Acestă trupă olandeză a încercat mereu să meargă pe trei fronturi (epatare simfonică, dezinhibare metal de tip Lemmy și revolta tocilarilor Evanescence nu-metal). Iar trialismul a fost atât de evident încă de la ființarea din 2002 încât ne permite și nouă acum să urmăm exprimarea.
Și o facem mai întâi pentru că rușii de la RGN continuă să bucure. Revenim asupra imaginii la final.
Apoi, pentru că de curând am dat peste alt foileton surprinzător.
Știu: textul ăsta trebuia să se numească fie Rusia Azi… la cât ajunsesem? (ținem și noi pasul cu mondenul de tip Zelenski), fie X pentru Femei – dată trecută fusese Libertatea pentru Femei. Sub egida lucruri uimitoare desprem muzică, acum avem de-a face cu Click pentru Femei :D, numărul 19 din noiembrie 2020 (am detaliat deja cum găsesc publicațiile cu pricina), ultima pagină. Unde se spun două treburi interesante, cel puțin în context: 1. sindromul cântecului de care nu te mai poți dezlipi poartă (în știința cogniției n.p.) un nume inedit: vierme de ureche 2. fanii muzicii clasice sunt asemănători până la confuzie cu cei ai muzicii heavy metal: ambii sunt creativi și amabili. De asemenea, informațiile amintite sunt însoțite de o poză ce mi-a amintit de orgasmul cetățenei-cu-căști-pe-urechi-din-autobuz ce-a cam declanșat ultimul trăgaci Sky Sound Radio.
Ei, și cum clouds, girls and rocknroll, ajungem la ultimul punct. Cineva mi-a povestit situația sa întortocheată de zi cu zi: cică o tipă de condiție modestă, dar frumoasă, a ajuns să decidă treburi foarte importante pentru toată societatea noastră. Fără ca inzestrarea ei naturală fizică să joace vreun rol (zice el) în ascensiune și prezent, ci mai degrabă abilitățile fetei de a procesa mediul înconjurător cu mintea sa. Motiv pentru care Povestitorul, aflându-se la un moment dat la răscruce de drumuri, a ales s-o urmeze, fie și ca plebeu. Doar că segmentul început-ascensiune n-a fost dublat de aceeași luciditate (etică?) și în ipostaza vârfului piramidei. De aici au rezultat fel de fel de dramolete. Povestitorul s-a pierdut atât de mult în dezamăgire încât a ajuns să creadă că toți cei care gustă puterea devin automat niște tâmpiți.
Noi nu generalizăm, nici nu cunoaștem variabilele cu pricina – înclin să cred că, totuși, picioarele ei i-au făurit povestitorului nostru speranța șubredă conform căreia frumusețea salvează lumea. Că s-o fi și îndragostit de ea, chiar nu putem specula. Mai nou a început să vorbească în dodii – cică nu există prieteni, doar momente de prietenie, în sfârșit…
Cert e că aici regăsim gustul personajelor de tip Maria Magdalena, Elizabeth von Vettin, Nastasia Fillipovna, Dubhe, Catalina Santana, Ana Ipătescu, Ioana d`Arc, Erza, Arthuria, Hinata, Yamato etc.
Și, în mod și mai cert, rușii de la RGN habar n-au de pățanie. Dar au pus-o pe gagica aia mișto, cu privire șocato-necăjito-fermă, cumva deasupra lumii. Prin urmare, nu putem să nu concluzionăm că snoave de profil se petrec la tot pasul. Plus, dacă ar fi să ne lăsăm captivi eminescianismului, Povestitorul se dovedește a fi cel cu adevărat frumos din presupusul cuplu. Sau, trecând prin Nichita, că ea știe că frumusețea salvează lumea, de-aia stă deasupra ei, doar că ceva extrem de năsparliu o împedică să se împlinească (n-ajungi sus dacă nu tastezi și asculți rock precum Gabriel Diaconu) – de unde și mimica afectată.
Povestitorul este tare necăjit! Mai devreme mi-a scris un mesaj pe WhatsApp în care o caracteriza oximoron pe fată. Îi zice repetitiv Prințesa-de-… prefer să nu reproduc. Totuși, interesant mi se pare că până și post-factum o vede, cel puțin, drept Harap-Alb. Iar Nemesea, chiar și-n piesa asta rageistăagaistthemachinistă, include versuri ca one day you`ll see (idiotul n-are cum vedea, nici în ultimul ceas – a se citi Mihai Șora). La impus ne vine să #muie (dacă tot adulatorii mișcărilor #muie sunt îngropați cu onoruri militare) Prințesa-de-…, însă Nicolae Labiș, în Lupta cu Inerția, ne-a tot avertizat de pe la sfârșitul anilor 50.
Piesa noastră face parte din cel de-al treilea album semnat Nemesea: The Quite Resistance. Primul disc, cumva un soi de Epica șlefuit, este cel adulat prin cercurile de specialitate. Dar eu cred că sinceritatea primează în darea de seamă.
Whenever you’re sorry you just make up a story
‘Cuz you can’t admit that you were wrong
un gând muzical 