Yasuharu Takanashi – Operation: Rescue Lucy!

Astăzi, 28 noiembrie, este ziua mea.

Și tocmai astăzi, în Bucureștiul unde m-am născut, are loc o întâlnire pompoasă între Klaus Iohannis și Jens Stoltenberg (secretarul general NATO).

Cel mai frumos cadou pe care l-aș putea primi ar fi poziția președintelui nostru care să sune cam așa:

Eu, în calitate de…, declar cu ocazia acestei întruniri că refuz ca ai mei s-o (mai) ducă de pe azi pe mâine pentru ca firmele de armament occidentale și oligarhii care le conduc să devină mai bogați și mai bogati pe măsură ce poporul(-mi) suferă teribil. Din moment ce peste 36% dintre copiii României trăiesc la limita subzistenței iar peste 80% dintre tineri sunt analfabeți funcționali, din acest moment, cu ocazia…, vreau ca banii (PIB) să nu se mai ducă doar către magnații gloanțelor care jefuiesc planeta ca să devină cu japca și mai bogați, ci către educație, sănătate, infrastructură etc.

De asemenea, spre deosebire de Bogdan Aurescu, eu, ca tătuc măcar moral (conform Constituției), spun că România nu e NATO, deci că România nu (mai) vrea să fie complice la distrugerea a zeci și zeci și zeci de milioane de copii de peste tot, ci că România e dialog (vrem, măcar inrem, să respectăm Tratatul de la Minsk).

România nu (mai) vrea să bage bățul prin gard ca să îmbogățească firmele de armament occidentale care profită teribil de pe urmă oricărui confict(fie și uț) militar – vezi Ucraina unde se aruncă arme peste gard în valoare de miliarde și miliarde de dolari, bani pe care îi decontează tot cetățeanul de rând sub pretextul desprins din manualele agitației gratuite: mai stinge becul, mai închide caloriferul că la alții cică e mai nasol etc.

Or, eu nu vreau ca poporul meu să trăiască iar vremurilor optzeciste. De fapt, punând valorile umaniste pe primul plan bla, bla, vreau să știți, domnule Stoltenberg, că România nu vrea ca niciun om, indiferent de nație, să deconteze obsesia oligarhilor americani de a întreține războaie și de a refuza dialogul.

Nu mai vreau să fac parte din spectacolul proxy # că cea mai bună apărare e atacul!

Sau mai rău: să trăiască precum în anii 40-50! Bătrânii de la țară din țara mea, cei care au trăit vremurile alea, spun că cel mai cumplit lucru e războiul. Prin urmare, conflictul militar trebuie evitat cu orice preț. CU ORICE PREȚ!!! Prea mulți copii plâng, urlă și mor în jurul meu ca să nu mă gândesc că poate boșorogii ăia au de spus ceva mai inteligent decât intelectualii de la TV care cer mai mult și mai mult și mai mult sânge.

Stați, liniștiți-vă! A nu dori încă și mai mult război și revenirea la obiceiuri pe care le vreau îngropate nu înseamnă deloc că sunt putinist, medvedevist, stalinist, leninint, retrograd, șoșocist, simionist, anti #rezist etc. Deloc!

Că Alexandru Muraru, un soldățel de-al meu, s-a pierdut într-un sex oral nebun făcut firmelor de armament occidentale… nu-l mai băgați în seamă! Omul e psihopat, ne-o bagă p-aia cu schimbarea de paradigmă fiind susținut de Școala de Propagandă a lui Prelipceanu, căci altfel nu se poate descrie cineva care de fapt bagă bățul morții prin gard. Deși țara mea e ortodoxă, cred că mai degrabă îl ascultăm pe Papa Francisc decât pe psihopatul de la Iași.

Iar dacă îmi puneți vorbe-n gură, ia matale de aici niște slăninuță, niște palincă și niște ciucuri din ăia de se bălăngăne captivant (mai ales pe tradiționale) și caută în altă parte complici la războaiele planetare! A nu mai vrea malaxor natoificat nu înseamnă deloc a vrea Canal, Sighet, Stalin, Ana Pauker și ce mai bolborosește propaganda hashtag. Deloc!

Eu vreau comerț cu Rusia. Comerț și cu Ucraina. Și cu Statele Unite ale Nemernicii, acolo unde o mamă simplă nu-și permite să-și ducă fiica bolnavă de autism la doctor – căci asigurarea medicală e o glumă proastă, influențată de economia generală dictată de firmele de armament (a se consulta ultima plenară stalinistă din așa-zisul Congres #ILoveNancy)!

Dacă apar baze militare ruse prin Panama, Costa Rica, Jamaica ori Cuba, sunt dispus să mai discutăm PIB-ul nostru: sunt dispus chiar să-l fac Mareșal pe Alexandru Muraru! Până atunci, nu vrem ațâțarea alandala! Nu mai vrem baze militare care să latre aiurea la porțile piticului KGB-ist!

Și mai vrem ca ucraineanul de rând să nu mai fie pus între voi, psihopatul actoraș care trăiește în propria lui lume Jedi #Netflix și care n-a mișcat un deget când niște ucraineni măcelăreau, la propriu, copii de cetățenie rusă ce au avut nenorocul să se nască pe teritoriul Ucrainei, și dracii piticului KGB-ist când a văzut cum rușii sunt violați, torturați și omorâți pe teritoriul Ucrainei din 2010 încoace – fără ca presa din țara mea (acum liberă!) să scoată o vorbă, chestie pentru care îmi pare sincer rău: n-am putut îndrepta demența și propaganda, deși sunt în funcție din 2014... și de data asta nu mai pot invoca ghinionul!

Că știți…, domnule Stoltenberg, am ascultat deunăzi Ignea și Sunrise la Sky Sound Radio 😀 … și zău că barzii ăia n-au de ce să și-o ia în freză ca să fie oligarhii matale mai bogați și mai bogați și mai bogați. Zău, a fost suficient tembelismul criminal din Afganistan, Libia, Siria, Iraq, Venezuela, Serbia, Vietnam etc. etc. etc. !!!!

Ei, nu-i așa că ar fi un cadou minunat? Poate la fel de minunat dacă ar apărea Cornelia pe aici să-mi zică ceva, orice.

Iar dacă scenariul de mai sus rămâne-n stadiu utopic, măcar după întrunire să ieșim cu toții în stradă. Bă, dar toți! Nu de alta, dar toți avem nevoie de educație și de sănătate. Iar pentru astea două nu sunt bani. Căci trebuie să fim NATO – adică F-uri de mâna a 14-a cumpărate (degeaba) la suprapreț, bani cu care se puteau face măcar trei spitale de ultimă generație.

Că știți cum arată spitalul Parhon… domnule Stoltenberg? Da, spitalul ăla bucureștean absolut vital pentru bunul mers al societății mele. Păi arată precum căsuțele din Huckleberry Finn.

Iar pe unde ați năvălit voi cu hoardele F-iste ideea de spital a devenit la fel de fantezistă precum navele manevrate de Anakin la care se închină pozatorul-din-Vogue în plin război.

Că ce fură mizeria aia de Draaaaagneeeeeeaaaaa și PEEEESEEEEEDEEEEE e un zgârci comparativ cu ce vă dăm oficial din PIB (ca să nenorociți milioane și milioane de vieți). Plus că cetățenii mei mai răsăriți nu vor sta niciodată în învățământ pe salariile alea de mizerie. Aceștia fie pleacă din țară cu totul, fie caută alte domenii care să-i remunezere cât de cât mai aproape de valoarea lor.

Yasuharu Takanashi mereu mi s-a părut ca a ascultat destul George Enescu. Desigur, nu este deloc exclus. Compozitorul japonez a fost atras de tot ce înseamnă clasicul mondial european estic – după aia i s-au născut ideile ce s-au preluat în filmele și teatrul de factură universală. De-aia l-am ales pentru foaia asta. Că doar vine și 1 decembrie, zi când mass-media, spre deosebire de Natsu, Erza, Wendy & co., ne spune că trebuie să ne închinăm, eventual impecabili îmbrăcați în ie, la mașinării de ucis.