Am recuperat zilele asta câte ceva din povestea Danmachi. O abandonasem după ce zeița Hestia mă enervase că nu-și duce până la capăt pilda fustiței scurte. Dar cineva a insistat că mă voi distra teribil văzând destinul unei prostituate muritoare care, din rațiuni decadente ca efect al meseriei sale, avea convingerea că nu are niciun drept să viseze la eroi. Pura întâmplare a făcut ca tot acum să dau peste debutul Lampr3a, un grup instrumental de prog. devenit repede foarte apreciat în comunitatea de profil, dar care mie mi se pare că nu prea știe ce vrea, cu excepția ritualicei ROCD.
De altfel, spaniolii în cauză zic pe siteul oficial că cică nu-și propun vreun mesaj anume. Eu cred că le putem dibui intențiile pentru simplu motiv că treaba cu instrumentalul experimental de nedetectat e parțială. Iar ROCD dă de gol ESnSE.
Pentru că acolo auzim niște gemete de-o feminitate pe care prefer doar s-o includ sunetului general.
Haruhime, prostituata prea deductivă, ajunge pe stâlpul infamiei că deh. Metodică, fata își fixează ideea că n-are voie să spere, condiția sa fiind murdară, deci și că merită o moarte înainte de vreme.
Procesiunea în sine, dincolo de ancorarea în realitate la care unul o forțează (că până și Saul ori Pavel persecutaseră creștini ca apoi să fie sanctificați, nu?) neingorând vina societății în ansamblu, prin urmare neignorând variabilele culpei tari la nivel individual, mi se pare cântată izolat și subliniată în cadrul Lampr3a.
Și atât.
Adică Lampr3a se limitează la un singur aspect. Însă chiar și restrictiv, grupul de față mi se pare că narează mult mai afectiv situația în cauză decât în general o fac găștile cu pretenții de asimilare a esteticii urâtului.
Desigur, Eol, blackerul pe model Bathory din Elffor joacă rolul său determinant. Dar icnetele domnișoarei Adhara Ausserladscheider ce succed incantației necruțătoare (habar n-am cine e adăugirea de pe copertă cu mențiunea guest for track nr. 2 și încă vreo alte trei piese unde e prezentă fără să lase ceva amprente semnificative – nici Google nu oferă informații suplimentare -) m-au făcut să mă gândesc că Haruhime nu s-a simțit mereu nesatisfăcută, că natural nu avea cum să se dezică, dar și că, urmând linia clapelor, ar fi preferat să ajungă acolo de bunăvoie, instrumentalul nefiind determinist, ci accesat prin liberul arbitru.
E un râs isteric pe care ni-l indică Lampr3a & Adhara înaintea expozeului. Iar la apogeu se intercalează o orgă catastrofală de tip Bach. Așadar, o concentrează pe Haruhime în presupusele ei ultime ore în care fișa postului primează.
Și orizontul ei se lărgește, dar, repet, aici interesează doar ceremonia în cauză.
Prin urmare, cred că Lampr3a are meritul de a scoate în evidență episoade solitare, nu și o oarecare continuare (spre bine sau spre rău – starea de tensiune nu-mi pare că are finalitate pe întreg restul discului care mă cam plictisește din cauza absenței vreunui indiciu) – scop pe care l-am vrut materializat la primele audiții; gemetele de necontestat m-au făcut să-i aștept pe Mikoto și Bell sărind de nicăieri. Doar că nu Mikoto și Bell îi interesează pe muzicienii de la Lampr3a, ci numai valoarea de târfă. Registrul dramatic însă nu face abstracție de durerea fetei. Adică n-o acuză categoric. Da, o expune circumstanțial, dar nu-i face procese de intenție. Mai degrabă asistăm la tragedia societății care nu i-ai creat cadrul să fie cum vrea ea să fie.
O muzică de tip Lampr3a, măcar selectiv, îi descrie mai grav sentimentele lui Haruhime decât o face introducerea Yuka Iguchi – Hello to Dream. HtD nu-și propune delimitări precum ROCD. Totuși, cele două piese nu merg în paralel. În repertoriul grupului muzical iberic se scoate la iveală și bucuria vieții (apelând la rădăcini feminine ca reamintire a simplei posibilități de existență) cum de altfel recurge și animația introului menționat unde-i plin de fete-icoane.
Cumva, Lampr3a parcă ne transmite că n-ar mai vrea niciodată să compună așa ceva – sau, dacă se înhămează la elogii esențiale vieții, s-o facă având certitudinea că-i un basm, nu și dublarea atâtor milioane și milioane de fete nenorocite în concretul unei planete moderne în care traficul de carne vie a scăpat de sub orice control fără ca problema infernală să intereseze la nivel înalt pe cât interesează bălirea după înarmare feroce, în ciuda faptului că o avem la îndemână exemplu pe Haruhime, o armă în sine (bolborosea nuj ce vrajă și astfel creștea instantaneu abilități militare dimprejur), care însă vrea și ea să trăiască și să poată deosebi de bunăvoie.
Notă: În totalitatea denumirii sale, serialul Danmachi s-ar traduce ca It is wrong to pick up girls in a dungeon?
Notă 2: Haru în japoneză semnfică primăvară. De asemenea, este un termen neutru. Hime înseamna prințesă cu sensul de virgină (un fel de Maria în ebraică).
un gând muzical 