Desenul ăsta înseamnă pentru mine cam ce a însemnat revelația lui Felix după împărtășania cu schepsis a Otiliei. Doar că suma precedentelor mele foi îi dă și un aer de Ștefan Gheorghidiu. N-aș exagera invocându-l și pe Victor Petrini… ăla era mereu sigur de căcat. Cu tot PTSD-ul indus, studentul la filosofie parcă era mai autentic în dubiul lui – ipostaza simpaticei, în special mâna stângă ce pare a-și proteja pântecul dătător de viață, in ciuda mediului funest – decât profesorul de filosofie.
Paharul sigur conține whiskey. Rest Edward Le Bas? Cine ar limpăi ceai/suc cu privirea-n gol? #Reziștii poate, deși acolo vorbim despre shake la termos; plus ceva substanțe de nepublicat pe wordpress.
Întreg EP-ul Spectrum, lansat anul trecut, mi se pare ideal pentru un posibil demers formativ. Elementele de legătură parcă sunt luate din hit-urile lui Craig David (ca să nu zic Justin Bieber), versurile din astenia Carla’s Dreams, fiind apoi convertite ca diluant într-un fond progressive metal. E drept, interpretarea are puternice influențe Kamelot/Seventh Wonder din exprimarea Tommy Karevik, Riverside-molatec (eu n-aș încadra respectivele faze drept post-hardcore) ori din australianul Voyager, însă factorul comercial aici nu e deloc ținut sub preș, nici mascat sub forme melodice.
Culmea, e o mare bilă albă în toată ipocrizia americanilor de la Mosaic. Bluf, da, căci parametrii R&B, garage ori dance acționează vădit delimitat, pe post de introducere a refrenelor, de unde și senzația că predicanta deschidere felxibilă și inventivă (după cum ne anunță site-ul oficial) nu este altceva decât forțarea datelor în contextul unor vremuri dificile pentru muzicienii ce vor să tragă de portativ.
Prima oară când am ascultat Life/Less la RGN am zis că așa ceva nu prea are ce să caute pe o rețea cu oarece pretenții. La a doua audiție mi-am adus aminte de niște discuri precum Silverthorn, Haven ori Tiara. Deja de la a treia mi-am zis că într-o lume mai bună, una în care s-ar oferi tuturor șanse egale, măcar piesa menționată ar putea fi la un moment dat nimerit prilej de a sălta așteptările personale. Mai exact, să spunem că vrem să-l convingem pe un puști (nenorocos, obișnuit) de 15 ani că nu ce e pe primul loc în top ZU înseamnă neapărat și calitate. Cum o facem? Trântindu-i Bach în nas? Meshuggah? Zappa? Luându-l peste picior a la intelectualii zilei? Cred că tot așa rezolvăm fix nimic. Cel puțin trăsăturile de suprafață din societatea noastră tânără (nimeni n-o întreabă ceva și de sufletul ei) demonstrează eșecul predecesorilor. Or, generațiile tinere sunt adevăratul Președinte/Rege din simplu motiv că-s singurele cu forță progresistă (cel puțin în situația României actuale). Dar trebuie să și aibă măcar un cadru în care să se exprime cât de cât… Prin fanfaronade, marginalizare, pedantism și insulte (și atât!), prin arderea etapelor și insistenta exigență a unui soi de epifanie culturală, ele își vor menține creierul odihnit, deci viitorul va fi la fel de putrezit precum e prezentul.
Tânărul nostru fie nu cunoaște altceva decât radio ZU (FM în mare) sau manelele-populare din media, fie e pus la colț pentru că nu s-a născut Iulia Hașdeu. Cu toată extinderea internetului, reflexul de respingere e la fel întotdeauna. Iar comoditatea apare firesc atunci când lumea imediată nu îi spune că universul e mai mare decât acvariul său, decât memeurile de pe Facebook. Când totuși îi propune deschideri, tonul are mereu consecință doar închiderea și mai mult în carapace. Cel puțin asta se întâmplă acum. Intelectualii români (cu opinii emise răspicat – implicarea lor a dus la pagina asta; închișii între pereții academiilor reprezintă alt subiect), cei demni să poarte titlul ăsta, firește, nu se deosebesc cu mult de țațele din fața porții: TINEREEEEEEEETUL DIN ZIUAAAAA DĂ AZI CARE NUUUUUU FAAAAAAACEEEEE ȘI NUUUUUUUUU DREEEEEEGEE, HUOOOOOOO!!!!!! PĂĂĂĂĂĂĂĂI IOOOOOO CITEAAAAAAM ȘI FĂĂĂĂĂCEEAAAAAM ȘI DREEEEEEGEAAAAAAM, PTIU, PTIU, PTIU!
Aha, vedem cu toții rezultatele performanțelor voastre cognitive.
E drept, clocotul e îmbrăcat mai frumos. Cu fondul stau la fel de neproductiv.
Nu miră că principala portavoce tinerească de azi se află sub semnul Gărzilor Patriotice #-iste, mișcări pseudorevoluționare de-a dreptul totalitare ca discurs public. Intelectualii au ce-au semănat și ce uluitor continuă să propage. Din nefericire, atitudinea afectează toată populația în absolut fiecare zi.
Prin urmare, cred că sonorități de tip Mosaic l-ar putea îndrepta cu adevărat pe junele comun și către niște lecturi dincolo de Facebook. Cam asta e virtutea pe care o văd la construcția Spectrum. Din nou, RGN pare că îsi alege mesajul foarte atent, îl distribuie fără prolips, adaptat vremurilor, deși instrumentele folosite de privitorii în ecran (descrierea e de obicei infinit mai dură) cu a lor țeastă contemporană (ca să cităm din recurentele apelative pe care le folosesc intelectualii amintiți) trădează o artă prea naivă.
În altă ordine de idei, imaginea poate merita o sonoritate proeminentă. Sau poate că e îndeajuns analogia radioului Nightcore. Viul din fundal (coloratură construită de om – stil Grand Theft Auto, ritmurile paradigmatice ale discului), în ciuda ploii bacoviene, dă o notă sinceră asocierii de față.
La fel și nevestimentația domnișoarei pe care nu pare s-o intereseze ce zic vecinii… din niciun punct de vedere. Doar perspectiva o (mai) îngrijorează!! Bănuiesc că realizatorii n-au țintit educația societății românești, dar iată cum o convenție francă poate valora, universal, cât o mie de palme pretins erudite. Că alea veritabil erudite nu cred că fac din tineri un sac de box, chiar dacă aceștia sunt aparent niște tâmpiți, nici nu se mângâie cazuist mulțumită sărăcăcioasei antiteze.
Nu, nu, școala vieții nu e nici pe departe o cale. Școala pe bune e. Așa, pentru ca profesorul de filosofie Adrian-Paul Iliescu să nu-și mai pună mâna-n cap: ”Mi-am mai cerut şi altă dată scuze pentru a fi în facultatea care i-a dat lui Sorin Lavric o (nemeritată) diplomă de licenţă – ce să facem, noi lucrăm cu materialul clientului, iar dacă acesta are stofa şifonată, rărită şi plină de scame, haina finală nu poate fi decât o gioarsă…”.
Mai sus e un citat din articolul N. Manolescu, Sorin Lavric şi mascarada culturii “elevate” publicat în 2016.
Între timp, Sorin Lavric a ajuns senator (din partea AUR). Și unii care voiau o țară ca-n Finlanda…
Cum zic… cine se scuză, se acuză.
Am încercat să înțeleg impotența lor de a face un comunism măcar ca-n Cehia, am încercat să înțeleg impotența lor de a pune mână pe putere după 1989… tot ca-n Cehia, dar deja suntem în 2021 și România aproape se bate cu state ca Brazilia și India pentru titlul de cea mai mare jale sanitară (la capitolul cultură cu chinuri mai existăm). Mereu sunt de vină politicienii, sofiștii, rușii, americanii, comuniștii, neoliberalii, rockerii, maneliștii, zeii, masonii, karma, destinul, niciodată ei. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase când vine vorba de starea tineretului (implicit și de starea societății în ansamblu). Poate a sosit vremea să ne uităm mai atenți și la mințile luminate. Eu unul m-am săturat de băltirea ăstora și de eternele lor dezvinovățiri. Nu de alta, dar cred că elitele intelectuale sunt singurele capabile să miște ceva din temelii.
Cât despre pisică… voiam să spun că a mea era mai caldă. Mieuna către mine stând sub poza ăleia. Dar simpla prezență e grăitoare, fie ea și neagră. Din păcate, n-am cum s-o cunosc. Pe fată, evident.
P.S.: DR? Huh? Dumneavoastră vedeți leul ăsta animat?
I think it`s time to fight a different fight
un gând muzical 