În ultimele zile m-am delectat cu doamna Cornelia Florea, probabil cel mai mișto concurent din istoria divertismentului de Tv cu iz edifiant (Câștigă România, Vrei să fii milionar? etc.). Tipa a câștigat opt ediții (de cultură generală) la rând fără prea mari eforturi. Și dincolo de zâmbetul ei absolut fabulos coroborat cu un soi de bun-simț (pe care încep să nu prea îl mai justific într-o țară unde doar tupeul mai contează) ce parcă mă fac să cred că mai merită să ceva, și dincolo de analogiile de pe site-ul ăsta care cred că deja au fost evidente încă de la menționarea numelui bucureștencei absolvente de (doar) geografie, întru transcedența unora de la fizică, probabil mereu îmi voi aminti de două momente din show-urile amintite: 1. când a răspuns imediat la o întrebare ce viza un anumit album semnat Elena Cârstea din perioada când împingătoarea de Andreea Bălan în piscină se voia a fi remodelarea locală a stilului interpretativ heavy metal (și o zic cu toată convingerea! – vezi piesa Ochii Tăi, de exemplu) și 2. când Cornelia nu l-a mai lăsat pe Virgil Ianțu să-și termine un anumit enunț, replicând aproape instantaneu că prima trupă din care a făcut parte Cristi Minculescu a fost Harap-Alb.
Eu cu Harap-Alb n-am avut contacte directe. Nu am avut cum. Gașca s-a înființat prin 1978, a fost cumva mereu în umbra Voltajului optzecist, iar eu m-am născut în 87. Cu toate astea, am fost suficient de influențat de casetele cu Iris pe care în copilărie le-am ascultat la ai mei încât să țin seamă de o compilație Heavy Metal Magazine ce a apărut prin 2002 atunci când bateristul Doru Istudor (fost membru Harap-Alb, Voltaj) s-a întors în țara noastră pentru a pune bazele grupului M.S.. Apoi, am ținut morțiș să cumpăr caseta cu albumul Rugina nu Moare, acolo unde Damigeană (haioasă punte peste timp… actualul solist Iris/Nelu Dumitrescu) rupe norii – cel puțin raportându-ne la ce au oferit glasurile noastre muzicale dintotdeauna.
În bibliografia TVR a prof. dr. Cornelia Florea se spune și că e rockeriță. Deschidera ei nu mă mai miră acum. Căci de Harap-Alb s-a auzit tangențial, cel mult, pentru cei care nu au dorit să audă dincolo de zona lor de confort.
Și să fim bine înțeleși! M.S. nu e altceva decât o altă mostră epigonală românească. Colț de Cer, de exemplu, e o combinație de Black Sabbath cu Pearl Jam. Nimic mai mult. Dar trage un semnal că anumite sonorități de pe aici merită a fi recuperate, că ce se scosese prin Electrecord merită a fi remasterizat. Nu de alta, dar preluările ce au dat naștere așa-zisei mișcări anti-sistem (nu sunt de acord din motive de absența optzecistă a vreunui Slayer, dar asta e altă discuție) au fost, da, în mare copisme, dar câteva audiții au și fost înaintea vremurilor. Sau, mai bine spus, că au avut ceva de spus în ciuda limitei informaționale/preparatoare.
Anul 2002 l-a găsit pe Doru reformulând scenarii demult apuse. Totuși, o piesă precum Harap-Alb, amplasată într-un context în care oameni precum Cornelia Florea nu au adevărate șanse mai departe de o oarecare potriveală mass-media, aduce în discuție poate chiar un specific autohton: brânză bună în burduf de câine sau brânză bună în burduful social. Care, dracului, se transformă întotdeauna deloc nobil.
Aici, am ales Colț De Cer din rațiuni Cornelistice.
Pe Sky Sound Radio, imnul lunii martie va fi Harap-Alb. Acum e CASH – Vreau. În aprilie va fi Krypton – Inimă de Fată. LOL!
Citesc ziare de nimic, ascult muzici rătăcit
un gând muzical 