Nu știu dacă în fenomenul post-grunge se poate mai extatic de atât. Ok, e și-un pic post-hardcore pe acolo…
Și, probabil, scopul analogic RGN joacă un rol esențial în propria-mi probabil exagerare. Muzica de film, cu mici excepții, a prins tocmai datorită filmului.
Am mai scris despre My Darkest Days – Still Worth Fightin For în varianta rușilor de la Rock Goes Nightcore.
Dar, după o conversație cu amicii alături de care am pus bazele Sky Sound Radio (unul înclinat spre alternative nu-metal, altul spre Viorica Macovei), cred că merită să reiau impresia inițială pe care mi-a dat-o acest MV, cu atât mai mult cu cât mediul înconjurător pare a nu fi foarte interesat de următoarea generație (nu neapărat ca existență, nu suntem apocaliptici precum agenții KGB de la argumentesifapte.ro, ci doar sub forma arătatului – teribil – cu degetul ce va inevitabil să vină – eu unul o fac zilnic privind spre trecut).
My Darkest Days este una dintre foarte interesantele trupe relativ tinere de post-grunge, alternative și, generic, hard rock. Atât de interesantă, pe paliere sonore diferite, încât a fost cooptată pentru diverse colaborări atât de muzicieni din zone precum Papa Roach, dar și de artiști ca Zakk Wylde/Black Label Society (fostul chitarist Ozzy).
Nefiind un mare admirator al fenomenului Seatle, deși Nirvana, Pearl Jam și, mai ales, Temple of the Dog, în ciuda pasagerului, n-au fost găști atât de nocive pe cât se spune (sau au fost, dar testul timpului, în artă, discerne de la sine), totuși m-a entuziasmant peste măsură piesa de față. O piesă care nici măcar nu face parte din catalogul hit-urilor My Darkest Days.
Cred că trupeții RGN sunt în mare măsură responsabili pentru plusul MDD.
Pentru că dacă suntem atenți un pic la versuri (altfel nimic danbarbiliane) și privim la poză…
Poza! Perfecțiune modernă, nu? Impecabil Paint.
La prima vedere.
Dar burtica fetei este tare deformată, ieșită din schema photoshopului. Și ieșită, sonor, din corectitudinea politică Seatle (lumea # de azi).
Iar chiloții ei stau să explodeze. Sunt deja un pic despicați în partea superioară, fără vreun sens eminamente truist.
Deci, fata îmi pare a fi gravidă.
Iar generația următoare pe care domnișoara se pregătește (?) s-o perpetueze e detaliul specific RGN – dintr-o imagine altfel ușor dubioasă.
Nu știu cât e intenție si cât e întâmplare în combinația noastră, dar mi se pare cert că demersul My Darkest Days nu și-ar fi găsit un mai potrivit art-work, cel puțin pentru acest excelent single.
Ce am scris mai sus vine din convingerea că viața are prioritate orice ar fi. Deși intelectualii de TV încurajează aruncatul armelor peste gard, caleidoscopul RGN – MDD parcă se gândește în primul rând la nenăscut (oricare ar fi el – desenul e universal prin sine). Și o face ancorat în realitatea pe cât de banală, pe atât de fundamentală… pântecul fetei nu-i perfect, nu-i din basmele zelenskiene de pe Netflix, Paint-ul își are limitele sale.
Imaginea și melodia asta, în tandem, eu unul aș folosi-o de fiecare dată când decidenții noștri se întrunesc pompos și costumar pentru a concluziona că viața se apără doar și doar și doar aruncând arme peste gard. Care aruncat de arme peste gard duce, bancar și gazos, (și) la limitarea becurilor mele. Tastez cât mă mai lasă universul #liber… asta neînsemnând că mă împac cu gândul ca ăia de după mine, câți or mai fi, să mă arate cu degetul.
un gând muzical 