Lucian Sârbu, autorul excelentei cărți stângiste Perspectivă Inversă (apărută la editura Cartex), a spus zilele trecute pe pagina sa de Facebook că: am auzit multă lume zicând așa. Inclusiv nevastă-mea. Într-un fel și mie îmi e greu să[-mi] mai justific mersul la vot… încă sunt în dubiu. Până acum, din anii 1990 încoace, nu am lipsit de la niciun vot, dar în viitor o să văd….
Comentariul cu pricina, venit adiacent unei postări ce viza situațiunea psihopatului Lindsey Graham, s-a postulat după ani și ani de tentative ale domnului Sârbu de a demonstra cum noi, cei care nu mergem la vot, suntem niște imbecili, niste anti-democrați prin excelență.
Impactul minții sale de pe urmă mi-a amintit de zicala-indubitabilă conform căreia și cele mai frumoase fete se bășesc și se cacă.
Și cum noi nu suntem tâmpitul ăla de naționalist-gratuit Propotopescu (dovedit astfel prin prisma tembelelor sale comentarii tenisistice pe care le-am demascat aici cu alte nenumărate ocazii nefericite), individ pe care domnul Sârbu l-a frecventat deunăzi pentru a-și promova cartea, ținem să menționăm câte ceva pe aici, deși, același domn Sârbu mai până zilele trecute complet nedeschis dialogului de pretutindeni – pe pagina sa de Facebook putând comenta ani la rând doar cine cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște pe cineva – acționând de curând, citez dintr-o altă postare recentă: Și începând de azi am modificat un pic politica de comentarii. Întrucât nu mai există nicio legătură între acest cont personal și orice alt profil de afaceri, îmi permit să fiu mai relaxat, așa că oricine mă urmărește de peste 24 de ore poate comenta. Bineînțeles, la prima abatere – nu mă refer aici la comentarii „contra”, ci la comentarii urâte – ne despărțim. Deci, că puteam, în sfârșit, să intrăm în dialog cu cel care cândva avea pe argumentesifapte.ro intervenții similare nouă.
Doar că mie nu-mi place să fiu condiționat pentru a putea vorbi. Urmăritor timp de 24 de ore? LOLOZAUR. Exprimarea trece de dorul lui Emil Bobu/marketing deşănțat.
E de altfel tocmai lupta pe care domnul Sârbu pretinde c-o duce zilnic: libertatea de exprimare indiferent de timpuri. Or, refuzul său faptic, aproape numerologic ( :O ), de a fi deschis nu ne încântă prea tare.
În fine, mai important acum mi se pare mintea sa cea de urmă. Și dacă ar fi să consultăm AI-ul și DEX-ul: „Mintea de pe urmă” este o expresie populară românească ce face referire la înțelepciunea sau claritatea pe care o dobândim adesea prea târziu, după ce am făcut greșeli. Această temă a reflectării și a „reparării” propriilor alegeri este profund legată de condiția umană.
Și iată cum noi, bieți cetățeni, nu intelectuali și scriitori precum Lucian Sârbu, am avut dreptate. Câte taste și neuroni și nervi n-am spart ani și ani și ani încercând să dovedim futilitatea votului, ba chiar crima de a gira fel și fel de (cel puțin) incompetenți. Am fost acuzați, prin ricoșeu inclusiv de domnul intelectual Sârbu, că atentăm la ideea de democrație, deși tocmai contrariul ni-l doream: liberatea de a nu alege, de a nu pune ștampila, considerând că astfel nu jucăm în simulacrul ce se vrea a fi o pompozitate crâncenă.
Prin urmare, este înțelepciunea sa dobândită prea târziu? Privind la rezultatele votanților din ultimii 36 de ani ne vine să zicem că da, că și alte generații tinere vor suferi la rândul lor din cauza ăstora care s-au dus să pună ștampile cu 7 mâini, eludând efectul semnalului de alarmă pe care-l transmite nevotul.
Sau/și că poate babalâcul Lucian Sârbu s-a trezit în sfârșit… dovedește pe de altă parte că nenea nu-i chiar cretin total, cu toate că multe dintre acțiunile sale au arătat, vorba lui Adrian-Paul Iliescu – profesor de filosofie pe care l-am avut și eu, și Lucian Sârbu -, că marea nenorocire nu e atât prostia maselor, cât prostia elitelor.
I should have understood
I should have seen it coming
The signs on the road have changed
The fires on the mountain died
un gând muzical 