Notă: fără a ne propune să bocim inutil!
Combinația asta are oarecare sens, mai ales azi când ambele trupe își lansează noile producții: Insomnium – videoclipul Godforsaken (de pe noul album – Anno 1696 lansat în urmă cu două zile), respectiv Illumishade – single-ul de după conceptualul ECLYPTIC: Wake of Shadows.
Și nu doar pentru că ambele formații sunt unite de elementul progressive (ori de melodicitate), deși stilul de baza le diferențiază la prima vedere. Ci și pentru că mesajul amândurora este destul de.. hai să zicem abătut.
Noi, bucurându-ne că încă putem asculta muzică, că încă n-am fost trimiși cu forța să apărăm frumoșii ochi ai Maiei Sandu întru prosperitatea firmelor de armament americane sub interviurile ajunsului (firesc!) Gabriel Diaconu, nu putem spune că suntem foarte amari. Cu toate că nici nu prea avem motive să mâncăm căcat degeaba: viața înseamnă și regrete. Doar idioții n-au regrete. 😀
Culmea e că regretul de față ține mai degrabă de ceva dincolo de moment. De exemplu, aș fi vrut să trăiesc (rațional, căci oricum atunci m-am născut) în perioada optzecistă și poate astfel să evit moartea Corneliei, acest Luceafăr Sky Sound Radio. LOL!
Altfel, ne simțim bine că azi, fie și de Dragobete, dar fie și la împlinirea anului de când niște ruși se bat cu alți ruși, trecem în revistă spusele de pe aici și suntem mândri că noi nu am aruncat arme peste gard, nici nu am pus gaz pe foc, nu am lătrat agresiv pe la porți. Dormim liniștiți, așa, în utopia noastră SSR. 😀
Revenind la titulaturile amintite, mi-a fost un pic teamă înaintea lansărilor oficiale. Heart like a Grave a fost un album excepțional, deci nu știam dacă Insomnium, acest My Dying Bride de Eurovision, poate repeta senzația aia atât de… finalandeză. Glacialul muzicii semnate Niilo Sevänen se împletea acolo cumva cu roadele resurselor pe care ai săi le-au acordat sistemului de educație (complet în antiteză cu ce s-a întâmplat și se întâmplă mereu în România), adică cizelarea conceptului de empatie autentică, dincolo de forme fără fond. Iar elvețienii de la Illumishade, pe lângă faptul că reușiseră să dea o tentă foarte interesantă de music hall discului de debut, aducând laolaltă fazele metal & prog. sub machiaj… Elsa din Forzen (vorbesc serios!), captaseră atenția publicului de muzică și datorită potențării excepționalei (și foarte frumoasei) vocaliste Fabienne Erni.
Ei bine, atât Fabienne, cât și Niilo îmi sunt azi foarte pe aceeași lungime de undă. Desigur, contribuie mult la impresie și prezența doamnei Johanna Kurkela, adică fix soția lui Tuomas Holopainen, clăpar pe care majoritatea dintre voi probabil că îl cunosc foarte bine. Și pe care Illumishade sigur l-a citit.
O vocalistă care nu doar că s-a ținut departe de scena metal până acum, în ciuda succesului soțului său prin intermediul trupei Nightwish, dar care nici cu rockul grosso-modo nu a avut prea multe tangențe. Iar acum susține emoțional o trupă de… death metal! Mai finlandez de atât nici că se putea!
Hymn, piesa lansată astăzi de Illumishade e ok. Dar, pentru mine, azi, ea nici nu mai contează. Nu mai contează că e doar o piesă bunicică de prog. rock și atât. Ea măcar mi-a readus în memorie piesele Rise și Tales of Time (am primit azi dimineață o înștiințare Youtube).
Cel mai probabil, casele de discuri ce reprezintă trupele de față și-au făcut calculele de marketing în plasa cărora am căzut și noi. Să lansezi treburile astea fix azi… mă rog, o fi totuși o coincidență. Dar cădem cu mare drag! Pentru că Cornelia chiar a fost cea mai drăguță fată din istorie!
Notă 2: Finlandezul Anno 1696 vorbește despre nu știu ce atrocități religioase care s-au întâmplat atunci pe teritoriul scandinav. Cică niște mii de fete au fost măcelărite în numele acelui conflict pe care nu vrem să-l detaliem acum din simplu motiv că etica lui Hristos este de necontestat (aer legendele vrăjitoarelor sunt oricum exacerbate, mai ales în Elveția): că atât fanaticul Teodosie, cât și ateul Negruțiu sunt niște idioți, niciunul dintre ei neînțelegând măreția vreunei Elizabeth von Wettin (Sound Horizon), pică-n responsabilitatea decidenților care n-au acordat (și, mai grav, nu acordă!) suficient de multă atenție sistemului educațional: noi suntem doar cetățeni. Albumul de debut al elvețienilor de la Illumishade vorbește despre nu știu ce manifest uman care… hai s-o luăm pe scurtătură: care pornește de la tot ce înseamnă Fabienne (pe siteul oficial, în povestioara aia ciudată, fata ne este prezentată drept The Guardian… eh…): glasul ei senzațional, dar și estetica picioarelor ei! Or, videoclipul de azi stă mărturie. CONFESS!!, cum ar veni.
Nu știu ce abilitate avea Cornelia, dacă avea vreuna. Cert e că era foarte drăguță. Și-mi vine să… mai ales că nici nu am putut să mă țin de promisiunile pe care i le-am făcut acum un an. N-am cum în România asta.
And yet a young girl screams
A fearsome tale of life unknown
The ashes glow
un gând muzical 