Sir Keir Starmer și-a dat ieri demisia din funcția de premier al UK. În special două momente din mandatul său mi-au atras atenția: 1. recunoașterea Palestinei 2. refuzul de a participa la invazia recentă din Iran.
Keir Starmer este un personaj odios, fie doar raportându-ne la limbajul său de lemn politic corect și securistoidal de tip Răzvan Burleanu. Dar, din moment ce nu există vreun motiv foarte clar ce a determinat decizia amintită, cele două episoade prin care UK, oficial, n-a jucat în favoarea magnaților firmelor de armament par a da seama unei stări de fapt absolut sinistre: planeta e condusă doar de magnații firmelor de armament, nicidecum de aleșii prin vot – deci, că nu există o democrație veritabilă nici măcar în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
De altfel, în ultima lună, opozanții politici ai lui Starmer au tot lătrat că acesta nu ia suficiente măsuri împotriva balaurului rus, anume că nu desfășoară politici de mărire a PIB-ului întru înarmare.
(Același balaur rus care, de aproape 5 ani de zile, se chinuie cu o mână de psudeoneonaziști din Azov. LOLOZAUR)
Prin urmare, cât timp mai putem gândi cu propriul creier, nu putem exclude varianta ca Starmer să fi fost mai degrabă demis, mai degrabă sinucis.
Între timp, președintele nostru, Nicușor Dan, s-a dus deunăzi cu codița între picioare la tovărășul Erdogan pentru a cumpăra, pe banii noștri, nu știu ce tun în valoare de 200 de milioane de dolari.
Cumințel, președintele Dan, însoțit la Istanbul de eternul securist Cătălin Predoiu (ăla care acum un an asmuțea miliția pe bloggeri ce foloseau banala tehnică-pamflet), în ciuda înfometării și neajunsurilor majore din România – noi tot nu avem o secție decentă pentru marii arși, chiar și-n ciuda episodului Colectiv -, a cumpărat cuminte nu știu ce fierăraie de ucis.
Care fierăraie nu-și justifică nicidecum achiziția, România nefiind în război cu nimeni. Sau suntem și nu ni s-a zis?
În fine, alte sute de milioane de dolari au zburat peste noapte în numele parteneriatelor strategice, asigurând, iar, bunăstarea magnaților firmelor de armament.
Or, Starmer, repet, cu toate bubele sale, cu toate faulturile privind dosarele Epstein, a refuzat să fie doar un mic pion în neoliberalismul firmelor de armament.
Ce observăm cu ușurință de aici? Că Starmer și-a dat demisia în timp ce Dan este în funcție, deși alegerile originale din România pentru noul mandat de președinte nici măcar nu-l aveau în cursă pe celebrul matematician.
A nu se înțelege că Simion sau Georgescu sau Șoșoacă n-ar fi cântat în struna Lockheed Martin dacă prin absurd ar fi fost președinți.
Ditamai prim-ministru de UK n-are, iată, mare putere când vine vorba de magnații firmelor de armament.
Doar nu-și imaginează cineva zdravăn la cap că țăcănita Ana-Maria Gavrilă ar fi zis miau în fața Lockheed Martin – cine a făcut-o a plătit scump: Viktor Orban, Keir Starmer etc.
Desigur, în cazul alor noștri s-a ales calea scurtă, vorba lui Stalin: nu contează cineva votează, contează cine numără voturile. Mai simplu a fost să fie anulați din pix peste noapte, fără dovezi irefutabile, să se voteze până iese cine trebuie potrivit mersului Lockheed Martin, adică cine se duce cumințel să ne arunce banii pe fierăraie de ucis – cu toate că nu suntem în război cu nimeni -, decât să se depună cine știe ce persuasiuni prin care să nu se latre la ușile unora care de 50 de ani nu ne-au mai făcut nimic.
Apropo de vot, mi-am amintit că în ultima campanie electorală tastam pe aici, pornind de la nu știu ce manifest încropit de către Asociația Rockerilor din România (sau cum le zice bizarilor ălora), că Nicusor Dan, contrar opiniei Organizației cu pricina, nu este nici pe departe vreo Lumină.
Alaltăieri, văzând cum Dan ne aruncă banii pe fierăraie de ucis, deși nu suntem în război cu nimeni, sunt curios cum ar analiza acum situația votanții-cu-16-mâini (desigur, rebeli, frumoși și liberi) raportată la starea de fapt economică dezastruoasă din România.
Păi ori nu sunt bani de nimic, deci trebuie austeritate din toate părțile… toate… mă rog, vorba vine… – austeritate tăind de la educație și sănătate -, ori România are de aruncat sute de milioane de dolari pe nu știu ce amărât de rebut turcesc?
În mod normal, presa mainstream ar fi trebuit să se isterizeze după achiziția – fără sens și rațiune – menționată. Nu numai că nimeni din presă n-a crâcnit, semn al obedienței grotești, ba au mai și plusat, aplaudând reușita așa-zis diplomatică a lui Dan.
În mod și mai normal, măcar jumătate din populație ar fi trebuit să fie în stradă, indignată de faptul că trebuie să strângă cureaua în timp ce statul aruncă anapoda bani pe fierăraie de ucis. Numai că, în acest punct, se pare că a funcționat propaganda de tip Gabriel Diaconu şi Alexandru Muraru, românii stând și înghițind cuminței, neîncurajați nici de o presă care și-a pierdut menirea intrinsecă.
un gând muzical 