Majoritatea reacțiilor apărute în spațiul public după verdictul dat în procesul (televizat – așa-i stă bine oricărui show american) State of Minnesota v. Derek Chauvin arată că de fapt nu se înțelege mai nimic din putregai. În frunte cu președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris, discursurile celor satisfăcuți de sentință invocă sintagme precum ”zorii unor vremuri mai bune”, ”lumină pentru o lume mai bună” etc. Dar lucrurile se vor înrăutăți. Bucuria generală, exprimată de la cel mai mare politician până la simpli cetățeni, condamnă doar ramificațiile. Nicio vorbă despre marea cauză.
Cât timp negrilor nu li se va asigura un sistem de protecție decent – educație, sănătate, eradicarea narcotraficanților, deci reducerea inegalităților -, aceștia vor rămâne o piață împortantă de desfacere a drogurilor, frunze-n vântul medical, precum George Floyd. Iar ele, captive și prețurilor pastilelor, vor continua să folosească bacnote false prin fel de fel de magazinașe obscure. De aici se vor naște alte tragedii. Statul American nu doar că nu a clădit un program de instruire cât de cât echitabil (în Boston, de altfel imens centru universitar, se află și cel mai mare număr de copii fără adăpost), însă nici nu i-a combătut în vreun fel semnificativ pe magnații substanțelor halucinogene (indiferent de administrație). Cu ce resurse, când aproape totul s-a dus în firme de armament ce întrețin războaie tâmpite cu țări muribunde și în protejarea câtorva bogătași (a se vedea și întreg dezastrul medical din ultimul an)?
Destui negri comuni (niște milioane), incapabili să acceseze vreo școală, în atare condiții vor înțelege de azi înainte că pot face orice, că pot sfida orice normă de bun simț, orice lege: în caz contrar, gaborul încasează decenii de pușcărie. Și nu ei sunt de blamat, ci instituțiile costumarilor. Adică cei care închid constant ochii la marile neajunsuri, preferând spoiala și spunând că de azi e suficient să ai limba dulce, că e de ajuns o falcă-n cer și-un genunchi-n pământ: acțiune necesară, dar nu suficientă. Demersul BLM cred că ar trebui dublat de politici cu adevărat consistente.
Utopia unei lumi așa-zis mai bune, girată la TV de însuși Biden, nu are cum să-și depășească statutul iluzoriu câtă vreme nu se merge la rădăcina problemei și câtă vreme veritabila mizerie e ascunsă sub preș. Intervenția sa, ca și a tuturor celor ce au deschis șampania după verdict, invocând felurite clișee politic corecte, e dăunătoare în primul și în primul rând minorităților dezavantajate. Ele nu-și vor depăși condiția precară în care se zbat. Căci, nu are rost să ne ascundem după deget, Floyd n-a fost asaltat pentru că citea Platon. Prin urmare, sunt convins că manifestările violente de zi cu zi vor deveni și mai teribile.
Edit: Ca să nu mai vorbim despre dandanaua Black Lives Matter (dincolo de interesele politice) care a depăsit la nivel planetar orice simț al rațiunii. Mai nou, cică facultatea de muzică din Cambridge i-a catalogat pe Mozart și Beethoven drept rasiști, inventatori de sunete pentru albul colonialist, motive pentru care cele două genii nu mai au trecere. Nebunie curată! Superficialitatea nu doar că e în detrimentul negrilor de rând, dar ea naște tocmai ce pretinde că înfruntă: discriminarea. În fapt, asistăm la segregrația tuturor celor care nu sunt colorați, incluzând aici vârfurile omenirii.
un gând muzical 