Ne întoarcem puțin la profesorul de filosofie Adrian-Paul Iliescu: „Problema României nu este prostia maselor, ci prostia elitelor”.
Citind câteva dintre editorialele ziarului Gazeta Sporturilor, cel mai mare cotidian de profil din țara noastră, mai că ne vine să-i dăm dreptate.
Luăm cazul domnului Cristian Geambașu, jurnalist important la publicația amintită, cel care în descrierea personală de pe site-ul omonim (GSP.ro) ne anunță că: „La fel ca lectura, muzica bună vindecă de multe apucături proaste”.
Și haideți să vedem câtă consistență e în emfaza (la rigoare de necontestat) jurnalistului nostru.
În urmă cu câțiva ani, Cristian Geambașu ne împărtășea câte ceva din experiențele dumnealui trăite la concertele rock. Printre verdictele sale bizare, din care evocăm neplăcerea pe care i-a cauzat-o trupa Nightwish prin neurlarea evenimentului Colectiv în timpul spectacolului românesc ce-a urmat tragediei, deși finlandezii, spre deosebire de dumnealui (vom vedea), au preferat faptele concrete, vizitându-i la spital pe supraviețuitori… în locul oricărei boceli declamatoare cu public – pe lângă desfășurătorul de concert foarte bine stabilit (chestie de profesiune, mai greu înțeleasă la sud-est de Scandinavia), pe lângă personalitatea nu tocmai expansivă a lui Holopainen, aspecte se pare necunoscute scriitorului-pedagog-moralist-muzicolog-etc. recuperat de Ovidiu Ioanițoaia (ce destin logic!) cu titlul de glorie știam să nu pun virgulă între subiect și predicat (ce aptitudine remarcabilă!) -, amintim sentința: ”Cât de mult a decăzut muzica britanică!”. Bizareria asta supremă îi venise pe fondul dezgustului provocat de nu știu ce formație amatoare de metal extrem.
Dacă ăsta nu este un exemplu clasic de sofism, atunci nu știu care mai e.
Cu atât mai mult cu cât din spatiul britanic au răsărit în ultimii aproximativ 20 de ani, fix cei pe care îi incrimina jurnalistul, sute de artiști extraordinari, sute de albume fabuloase (despre unele producții am făcut și eu referire pe aici), în special de rock progressive!! Nepriceperea, pe care o putem descifra în cheia inculturii, deci și a prostiei (cauzate de ignoranță, sper), îi dă dreptate filosofului.
Iar că domnul Cristian Geambașu stă la adăpostul unor nume precum King Crimson sau Pink Floyd, din comoditatea dată de apelul la autoritate, limitându-se precaut la o anumită aură bătătorită-n timp, una dintre principalele arme ale prețioșilor semidocți (ca formă), nu înseamnă altceva decât superficialitate. Și denotă adevăratul interes (comprehensiune) pe care-l are pentru stilul muzical așa-zis preferat. Moștenirea trupelor amintite este și azi dusă palpabil, consistent, sub alte și alte forme de exprimare, mai departe.
Mergem și noi mai departe.
Ieri, domnului Geambașu îi cășunase pe Mircea Lucescu. Antrenorul de fotbal bagatelizase nu știu ce premiu pe care Gazeta Sporturilor i-l acodase la nu știu ce gală pompoasă, motiv pentru care luptătorul-cu-apucături-proaste s-a simțit lezat. Eu mereu m-am întrebat ce om zdravăn la cap s-ar bucura de aprecierea unei publicații submediocre, senzaționiste, cancaniste și, mai grav, mincinoase (falsificare născută tot din… ignoranță… sper)? E suficient să citim titlurile din GSP ca să ne simțim pierduți în lumea valorilor Anei Maria Prodan. Și iată cum Mircea Lucescu arată foarte multă luciditate.
Dar, nu, Geambașu insistă în realitatea sa.
„Ați îmbătrânit subit și nu mai știți ce spuneți sau așa ați gândit mereu?”
„A îmbătrânit și nu mai știe ce vorbește sau este pur și simplu sincer și nu îi mai pasă?”
„Mulțumim, în prag de Crăciun ni l-ați adus iar pe Moș Gerilă în case, domnule antrenor!”
Etc.
Dacă astea nu-s apucături proaste, atunci nu știu care mai sunt.
A băgat ironiuța aia obosită cu Moș Gerilă, dar cred că glumița Moș Crăcilă s-ar fi potrivit la țanc coloraturii. Nie, nie, nie, nie!
Carevasăzică, asistăm la o altă mostră de curent spartano (nu detaliem presupusul atașament al domniei sale față de echipa Securității, anume Dinamo București, fiind parcă astfel mereu frustrat de existența Rapidului, entitate împotriva căreia scrie des cu abnegație și răstălmăcire aplicată)-animalico-nazist tipic #Rezistenților.
Căci, a da într-un om fiindcă e bătrân (argument solitar împotriva-i) este piatra de temelie pe care s-a clădit aproape tot guturaiul (tineretului vocal) de dată recentă. Și aici e de fapt marea dramă!
De la nenorociții care iau pensie (banii țărișoarei cu care se poate face și se poate drege), nenorociții din cauza cărora trebuie toată lumea să stea în case (ținând pe loc extraordinara economie), deși oricum pe babalâci (sigur debili) îi caută moartea pe acasă… pâna la paria care mai bine crapă decât să voteze… știm suma fascistoidă din ultimul timp. Tonul absurd al editorialistului trădează aceeași selectivitate dementă.
Se pare că între Cristian Mihai Dide, lider #Rezist, cel care se bucura când o femeie a fost călcată și ucisă pe trecerea de pietoni, din simplu motiv că aceasta era jandarm de meserie (nu există cuvântul ~jandarmeriță~… poate le zice cineva și jurnaliștilor noștri), și Geambașu, pe fond, nu e mare diferență. Între zăpăcitul stradal și formatorul-prin-muzică zău că nu e diferență substanțială.
Ca să nu mai zic că o persoană senilă (bolnavă) cu siguranță că nu e motiv inteligent de bășcălie – tonul pe care pseudoironicul nostru scrie îndeobște, cu un talent, din câte observăm, demn de Titi Tulea. Topica e înzecit tembelă, un om nefiind apt din rațiunile invocate să facă mai nimic, cu atât mai puțin să antreneze o echipă de Liga Campionilor!
Apropo, pentru că editorialistul proabil cunoaște și uluitoarea diferență dintre „sau” și „s-au”, nu știu sigur cum de n-a ajuns încă șef la GSP. Doar scrie de ceva ani! De vină e bătrânul, boșorogul, senilul, dinozaurul, Ioanițoaia care încă n-a crăpat – în presa noastră e ca-n medicină: trebuie să moară profesorul limbajului de lemn ca să promoveze ucenicul. Nu?
Același domn Geambașu și-a exprimat deseori aversiunea față de mișcări de tip Untold. Și eu am făcut-o, doar că din alte pricini (strict sonore). Dumnealui, însă, apasă pe faptul că muzicienii și fanii cu pricina sunt… niște drogați, dorind astfel să pună fenomenul respectiv în antiteză cu educații, nobilii și transcedentalii ascultători rock.
Păi dacă asta nu e prostie… să-i spunem jurnalistului box-to-box, mereu tăios, ce consumau membrii King Crimson sau Pink Floyd în zilele lor de glorie? 😀
Și zic să nu intrăm adânc și pe dubiosul teritoriu moral. Adică exact cel pe care îl contestă jurnalistul la dătătorul cu piciorul în minge. Pentru că, și sper că n-am uitat cu toții, Cristian Geambașu se găsise să comenteze… handbal la… TV chiar în timp ce nepoata sa încă fumega, la propriu (!), după Colectiv – întocmai precum tatăl unei alte torțe din Colectiv, domn de foarte bine, azi revoluționar de profesie și reformator de sisteme sociale, care în săptămâna cu doliu național era, pe Facebook, entuziasmat de aruncările lui Neagu Cristina și a celorlalte sportive plătite gros din bani publici (zic unii că finanțele alea mai bine se duceau la un profesor sau la un doctor). Fata murise și încă ardea. La propriu! Sigur, aici ni se poate da celebra replică justificatoare de orice: „fiecare își exprimă durerea în felul său”, așa că nu insistăm. Unii sunt capabili să-l canonizeze până și pe Stănică Rațiu.
Ce mi se pare cu adevărat nasol este că în spațiul public românesc, până acum, am asistat doar la următorul tip de dispute pe teme muzicale: Andrei Partoș, alt culturalizator și revoluționar de bine care rânjea la TV deși nu trecuseră nici 48 de ore de la incendiul din fabrica binecunoscută – ca să nu mai vorbim despre scuipăturile adresate cetățenilor, niște boi creduli în misiunea posturilor publice de radio, care înainte de Colectiv se chinuiau să tragă un semnal de alarmă privind siguranța concertelor noastre, pentru ca mai apoi tovarășul să-i plângă amarnic, vai, vai, vai, pe nenorociții ăia în timp ce-i făcea propagandă… tovarășei Monica Macovei pe contul dumnealui de Facebook, vs. Cristian Geambașu. Adică un securist deghizat sub forma pseudoștiinței care e psihologia (nenea își zice Psihologul Muzical… și când discută teme sonore foarte profunde cu… Andra/Cătălin Măruță, Corina Chiriac sau Mirabela Dauer… sau când difuzează, la postul public (!), Scooter – tam tam tam tararam tam tam oac oac oac diridirida după fiecare victorie a Stelei, echipă de asemenea realmente stalinistă) vs. un snob cu impulsuri samavolnice.
Vorba unui alt filosof, nu zic care: „ (…) toți tâmpiții… și noi între ei”.
Și cică de ce mă tot enervează lâncezeala lui Iliescu (Adrian-Paul, firește) și lenea tagmei sale!
un gând muzical 