Continuând un pic cu Within Temptation, vreau să sublinez ceva ce la o adică e un banal truism: deliminatarea omului de artist și invers. Tastez acum și pentru că printre decidenții români (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc) încă nu s-a înțeles că un truism e un truism: cazul statuii lui Adrian Păunescu din Grădina Icoanei, București.
Rezumând, Institutul nostru cu pricina vrea să dea jos statuia cu pricina pe motive că Adrian Păunescu a fost un bolșevic jegos care (mai) cânta ode tovarășilor supremi.
Within Temptation, în ultimul concert înregistrat (Worlds Collide Tour – Live in Amsterdam), a venit pe scenă fluturând un steag al Ucrainei, propovăduind prin vocea excelentă a lui Sharon că trebuie să ne apărăm ținutul indiferent de variabile.
Mi s-au urcat spirocheții la cap văzând cum Within Temptation, oficial, n-a pus în scenă și(!) crimele pe care ucrainenii le-au săvârșit prin rândul etnicilor ruși din Donbas, atrocități ce au generat, oficial, declanșarea ofensivei lui Putin. Atrocități care au vizat și etnicii români din Bucovina de Nord. Îmi amintesc cum anterior declanșării pălmuirii ruso-rusuleți, la Radio România Actualități, zilnic, se vorbea despre cum ucrainenii, cu girul (inacțiunea) liderilor săi, săvârșesc fel și fel de fapte reprobabille (sofisme crâncene) și prin rândul românilor care s-au născut în Bucovina de Nord (nerespectarea limbii etc.). Cum s-a declanșat ofensiva lui Putin, cum postul nostru public de radio a tăcut mâlc în raport cu ceva ce mai înainte condamna ferm.
Este evident că membrii WT n-au prea citit istorie și nici nu s-au prea documentat serios.
Dar asta m-a făcut să nu-i ascult, să nu-mi placă de vocea lui Sharon (WT e una dintre cele mai mișto trupe live din lume)?
Nu.
Pentru că una e omul Sharon den Adel, alta e artista.
La fel ca și-n cazul lui Adrian Păunescu.
Una a fost securismul său, manifestat inclusiv după Revoluție, altceva calitatea sa poetică.
De alfel, și Eminescu, Cioran sau Eliade sunt supuși testelor politice, cancel culture primând din gurile Gărzilor Patriotice Hashtagiste.
Nu neagă nimeni zdravăn la cap apucăturile extremiste ale celor trei (Cioran însuși delimitându-se vocal spre bătrânețe). Însă calitatea artistică nu se anulează doar pentru că adeziuni momentane politice.
E drept, la fel și invers: nu trebuie sanctificați oricum niște unii. Trebuie sanctificată opera, dacă e, desigur, ceva de sanctificat – în ciuda apucăturilor politice intime.
Truisme.
Și totuși, oameni care au pretenția că nu-s prelucrători prin așchiere nu reușesc să nu fie doar oamenii timpurilor, oamenii momentului, excluzând din ecuație o viziune nițel mai amplă.
Atașez în final excelentul concert la care am făcut referire.
un gând muzical 