s-a potrivit la fix reîntâlnirii mele, fie și indirecte. Curios cum potențialul tata-socru – alte vise neîmplinite – a găsit de cuviință să mă întrebe la examinare dacă… mai joc șah. Eu mă așteptam la real: să dau inefabilele explicații legate de acel pachet de țigări găsit… de acel geam spart în miez de noapte… o fi fost ironic. Are și Nastia o doză însemnată de sarcasm.
Waiting for an answer and pushing back my estimates
Slapping on my checks
Need some time to leave this ground
Perhaps I say my last goodbye
Yelling in the dark
Calm me down
Warm me up
My spacecraft won’t let me down
un gând muzical 