Alela Diane – Take Us Back vs. Valentina Monetta – Crisalide (Eurovision 2013)

Spre disperarea nicolaimanolesciană (calculatoarele sunt nașpa că-s calculatoare – foile de copaci sunt bune că-s foi de copaci – literatul omite și că Hume se poate citi și pe device-uri) a intelectualului (veritabil) Alexandru Mamina, mi-am petrecut ultimele zile din concediu jucând jocul (video! oh…măsurați-i pulsul!) The Walking Dead.

Și dincolo de optimismul că rasa noastră, cumva, se poate adapta la orice (a și făcut-o de-a lungul întregii istorii), o altă morală mi se pare cu adevărat importantă din călătoria cibernetică: tânăra generație trebuie protejată cu absolut orice preț! În sensul jocului: că tânăra generație nu trebuie să moară înainte de vreme. Pentru simplu motiv, pe lângă mila de rigoare (cică sentiment esențial nouă, oamenilor), că în caz contrar nu se vor mai putea face pași în față, nu se va mai putea supraviețui (nici păstra) – și parcă ar fi păcat din moment ce doar pe aici, pe Terra, din câte știm, se poate face muzică.

Micuța Clementine din The Walking Dead este un soi de simbol al tuturor demersurilor pe care omenirea ar trebui să le asimileze. Sau: căca-m-aș pe armele aruncate peste gard ca să mai sugă nițel 1%! Indiferent de celelalte costuri (cum ar fi pietricelele din Donbas). Și nu doar pentru că e fată, dar și pentru că e fată, deci poate naște. Fecioara Maria are un talent formidabil de a se regenera. De literatură cu simbolul ei lunar feminin ubicuu nu mai vorbim iar și iar. Contează mai puțin. Noi suntem laici și atât. Fie că-i Deeeeceeeembreeee, fie că-i Noeeeeeembreeeee. Căci a fost nevoie să moară oameni ca să.

The Walking Dead este o sintagmă destul de pronunțată. Doar dacă gândim la versurile grupului Falling in Reverse avem măsura lumii în care trăim.

Dar nu și a întregii lumi… e adevărat. De ce să dramatizăm lucianosârbian (Anglia dădea de toți peretii cu Ungaria dacă se juca la vreun WC, nu în Nations-nu-interesează-pe-nimeni-League)? Totuși, atunci când raportul sănătate la cap vs. Walkers este de 1 la 100, ca-n The Walking Dead, cei 100 îl vor hali în definitiv pe ăla 1.

Dar, din nou, totuși, Clementine supraviețuiește. Ea însă n-o face fără ajutorul acelei minuscule categorii.

Seria se încheie fără să știm ce soartă o așteaptă pe o Clementine – rămasă drept ultim bastion într-o lume în agonie. Știm doar că ea încă trăiește, că e tânără și că încă are șansa (fie și microscopică) de a ne duce mai departe. Și… să se ducă pe ea însăși mai departe – poate asta e cel mai important: visele unei fetițe.

Revenind în realitatea ce-i place intelectualului Mamina, constatăm că prea puține demersuri sunt făcute de-așa natură încât să protejeze viața. Meritocrația e doar o utopie de prin cărțile pline de teorii frumoase, iar milioane de copii, dacă nu mor la secundă, cel puțin se culcă zilnic terorizați și înfometați. În 2022! Cred că nu noi, cetățenii banali, suntem de blamat.

Și hai să cităm un pic din Europa Liberă, ca să nu avem vorbe.

Europa Liberă care îndeobște se ocupă asiduu cu număratul de copii morți din cauze rusești. Bun.

Doar că Europa Liberă nu a scris nimic despre Madona din Gorlovka. Nici despre celelalte atrocități pe care niște ucrainieni (evident, fără a fi trași la răspundere de liderii lor – că altfel crimele împotriva umanității nu s-ar fi perpetuat atât de mult timp) le-au comis în ultimii 10 ani prin rândul populației cu buletin rus.

Parlamentul European tocmai a ștampilat o hârtie prin care Federația Rusa e declarată stat terorist.

Doar că gruparea olimpiană n-a făcut același lucru și când guvernele ucrainene (inclusiv Zelenski) stăteau cel puțin impasabile la violurile, toruturile și crimele împotriva populației ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Nu că una o exlude pe cealaltă. Ba dimpotrivă. Se perpetuează astfel un cerc al urii din care, după cum vedem, câștigă doar oligarhii ruși și oligarhii firmelor de armament americane… căci, potrivit tuturor cifrelor, cele două… grupări sunt singurele care au profit de când s-a declanșat operațiunea militară din Ucraina.

Ce mi se pare mai important în discuția de față, că doar ne ploconim la Mama-UE, este destinul copiilor din Rusia.

Când declari un stat a fi terorist înseamnă că pecetluiești soarta tuturor celor care trăiesc în etichetă.

Desigur, Rusia va reuși din nou să se apere (!), cum s-a apărat și de propaganda bazelor militare NATO care latră la porțile ei de zeci de ani. Rusia nu-i vreun Iraq uitat de lume (teritoriu oriental distrus, fie vorba între noi, de hoardele Europei occidentale apucate de streche din ultimii 1500 de ani, nu de Rusia, Prusia etc.).

Dar nu despre apărat cred că e vorba. Ci despre un pricipiu care se aplică tăind arbitrar în carne și oase.

Putin n-are vreo problemă ca la o adică să sacrifice niscaiva tineri. E agent de seamă KGB. Avem pretenții minime.

Dar de la occidentalii plini de valori morale și etice ne-am aștepta la ceva mai mult. La dialog, de exemplu.

Ei bine, nu-i cazul. Și noi care credeam că becul cu rația via UE e demența supremă! Nebunia ăstora din vest se pare că n-are limite.

Plus că liderii (noștri) se contrazic. Ce vină are un copil născut rus?

Păi, cam ce vina a avut Clementine pentru nebunia din jurul ei.

În altă ordine de idei, de când cu campionatul mondial de fotbal, m-am uitat mai mult la TVR. N-am mai făcut-o de ani de zile.

Și deși scriam în foaia precedentă că sunt îngrețoșat de faptul că tovarășii Dorin Chioțea, Vlad Arhire, Narcis Șelaru și Emil Hossu-Longin (SĂ TRĂIȚI!) mi-au futut copilăria, dar mă fut și la bătrânețe, trebuie să recunosc că politica știristă TVR mi s-a părut un pic Celementinoasă.

Două blonde mai mult decât simpatice, desprinse din aria fotomodelelor Romica Jurca, Andreea Crețulescu sau Cristina Șincai desprinse din negura și străfundurile 2,15, ne iau tare încă de la primele ore ale dimineții. Și o fac cu un limbaj, indiferent de subiect, din care eu unul n-am prins gustul de a sta momâia lui Stoltenberg.

De fapt, căutând mai multe informații despre doamne, pe una dintre ele am aflat că o cheamă Eda Marcus.

E fix tipa care trebuia să intre live la ultimul Eurovision (deh, ne place teribil să legăm foile!!! :D) ca să anunțe punctajul României acordat concurenților Europei, doar că… n-a mai putut. Împiedicată de motive tehnice, ni s-a spus atunci.

Organizatorii Eurovision au declarat pe live că România a acordat 12 puncte…. Ucrainei.

Doar că Eda n-a pus botul.

Astfel am aflat direct (!) de la ea, printr-o postare de pe Instagram-ul personal, că: Aceasta este o inregistrare in timp real dupa ce ne-a fost refuzata intrarea in transmisiunea principala Eurovision pe motive tehnice. Inregistrarea aceasta este de fapt dovada ca acele motive tehnice nu au existat, au fost doar un pretext. Au sarit pur si simplu peste noi ca si cand nu am fi existat…

Și am mai aflat, tot de la ea, că, pe lista ei, România acordase 12 puncte…. Republicii Moldova. Nicidecum plagiatorilor Zdob și Zdub (matahalele alea bune de apărare-n război cu maaaamuuu maaamuuuu). Ci chiar lui Zdob și Zdub!

Că Eda continuă să fie pe ecran dinspre TVR e ceva ce ține, cred, mai degrabă de… picioarele ei, ca s-o luăm pe șleau. Toți ceilalți similari (întâmplător sau nu) care au făcut imprundența să nu #slava până la capăt – CTP, Vasile Dîncu, Andrei Marga etc. -, au zburat ca Puiul lui Brătescu-Voinești.

Dar și ea, și cealaltă blondă din poveste – Maria nu știu cum… nu i-am reținut numele complet… are matinalul ce începe pe la 7 dimineața, un matinal în care, de la ea putere, ne spune de o săptămână încoace, zâmbind șmecheresc cu gropița ei interesantă, că: americanii nu-și mai permit Curcanul de Ziua Recunoștinței pentru că Putin cel Rău (și că, până acum, era Ossama cel Rău la mijlocul nemerniciei). OSSAMA!, nu Osama. LOL!

Ambele fete nu par a cânta în corul propagandei cu care ne-a obișnuit TVR (și mass-media occidentală în sens larg) încă de când ziceam (da, noi știm, ăștia traumatizați de luptele dintre studenții de la ASE și taburi) că a căzut 473, dar tot degeaba e.

Eda și Maria mă contrazic întrucâtva. Foarte mișto!

Un profesor de la filosofie, nu-i (MAI! 🙂 ) dau numele, îmi zicea cândva că n-ai cum să lupți pe bune cu răul dacă stai afară. Poți, adiacent, cel mult să fii armă de moment – dar n-ai nicio garanție că cineva, precum Lee din the Walking Dead (n.p.), apasă trăgaciul.

Mă bucur că am jucat The Walking Dead. Printre altele, am descoperit-o pe cantautoarea Alela Diane, o artistă încadrată în zona indie folk – psihedelic folk. Un subgen asupră căruia nu prea ne-am aplecat până acum, dar care recent are foarte multe de spus, dincolo de Bob Dylan. Piesa de față îi aparține californiencei. O compoziție ce încheie seria TWD, imediat după ce Clementine înțelege că va fi singură împotriva tuturor. Căci ea rămâne unica ce-și mai aparține, deci nu cadrează cu mersul general.

Multiplicarea prin piramidă a infectaților o putem asocia sub tot felul de analogii. Unele deloc deplasate, ba chiar foarte reale: ni se transmit drept sentințe zi de zi de la cel mai înalt nivel. Printre împiedicați în mersul lor, Clementine își aparține. Dar nu doar datorită ei!

Fata nu e deloc vreo sfântă cu puteri miraculoase (în măsura în care ținem morțiș să nu interpretăm viața de pe Terra drept un miracol)!

Selecția naturală o lasă pe Clem singură, însă plină de informații. Carevasazică, dragii ei deja morți sunt în definitv morți pentru ca ea să trăiască autonomă. Nu-i așa că-i cam în boscheți față de ce trăim noi zi de zi?

Nu că Clementine n-ar fi la rându-i sclava lumii ei, cum și noi suntem sclavii facturilor. Dar măcar puțin își aparține. Restul, nu. Și a fost învățată să-și aparțină! Protejată fiind a învățat să-și aparțină, să se dezvolte din copil. Noi, adică ei, parcă ne întreptăm spre un hashtag fără de întoarcere. Poate Riverside aveau dreptate-n #Addicted. Că-n Towards the Blue Horizon acum am senzația că sigur au avut.

Și poate Eda și Maria au experimentat ceva similar.

Mai ales într-o sferă a postului public unde Poponeț, acest Ioan Chirilă al cămătarilor (niște țiriaci mai direcți), are propria emisiune de după meciurile din Qatar. De-aia n-aș exagera oazele. Însă ele trebuie subliniate. Că de-aia sunt oaze.

Iar sanmarineza Valentina Monetta este de asemenea o cantautoare relativ pe cont propriu, dar care se axează îndeosebi pe jazz-pop. A luat parte la concursul Eurovision în nenumărate rânduri, reușind într-un final să ajungă pe marea scenă comercială … dar nu cu compoziția pe care am ales-o noi. Vola n-a trecut faza semifinalelor. Deși, cred, reprezintă o excelentă mostră muzicală de inițiere (cel puțin). Tinerii pot fi prin această piesă atrași către diverse faze (din zona clasicului, rockului, jazzului etc.). Latură în care Femeia-cu-Barbă a eșuat teribil. Dar vom vorbi altă despre discriminarea pozitivă (#IStandWithMuieSimțulEstetic) care a devenit încă și mai periculoasă decât discriminarea tradițională.

Toți tâmpiții care se ascund în spatele tinerilor și care îi fac inamici comuni, căci le e mult mai ușor să dea într-un copil decât să se uite în oglindă (nu noi i-am acordat diplomele lui Sorin Lavric) – și noi între ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s