Nu știu exact alți intelectuali de TV cum sunt, dar eu am rămas foarte confuz după ce-am văzut cum, în buricul României mileniului 3, se trage, la nevoie, de picioarele unor fete moarte pentru a le fenta Rigor Mortisul – ca să stea liniștite în piramida cauzată de lipsă de locuri în frigidere. Cred că manipulatorii făceau și ei ce puteau ca să miște lucrurile și ca să se adapteze, la urma urmei morții rulând într-un cadru extrem, extrem de strâmt, dar încă nicio minte luminată de TV nu m-a lămurit cum de s-a ajuns să văd asemenea scene în civilizația civilizației (suntem parte din măreața UE totuși). Formatorii de opinie culți din vremurile alea au ajuns între timp barosani în funcții publice. Pe fete le-au mai mâncat un pic viermișorii, iar nouă intelectualii de TV ne spun acum doar să respectăm paragraful, articolul, volumul, pagina, adică să apreciem că din PIB s-a mai tăiat ceva de la educație și sănătate ca să #Slava aducătoare de popularitate în sfere unde funcția dislike nu-i nicicum permisă.
Ambre are un talent nativ să facă gotic din orice. Bun… acum nu tot ce-i cu iz elegiac poate intra instinctiv în categoria gotică. Doar că grecoaica nu trebuie să facă prea multe sforțări pentru a fi galeșă. Iar dacă în Xandria, trupa ce-a cooptat-o anul trecut de prin YT, lucrurile stau tipic presupusului contrast feminitate-metal, tipa fiind supărată destul de rău pe 1%, în cadrul proiectului Mortemia ni se prezintă încă și mai aproape de impresia pe care ne-a lăsat-o cândva, anume faptul că poate câștiga lejer orice concurs de miss, că poate duce mai departe mirajul concursului cu pricina, dar și că abilitățile ei congenitale sunt cumva mai potențate. Cred că îi stă foarte bine cântând de la ea despre subiectul covid, deși, după cum am mai scris pe aici, sună excelent și-n Xandria.
Dar în Xandria cam lipsește banalul sub formă autentică. Stilul germanilor nu-i ferit de kitsch-ul specific genului, deci nici Ambre nu e complet convingătoare. Mai ales că Mortemia, spre deosebire de Xandria, tratează intim belelele contemporane. Nu știu dacă în general e atitudinea potrivită, dar, repet, i se potrivește mai bine vocalistei din Grecia. Feminitatea sa parcă-i mai revoluționară decât dracii #.
Prin urmare, deși mulți comentatori muzicali sunt precauți cu noua atitudine semnată Morten Veland, fondatorul unor găști etalon de profil pop-simfonic metal precum Tristania și Sirenia, postură afișată direct sub titulatura The Covid Aftermath Sessions, eu unul cred că problema în cauză este mai luată în serios decât ar spune melodicitatea comercială prezentă.
Pentru că, atunci când vezi tinere moarte de Covid stând claie peste grămadă tocmai în morga celui mai mare spital din România, deoarece, după cum mi-a spus atunci personalul de acolo, pur și simplu nu mai sunt locuri în frigidere, ori tinzi să iei prea în serios Kreator – Violent Revolution, ori să te tot gândești la gagicile alea mișto care n-au avut parte de o stare decentă de după moarte, cu toate că au crăpat într-o țară UE, anii 2020. Ori ambele. Cu mențiunea că uneori e nevoie și de respirația pe care fata din foaia precedentă ne-a indicat-o.
Iar Ambre tocmai repaosul ăla ni-l aduce aici. Și o face fără a jeli fatalist! Simpla ei frumusețe cred că denotă de la sine speranța ca măcar lumea noastră apropiată poate deveni un pic mai zdravănă la cap, deci că viața bună trebuie luată mai în serios decât își permit psihopupu făuritori de opinii colective doar și doar întru bunăstarea lor financiară (nu Sky Sound Radio a devenit mâna dreaptă a șefului peste sanitari 2,15!). Căci, cine știe, poate printre drăguțele alea inerte se afla și vreuna capabilă să cânte sau să aprecieze cum cântă cineva. Au sfârșit, frumoase, într-o piramidă despre care intelectualii de TV nu vorbesc deloc. N-au vorbit nici atunci. Căci dacă ar fi făcut-o, dacă ar fi zis că sistemul social în totalitatea sa e putred, cel mai probabil n-ar mai fi fost azi barosani în funcții publice. Pentru simplul motiv că i-ar fi motorizat pe cei aflați la butoane datorită criticii, iar critica pe bune încă e incomodă în România. Ei se află și acum la butoane. S-au aflat și în timpurile Colectiv. Dar să nu ne lungim.
Datorită progresului tehnologic, canalizarea furiei este un domeniu fascinant azi. Ar putea ființa ca specialitate de sine stătătoare prin mediile academice. Desigur, o face pe la filosofie, dar nu-i avantajos să descoperi că trebuie să pui osul ca să nu se mai tragă infernal de niște fete. Gloria TV-ului, narcisismul unde se forțează ideea că cineva poate apela la tine ca-n apelul la autoritate din domeniul logicii, trece în subsidiar neplăcutul, oricât de crâncen ar fi. Cred că e chestie doar și doar de educație veritabilă, aspect pe care nu-l pun pe tapet intelectualii de TV: nu uitați să dați bani la #Slava ca să fiți #TFL!
Drama însă, aici, o exprimă un norvegian. Iar tragedia în Scandinavia a fost infinit mai tolerabilă decât a fost la noi. Interesant. M-aș fi așteptat ca o piesă precum The Hourglass să fie compusă în România. Sau în Ucraina. Ori SUA.
Morten a considerat-o perfectă pe Ambre pentru a spune ce ar fi putut spune doar un românaș ca mine. De-aia nu cred că Mortemia trebuie judecată aspru din punct de vedere muzical, ci luată ca atare. De fapt, cred că-n cazul ăsta e și complet greșit să evaluăm recenzistic.
La noul Eurovision am ascultat piese mai elaborate, cu mai multe note adică, decât The Hourglass. Nu cred însă că se diminuează realitatea. Are ceva de spus. Și nici nu cred că-i întâmplătoare invitația adresată tocmai acestei grecoaice (Morten având acces la mai toată scena muzicală).
The lure of death keeps calling
un gând muzical 