Dacă precedentele 10 albume de studio m-au făcut să ascult zâmbitor alături de o bere Alestormistă un pic mai Frozen II, noul disc Elvenking îndeamnă mai degrabă la o cafea. Pentru că venețienii de data asta iau lucrurile în serios, fără a renunța câtuși de puțin la elementele folk (popularitate) de unde pleacă muzica lor. De altfel, cronicara Andreea de la revista Tuonela concluzionează elocvent recenzia Rapture: this goes to show you that complex concept albums are not a prerogative of the progressive metal scene, but of any band with a vision and a drive to execute that vision.
De asemenea, pentru mine, Elvenking a fost până acum un nume mult prea influențat de exterior. Stilul găștii a făcut parte din categoria sonoritaților pe baza cărora te poți exprima detaliat, iar permisivitatea retorică a dus de mult prea multe ori la enormități (și glumițe răsuflate prin pseudopresa noastră muzicală) – atât din partea fanilor, cât și din partea comentatorilor chipurile lucizi. Rămân de tristă amintire analize autohtone precum: plaga de prost gust numita metalcore (n.p. inserată-n EK).
Și se pare că n-am fost singurul care a avut sentimente dubioase. Chiar trupa Elvenking a decis la un moment dat să oprească secțiunea personală comments de pe Youtube. Decizie care, dincolo de flecărelile ce-au cauzat starea de tensiune, exagerată, având în vedere melodiciatea grupului (că doar nu aveam de-a face cu cine știe ce tratate King Crimson), pe mine unul m-a deranjat. Cred că cenzura nu-i niciodată o soluție. Dacă se sărea calul, dacă se scriau insulte anapoda, se putea foarte ușor înlătura mizeria cu un simplu delete. Dar nu-i tocmai ok să oprești întreaga critică. Prin urmare, titulatura asta, pomenită din toate zonele, m-a făcut să fiu reticent.
Pe de altă parte, isteria menționată este cumva explicabilă. Elvenking a apărut la începutul anilor 2000, îndrăznind să apeleze la multe subgenuri, inclusiv cele moderne – chiar și din afara rădăcinilor blues. Or, altcevaul mereu a scos majoritatea dintr-o zonă de confort. Mă gândesc că de-aia trupe de acest tip au fost luate la purecat, subiectul putându-se ramifica acum și datorita expansiunii internetului.
Însă noului Rapture, din punct de vedere alternativ, nu cred că i se pot imputa prea multe. Italienii au stilul lor ce invocă enormă eolină. De-aia poate ar fi trebuit să-și spună din start Elvenqueen. Astfel ar fi atras atenția asupra faptului că pur și simplu își bazează sunetul pe un patelin cât se poate de natural.
Niște Elsa și Anna (folclor – deci accesibil prin excelență- filtrat contemporan), în diverse forme, continuă să fie leitmotivul Elvenking: o altă cautelă nascocită din bornele care au ceva de spus doar dacă fac poezie pe fizică cuantică, domne`. Nivelul general al exprimării nu spunem nicidecum că trebuie supraevaluat. Elvenking nu-i nici pe departe cea mai tare muzică din istoria omenirii, după cum acum vreo două săptămâni încerca să mă convingă un francez care-și tatuase pe gât fata de pe coperta The Scythe – drept cadou de majorat. Dar, la urma urmei, personajele credem că-i dau destulă dreptate lui George Călinescu când spunea că basmele nu-s altceva decât oglindirea vieții în moduri fabuloase. Desigur, credibilitatea în cauză implică fluiditate – nu poți cânta despre prințese-dragon și atât. Coerență pe care Elvenking, de data asta, n-o mai sugerează, ci chiar o aplică. Iar punctul pe i cred că acum îl zice același efort pe care îl depuneau cei implicați în teatrul radiofonic pentru copii. Oricum, fiecare vers de pe recentul album stârnește analogii fără frontiere (noi, de exemplu, putem interpreta Cornelistic Bride of Night fără să fim inoportuni); exceptând mișcarea culților impresionați doar de fizica cuantică – aia colorată în arguții, predată la cursurile scurte. Am totuși o neplăcere față de joncțiunea and the Earth will not care prin care pronunția lui Davide Moras (Damnagoras) de azi e prea ostentativ gravă. Imediat ulteriorul Freezed are the winds that howl curses at my ears/Oh, carry me in the middle of the tempest își era suficient fără prologul sclifosit (Rapture (1) în sine deschisese destul discuția): așa iar se ridică mingea la fileul vânătorilor fixați doar și doar pe articolul, paragraful, volumul, pagina.
un gând muzical 