Este o reușită exemplificare de ramificație specifică actualei industrii muzicale japoneze. Deja s-a trecut la fructificare raportată aproape în întregime la parametrii locali. Între timp, alții continuă lupta cu morile de vânt anacronice (cazurile fericite).
Roselia s-a format în cadrul Bushiroad, una dintre numeroasele uzine nipone care se axează pe confecționarea de tablouri ce includ filme animate, formații de sine stătătoare, live-uri descriptive și discuri emblematice. Sub egida BanG Dream! (hai să nu ne gândim la aceleași prostioare care-i bântuie stăruitor pe japonezi 🙂 ), subdiviziunea unde activează alte șapte trupe, toate alcătuite doar din componente feminine, Aina Aiba (voce), Haruka Kudo (chitară), Kanon Shizaki (pian, clape), Megu Sakuragawa (tobe) și Yuki Nakashima (chitră bass) – în trecutul recent și Yurika Endo (bass) și Satomi Akesaka (keyboard) – interpretează compoziții scrise de către membrii Elements Garden (aranjori specializați pentru alții), croite pe povestea exponentelor. De menționat că toate fetele au actoria (de teatru radiofonic) ca pregătire de bază, muzica fiind un domeniu întâlnit mai târziu. Dar abilitatea lor de a manevra intrumentele nu trădează nicio clipă vreun retard – munca dărâmă munți, iar japonezii sunt ași la așa ceva (nu că truda obsedantă ar fi musai un lucru bun, foarte mulți tineri sinucigându-se anual din cauza arhitecturii naționale… însă asta e o temă rezervată mai degrabă cărturarilor sociologi).
Așadar, avem de-a face cu un grup confecționat, artificial, unde trupa în sine are puțin de zis la capitolul redactare. Profesorii și elitiștii de obicei strâmbă din nas la auzul anumitor activități din spatele scenei (surprinzător cum aceiași didacți nu scot o vorbă despre marii vocaliști sau instrumentiști, unii dintre ei adevărate legende, care n-au scris în viața lor o piesă). Pe mine mă interesează produsul finit, nu procesul de fabricație. Oricum e plină lumea de veritabili zadarnici.
Spuneam la început că Roselia se poate descrie limitându-ne la ce s-a petrecut în Japonia. Stabilimentul este foarte limpede o combinație de Scandal și Babymetal.
Scandal a fost acel girl-band care a popularizat ideea de Beatles-shojo. Nu este nici prima, nici cea mai bună trupă de rockerițe/punkerițe (delimitare de amorul artei) japoneze, dar a permis acceptarea faptului că și fetele pot cânta (ca formație) la fel de bine. Ba chiar că șiretlicul poate transmite un tip unic de vrajă sonoră.
Despre Babymetal tot ce pot spune acum este că a obținut recordul de produse vândute pe Wembley Arena (Londra) cu ocazia turneului din 2016. A se nota că vorbim despre o trupă ce se exprimă în limba japoneză.
Cei care s-au ocupat de Roselia au ținut cont de impactul proiectelor amintite, încercând să combine comercial tenta jpop-punk-rock ‘n’ roll cu heavy metal. Picanteria însă a trebuit să ia în calcul punctul de pornire, anume narațiunea cinematografică. Astfel, voluntar sau nu, stilul s-a comutat într-un prog. melodic de tip Seventh Wonder. E captivant cum o gașcă de fete (Idol) îndrumate din Japonia se aseamănă cu fetița-erou de pe Tiarra (ultimul album conceptual al suedezilor), fără ca cele două titulaturi să aibă habar una de alta. Mai bine spus, e fascinantă apariția spontană a anumitor linii de convergență.
Din cele două albume clasificate Roselia (în fapt e cam același album +/- câteva piese), fazele mele preferat sunt:
Fire Bird (plauzibil inspirată din Attack on Titan, ca și Road of Resistance semnată Dragonforce/Babymetal), o melodie monolitică (spre neoclassical) power melodic pe care am ascultat-o la infinit în urmă cu câteva săptămâni privind de aiurea la spitalul unde mama suferea o altă operație complicată. Versurile, ritmul, optimismul și epicul m-au făcut să îndur cât de cât imposibilitatea de a trece de porți (restricțiile binecunoscute și firești în definitiv), impotența, angoasa sau revolta infantilă.
Avant-garde History, o compoziție care prin însăși denumirea ei nu ne spune doar ce înseamnă proiectul de față, ci și bună parte din fenomenul muzical japonez: niște fete cu codițe, fustițe și fundințe cântând matematică.
Neo-Aspect, chimie Shunkan Sentimental – Rondo of Nightmare.
Alte mențiuni: 1. efortul vocalistei (principale) de a-și controla fonfăiala tipică geografiei sale (balans tensionat în registre joase) și potența firavei percuționiste. 2. încadrarea trupei în categoria gothic rock, etichetă aplicată de la Wikipedia până la site-ul oficial. Exceptând vestimentația (brand), consider că, din punct de vedere muzical, clasificarea vădește diletantism.
Și ca să închei într-o notă la fel de optimistă precum mesajul fetelor, mărturisesc (surpriză!): în ciuda pretențiilor de a ști cu ce se mănâncă Japonia comercială, am descoperit trupa Roselia datorită postului AXN Spin. Pur și simplu butonam televizorul în ultima noapte de Crăciun când am dat peste concertul Animax Musix. Deci, Dracul nu e chiar atât de negru. Până și România iese cumva din eternele bule!
Tobe yo houyoku no Violet
hi no tori no you ni
un gând muzical 