Ce-am uitat să spun data trecută… de fapt n-am uitat, doar că n-am știu cum să articulez fără a forța corespondențele mai mult decât deja o fac, e că ultima floare (i-am zis deunăzi lapidar plantă – încerc să explic mai departe de ce) s-a nimerit să fie un pic bizară… deși am avut cele mai bune intenții. 😀
Ca să elogiez momentul despre care tocmai am vorbit, mi s-a părut mai potrivit să iau ceva din zona unde am ajuns gândindu-mă cu fix un an în urmă că alții poate ar vrea să mai respire, doar că nu mai pot iar eu încă pot. Motiv pentru care n-am stat să mai aleg în funcție de cine știe ce alte criterii. Intenția contează!
Pur și simplu am smuls din rădăcini o chestie care pe loc îmi dăduse oareșice impresii hai să le zicem artistice: o plantă cu bulbi potriviți ca dimensiune, foarte roșii, așezați pe trunchi destul simetric ca să evoc situația.
Numai că atunci când am încercat să iau cu mine o bucățică din și așa micuța tufă ciudată, zeci de țepi minuscului, dar extrem de penetranți, mi-au cam futut degetele pentru câteva săptămâni de acum încolo. E drept, totul se petrecea pe timp de noapte – ca să nu se spună prin cercurile de siguranță națională că ciordesc din fauna siguranței naționale -. Deci, nu mi-am dat seama ce drăcie alesesem s-o i-o duc Corneliei.
În fine, cum nici nu-s sibilinic din fire, am păstrat frumoasa planta combativă și cu greu am reușit s-o pitesc în borsetă (se agăța de toate alea). În ideea că dacă tot m-am apucat…
După cum ziceam, la mormântul fetei mai avusese loc un eveniment de la ultima mea vizită încoace. Judecând după jerbele și coroanele proaspete, am presupus că a mai murit încă altcineva de la ea. Doar că, spre deosebire de toate celelalte activități petrecute recent (că doar la astea mă pot raporta) la impunătorul ei monument boieresc (interbelic), de data asta am dat peste niște aranjamente florare cam în bătaie de joc.
Comparativ, la moarta de acum câteva luni amplasată acolo, familia Corneliei făcuse un spectacol de trandafiri negri măsurați la virgulă pe diademe lucrate manual. Superb! Și cam demn de ce-am aflat… că cică ai ei fuseseră intelectuali de seamă de prin preajma Bucureștiului anilor 30 etc.
Acum… niște… chestii luate la mâna a treia. De-un kitsch teribil, culori care se amestecau mai ceva ca-n palatul lui Becali și-n filmările Danei Budeanu, florile-asezonate într-un cerc aproximativ mai erau și aruncate alandala: complet opus imaginii pe care mi-o făcusem despre arborele genealogic.
Și pentru că trecuseră demult cele 40 de zile de la treaba aia care se face la 40 de zile, deci că poate n-avea legătură cu moarta de curând, am întrebat și eu în stânga și-n dreapta de ce s-ar mai fi depus acum broderii cu specific de înmorântare. O babă mi-a dat una dintre soluții: cumva se mai comemorează ceva pe acolo cu cifră rotundă?
Uh…
Păi… în curând, pe 25 decembrie adică, se împlinesc 40 de ani de când a murit Cornelia.
Asta e, mamaie! Că și neamul ei… cine știe cum acum s-a putut aduna… or trăi prin alte colțuri ale lumii…
:O
E drept, pe jerbe nu era vreo panglică din aia descriptivă…
Poate așa e.
Dar dacă așa e…. asta e tot ce merită frumusețea Corneliei? Că mi se urcă spirocheții la cap!
Și mi-e că data viitoare când o s-o văd pe tipa cu bombonica din 25 decembrie anul trecut…
Niște coroane luate de la un nu știu care florar fără imaginație și/sau putere de cumpărare?
LOL! Aici ne-a adus inflația?
Că doar văzusem direct ce perspective oferă boierii cu pricina atunci când își propun. Dincolo de bazilica săpată impresionant în vechea piatră cu motive excepționale.
În orice caz, m-am simțit straniu lăsând planta mea cetățenească cvasi-carnivoră într-un ambient cât de cât solemn.
După ce baba mi-a zis ce mi-a zis, presupunând că bătaia de joc ar avea vreo legătură cu Cornelia, am ajuns să cred că noul meu cadou totuși se potrivește teribil de bine! Îi și văd pe urmași venind să curețe (oricum) mizeria… înțepându-se în ceva răsărit acolo din străfundurile Berceniului via stația meteo Băneasa. Mă bazez pe faptul că tre să fii botanist veritabil ca să știi că planta aia ascunde nenorociri (noapte sau nu!)!
Să le apar cumva ca Mascatul-în-Frac dacă Cornelia tot s-a găsit să-mi fie și ea Sailor Moon! JA JA JA JA!
Oricum, planta mea, despre care n-am reușit să aflu nicio informație utilă pe net… indiferent de cuvintele cheie apelate, pe cât de prezentabilă e ochiului, pe atât e de dubioasă. Dar nu asta e important. Ci o oarecare senzație că totuși vorbim despre viață.
Faptul că Strigoi este o grupare de doom death metal – formată de Greg Mackintosh – chitaristul și clăparul Paradise Lost – iar Hagane o trupă de puștoaice jpop pe model Helloween/Dragonforce nu e nicio antiteză în sine. Tot muzică e. Care muzică poate satisface aparte în diverse momente.
Strigoi – Viscera și Hagane – Code 9021 cred că sunt două dintre cele mai interesante albume lansate în 2022. Și mă enervează teribil că fanii unora îi exclud pe ceilalți.
Nu am nicio reținere, ba dimpotrivă, având în vedere sâmburele comun, să interpretez ambele discuri printr-un interviu acordat publicației Femme Metal Webzine, acolo unde trupetele Hagane își descriau muzica: It is ‘Frustration with the world’. It has a different taste from the past, and the lyrics are pretty straightforward (…) The concept is a fragile, sad fantasy. The first song, “E-102y”, is about a robot that has been modified and lost memory of its previous life. The second and third songs are both about war, and those stories are connected.
Codul eliberării din Sword Art Online era 871. Tind să cred că tema fetelor de la Hagane, pe noul lor album, nu-i straină de visul Alicization. Nici de Sheyta, cu atât mai puțin de Ishkan-ul din lumea Strigoilor. Ăia doi aveau același dinte acronic împotriva Laughing Coffin. Că unii aruncă arme peste gard crezând că-s buni la suflet e altă șmecherie.
Desigur, se poate discuta despre calitatea florilor, dar, la urma urmei, ăia au fost acolo și au lăsat ceva. Mai nașparlie ar fi fost ignoranța completă, nu?
De-aia, fiind atât de lucid, nu știu de ce Dracului nu-mi fac cont pe Tinder și continui să vorbesc despre ornamente ante-menstruația ei. Ce-i drept, până și Constituția respectă fecioria Mariei. Mă mai scot cu teoria că sănătatea spirituală valorează la fel de mult precum aia sanitară.
un gând muzical 